FMI vine la Bucureşti pentru o analiză a ultimelor evoluţii economice

O misiune a Fondului Monetar Internaţional (FMI), condusă de Joong Shik Kang, va efectua o vizită la Bucureşti, în perioada 3 - 12 septembrie 2025, pentru a analiza recentele evoluţii ale economiei româneşti.
AGERPRES - mie, 03 sept. 2025, 07:23
FMI vine la Bucureşti pentru o analiză a ultimelor evoluţii economice

„Echipa Fondului va analiza recentele evoluţii şi politici economice. Va avea întâlniri cu oficiali din cadrul Ministerului Finanţelor, Băncii Naţionale a României, şi alte agenţii guvernamentale, precum şi cu reprezentanţi ai sectorului privat şi ai organizaţiilor neguvernamentale”, a anunţat instituţia financiară internaţională, scrie Agerpres.

Consultările constituie un exerciţiu de supraveghere care este obligatoriu pentru toate statele membre. Scopul consultărilor în baza Articolului IV este examinarea situaţiei financiare şi economice la nivel naţional şi formularea unor recomandări generale referitoare la politicile monetare, politicile financiare şi economice de urmat pentru asigurarea stabilităţii şi a unei evoluţii pozitive la nivelul economiei.

În prezent, România nu are în derulare un acord de finanţare cu Fondul Monetar Internaţional, însă instituţia financiară evaluează anual evoluţia economiei româneşti, în baza consultărilor pe Articolul IV.

În acest an a mai avut loc o misiune FMI la Bucureşti, condusă tot de Joong Shik Kango, în perioada 3 – 7 februarie 2025.

Fondul Monetar Internaţional a înrăutăţit estimările privind creşterea economiei româneşti în acest an, de la 3,3% cât prognoza anterior, până la 1,6%, potrivit raportului „World Economic Outlook” (WEO), publicat în luna aprilie 2025 de instituţia financiară internaţională.

Te-ar mai putea interesa și
Inflația va continua să crească până la sfârșitul anului. Leul rămâne vulnerabil – economiști șefi
Inflația va continua să crească până la sfârșitul anului. Leul rămâne vulnerabil – economiști șefi
Inflația pe luna septembrie, în creștere ușoară față de august, modifică previziunile economiștilșor șefi din bănci pentru finalul lui 2026. Dacă ING Bank spune că inflația va crește......
RECORD. Crește numărul pensionarilor privați, crește și pensia Pilon 2: Peste 100.000 de români au încasat suplimentar pensia de stat pe încă trei ani
RECORD. Crește numărul pensionarilor privați, crește și pensia Pilon 2: Peste 100.000 de români au încasat suplimentar ...
Peste 100.000 de români au încasat o pensie privată medie echivalentă cu pensia minimă de stat pe trei ani, începând ...
Premieră a ultimilor ani. Am depășit Franța la producția de porumb într-un an în care Europa a recoltat cele mai mici cantități din 1995 încoace
Premieră a ultimilor ani. Am depășit Franța la producția de porumb într-un an în care Europa a recoltat cele mai mici ...
Europa va produce anul acesta cea mai mică cantitate de porumb din 1994/1995 încoace, când blocul comunitar avea mai puține ...
Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, pregătesc o nouă investiție în Bacău. Vor să construiască un campus educațional și internat cu șase etaje
Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, pregătesc o nouă investiție în Bacău. Vor să construiască un campus educațional ...
Adrian și Dragos Pavăl, proprietarii Dedeman, pregătesc o nouă investiție în orașul Bacău.