Libra Internet Bank acordă un împrumut de 35,5 milioane de euro pentru faza 6 a proiectului imobiliar Exigent Plaza Residence din vestul Capitalei

Libra Internet Bank finanțează cu 35,5 milioane de euro construcția fazei a 6-a a ansamblului Exigent Plaza Residence, informează instituția financiară prin intermediul unui comunicat transmis către Economica.net.
Economica.net - mie, 03 sept. 2025, 17:25
Libra Internet Bank acordă un împrumut de 35,5 milioane de euro pentru faza 6 a proiectului imobiliar Exigent Plaza Residence din vestul Capitalei

Proiectul dezvoltat de Exigent Park SRL este compus din cinci imobile și are, în total, 738 de locuințe. Exigent Plaza Residence este localizat pe Bulevardul Timișoara, într-o zonă cu acces facil la centre comerciale, unități de învățământ și zone de relaxare. Oferta rezidențială din faza a 6-a cuprinde garsoniere și apartamente cu 2, 3 și 4 camere, alături de locuri de parcare subterane și supraterane. Locatarii vor avea la dispoziție, în interiorul complexului, un spațiu comercial, o grădiniță și un loc de joacă, alături de spații verzi generoase.

„Finanțarea acordată de Libra Internet Bank pentru extinderea Exigent Plaza Residence evidențiază obiectivul nostru de a susține domeniul Real Estate, prin parteneriate cu dezvoltatorii imobiliari care livrează proiecte rezidențiale solide și care aduc un plus de valoare comunității. Prin urmare, suntem bucuroși că putem contribui la punerea în practică a viziunii Exigent Development, una dintre cele mai ambițioase companii imobiliare din Capitală”, a declarat Cristina Mahika-Voiconi, director general Libra Internet Bank.

Libra Internet Bank susține dezvoltatorii imobiliari prin soluții de finanțare specializate și o abordare integrată, ce combină expertiza tehnică cu cea financiară. Partenerii băncii au acces la finanțări calibrate pe etapele proiectului și la instrumente care accelerează procesul de vânzare, inclusiv produse de creditare flexibile pentru clienții finali și opțiuni de achiziție cu plată directă la dezvoltator, se menționează în comunicat.

„Mulțumim echipei Libra Internet Bank pentru încrederea acordată proiectului nostru, Exigent Plaza Residence. Implicarea financiară pentru faza a șasea nu doar susține dezvoltarea acestui ansamblu, ci reflectă un angajament comun de a livra proiecte durabile, relevante pentru comunitate și aliniate celor mai înalte standarde de calitate și transparență”, declară Mihai Măcelaru, CEO ALFA GROUP.

Despre Libra Internet Bank

Libra Internet Bank a fost înființată în 1996 în București și face parte din grupul american de investiții New Century Holdings (NCH). Banca s-a specializat în oferirea de produse și servicii dedicate profesiilor liberale și companiilor din real estate și agribusiness. Libra Internet Bank este, de asemenea, partenerul celor mai importante fintech-uri internaționale prezente în țară și a introdus în premieră un serviciu de inteligență artificială generativă bazat pe voce în aplicația sa de mobile banking. Libra Internet Bank are o rețea de 59 de sucursale în București și în alte orașe mari din România.

Despre Exigent Park SRL

Exigent Plaza Residence este dezvoltat de Exigent Park SRL, parte a grupului Exigent Development, unul dintre cei mai mari și activi dezvoltatori imobiliari din București, raportat la unitățile rezidențiale livrate anual. Exigent Development este deținut de START PRIORITY HOLDING, ALFA GROUP și antreprenorul Daniel Niculae. ALFA GROUP, un holding românesc cu experiență în proiecte rezidențiale și de birouri, reunește companii din sectoare cheie precum real estate și mobilitate, oferind servicii care sprijină dezvoltarea comunităților prin conectivitate și sustenabilitate. Divizia imobiliară a grupului include proiectele Cloud9 Residence și Akcent City, ansambluri rezidențiale situate în zone strategice din București.

Te-ar mai putea interesa și
Bursa de la București a închis mixt ședința de tranzacționare de luni. Rulajul a depășit 119 milioane de lei
Bursa de la București a închis mixt ședința de tranzacționare de luni. Rulajul a depășit 119 milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti a închis mixt şedinţa de luni, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a cifrat la 119,10 milioane de lei (22,76 de milioane de euro), transmite Agerpres....
Ucraina a lovit și incendiat cea mai mare rafinărie din Rusia
Ucraina a lovit și incendiat cea mai mare rafinărie din Rusia
Ucraina a lovit luni rafinăria din Omsk, cea mai mare din Rusia, situată la circa 2500 de km de frontieră, a afirmat cartierul ...
AFI a găsit constructor pentru proiectul AFI Central Tower, fostul bloc Bancorex. O cunoscută companie românească a fost aleasă antreprenor general
AFI a găsit constructor pentru proiectul AFI Central Tower, fostul bloc Bancorex. O cunoscută companie românească a fost ...
AFI anunță că a semnat contractul cu BOG’ART pentru realizarea lucrărilor de reconversie și modernizare a proiectului ...
BNR e foarte îngrijorată pentru banii băncilor. Instituția se teme că procesele inițiate de clienții băncilor în cazul ROBOR ar putea duce la pierderi mai mari decât amenzile aplicate de Consiliul Concurenței
BNR e foarte îngrijorată pentru banii băncilor. Instituția se teme că procesele inițiate de clienții băncilor în ...
Litigiile care ar putea fi iniţiate de clienţii băncilor în urma amenzilor aplicate de Consiliul Concurenţei în cazul ...