Strategia de dezvoltare a Nuclearelectrica pe 10 ani a fost aprobată. Investiții de 20 de miliarde de euro, care se doresc finanțate inclusiv prin CfD

Portofoliul de investiții strategice ale Societății Naționale Nuclearelectrica (SNN) în următorul deceniu se ridică la 20 de miliarde de euro, potrivit strategiei de dezvoltare a companiei, aprobată azi de acționari.
Mihai Nicuţ - mie, 03 sept. 2025, 19:19
Strategia de dezvoltare a Nuclearelectrica pe 10 ani a fost aprobată. Investiții de 20 de miliarde de euro, care se doresc finanțate inclusiv prin CfD

Portofoliul este structurat pe trei direcții fundamentale.

Prima, “extinderea și diversificarea capacității de producție”, cu o valoare de 15 miliarde de euro însumat, se referă în special la construirea reactoarelor 3 și 4 ale centralei nucleare de la Cernavodă și la proiectul centralei nucleare cu reactoare mici modulare (SMR) americane de la Doicești.

A doua, în valoare de 4,6 miliarde de euro se referă la “consolidarea siguranței, fiabilității și excelenței operaționale a capacității existente”. Aici sunt cuprinse retehnologizarea Unității 1 Cernavodă, dezvoltarea Depozitului Intermediar de Combustibil Ars (DICA), dezvoltarea Centrului pentru situații de urgență, modernizarea și dezvoltarea fabricii de combustibil nuclear, modernizarea, retehnologizarea și dezvoltarea fabricii de prelucrare a concentratelor de uraniu, dar și, mai nou, “implementarea unui sistem compus din echipamente de generare rapidă a energiei și unități de stocare, capabil să participe activ pe piața pentru ziua următoare (PZU), piața de servicii de sistem și cea de echilibrare”, acest ultim proiect fiind evaluat la 40 de milioane de euro.

A treia, în valoare de 400 de milioane de euro, se referă la “Sustenabilitate și inovare”, iar aici intră proiectele instalației de detritiere a apei grele și producția de izotopi medicali.

De unde vin banii. Se vorbește despre CfD

SNN își propune ca obiectiv financiar minimizarea costurilor de finanțare prin construirea unei structuri de finanțare compusă dintr-un mix de surse proprii, surse atrase și alte mecanisme de sprijin, după cum urmează:

Surse proprii reprezentate de:

­- excedentul de numerar rămas la dispoziția societății după distribuirea dividendelor;

­ -contribuție în natură a SNN și a Statului Român la capitalul social al Energonuclear (EN), în vederea dezvoltării Proiectului U3 & U4.

Surse atrase reprezentate de:

­- împrumuturi bancare sindicalizate acordate de instituții financiare internaționale;

­- împrumuturi bancare acordate de Bănci de Export (”ECA”), în funcție de țara de proveniență a elementelor de cost aferente proiectelor;

­-emisiune de obligațiuni corporative;

­-fonduri nerambursabile;

­ -alte forme de finanțare atrase, inclusiv atragerea de capital social (equity) în structuri de parteneriat sau alte modalități.

Alte instrumente de sprijin:

­-Contracte pentru Diferență (CfD) – acest mecanism asigură un preț stabil pentru energia produsă, reducând riscul de piață și oferind predictibilitate veniturilor pe termen lung.

­- Mecanism de protecție împotriva modificărilor de politică sau legislație – clauzele de protecție și asigurări împotriva riscurilor politice și legislative sunt esențiale în proiecte de infrastructură energetică, unde expunerea la astfel de riscuri este ridicată.

Până acum, România a lansat două licitații CfD exclusiv pentru proiecte eoliene și fotovoltaice. Finanțarea schemei nu se va face prin factura către clienți, ci din Fondul de Modernizare al UE, clienții finali plătind doar o sumă infimă, pentru cheltuielile administratorilor schemei.

Nu știm însă cum va funcționa schema CfD pentru nuclear.

 

 

Te-ar mai putea interesa și
Bursa de la București a închis mixt ședința de tranzacționare de luni. Rulajul a depășit 119 milioane de lei
Bursa de la București a închis mixt ședința de tranzacționare de luni. Rulajul a depășit 119 milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti a închis mixt şedinţa de luni, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a cifrat la 119,10 milioane de lei (22,76 de milioane de euro), transmite Agerpres....
Ucraina a lovit și incendiat cea mai mare rafinărie din Rusia
Ucraina a lovit și incendiat cea mai mare rafinărie din Rusia
Ucraina a lovit luni rafinăria din Omsk, cea mai mare din Rusia, situată la circa 2500 de km de frontieră, a afirmat cartierul ...
AFI a găsit constructor pentru proiectul AFI Central Tower, fostul bloc Bancorex. O cunoscută companie românească a fost aleasă antreprenor general
AFI a găsit constructor pentru proiectul AFI Central Tower, fostul bloc Bancorex. O cunoscută companie românească a fost ...
AFI anunță că a semnat contractul cu BOG’ART pentru realizarea lucrărilor de reconversie și modernizare a proiectului ...
BNR e foarte îngrijorată pentru banii băncilor. Instituția se teme că procesele inițiate de clienții băncilor în cazul ROBOR ar putea duce la pierderi mai mari decât amenzile aplicate de Consiliul Concurenței
BNR e foarte îngrijorată pentru banii băncilor. Instituția se teme că procesele inițiate de clienții băncilor în ...
Litigiile care ar putea fi iniţiate de clienţii băncilor în urma amenzilor aplicate de Consiliul Concurenţei în cazul ...