Carburanții s-au scumpit din nou în benzinării. Cât costă benzina și motorina azi, 4 septembrie

Carburanții s-au scumpit din nou în această dimineață la pompă, la două zile de la precedenta creștere de preț.
Mihai Nicuţ - J, 04 sept. 2025, 08:34
Carburanții s-au scumpit din nou în benzinării. Cât costă benzina și motorina azi, 4 septembrie

Stația Petrom de pe strada Braşov din Sectorul 6, Bucureşti, monitorizată de noi, afișa în dimineața zilei de 4 septembrie un preț al benzinei standard de 7,47 lei pe litru și un preț al motorinei standard de 7,67 lei pe litru.

Așadar, față de ziua precedentă, Petrom, liderul pieței de distribuție a carbutanților, a crescut și prețul benzinei și prețul motorinei cu 4 bani pe litru menținând prețul motorinei. Cel mai probabil o majorare de preț de aceeași amploare va putea fi observară și la celelalte benzinării de lanț din România.

Este a doua scumpire a carburanților din luna septembrie și vine după o lună august în care am avut și ieftiniri și scumpiri. Precedenta modificare de preț a fost operată acum douză zile, și a fost de 4 bani pe litru, și la benzină și la motorină.

La 1 ianuarie 2026, carburanții se vor scumpi din nou, ca urmare a unei noi majorări de acciză. Benzina se va scumpi cu încă 34 de bani pe litru, iar motorina se va scumpi cu alți 30 de bani pe litru, pe baza calculelor noastre. Desigur, dacă lucurile nu se vor mai schimba între timp. Majorările de acciză și TVA au făcut parte din primul pachet de ajustare fiscală al guvernului Bolojan.

Petrom este lider pe piața distribuției de produse petroliere cu amănuntul din România, cu o rețea de 555 de benzinării, dintre care 393 Petrom și 162 OMV.

România consumă anual circa opt milioane de tone de carburanți, preponderent motorină.

Prețurile petrolului erau în scădere în această dimineață, după ce ultimele date au arătat că stocurile din Statele Unite sunt mai mari decât anticipa piața. Petrolul Brent era cotat la 67,16 dolari barilul, iar sortimentul WTI la 63,51 dolari pe baril.

Citește și:

Prețurile carburanților din România ajung în jumătatea superioară a clasamentului european după creșterea taxelor. Motorina a ajuns mai scumpă chiar și decât în Suedia sau Spania, iar scumpirile vor continua

Te-ar mai putea interesa și
Piața comerțului electronic ar putea ajunge la 13,5 miliarde de euro anul acesta, după o creștere anuală de 4%
Piața comerțului electronic ar putea ajunge la 13,5 miliarde de euro anul acesta, după o creștere anuală de 4%
Sectorul de comerț electronic din România este estimat să ajungă la o valoare de 13,5 miliarde de euro în 2026, după ce valoarea cumpărăturilor online de bunuri și servicii a atins 12,9......
Noile criterii de risc au blocat rambursările de TVA ale firmelor, fiind afectate investițiile și exporturile
Noile criterii de risc au blocat rambursările de TVA ale firmelor, fiind afectate investițiile și exporturile
Activitatea multor firme este blocată de ANAF prin introducerea noilor criterii de risc din cadrul procedurii de soluționare ...
Orange Romania introduce noi servicii în oferta sa
Orange Romania introduce noi servicii în oferta sa
Orange Romania își îmbunătățește oferta de conținut cu serviciul de streaming FILMBOX+ Stream, disponibilă abonaților ...
Dumitru Chisăliță ar urma să fie noul ministru al Energiei – surse
Dumitru Chisăliță ar urma să fie noul ministru al Energiei – surse
Dumitru Chisăliță ar urma să fie propus pentru funcția de ministru al Energiei în Cabinetul Luca Niculescu, potrivit ...