Exporturile de cereale ale UE s-au prăbușit în prima parte a anului. Care este rolul României

România este una dintre țările care au influențat semnificativ reducerea volumelor de cereale exportate de Uniunea Europeană peste granițe.
Alina Stanciu - mar, 09 sept. 2025, 22:48
Exporturile de cereale ale UE s-au prăbușit în prima parte a anului. Care este rolul României

Exporturile de cereale ale UE au scăzut în perioada ianuarie – mai cu 1,3 miliarde de euro (-22 %) față de perioada similară a lui 2024 urmare a  reducerii cu 28% a volumelor exportate, potrivit datelor Comisiei Europene. În schimb, prețurile au crescut cu 7%.

România a exportat în perioada analizată 2,8 milioane de tone de cereale în valoare de 692,3 milioane de euro, după o scădere drastică a volumelor cu peste 1 milion de tone (minus 26,7%) și a valorii cu aproximativ 691,4 milioane de euro (minus 18,6%).

În schimb,  dacă ne uităm la datele din acest an comercial, care a debutat la 1 iulie și până la 31 august, România este lider la exporturi de cereale, cu o cantitate de 3,2 milioane de tone, din care 1,4 milioane de tone de grâu, 1,2 milioane de tone de orz și aproximativ 26.500 tone de porumb.

În total, UE a exportat în perioada analizată 5,1 milioane de tone de cereale, ceea ce înseamnă că fermierii români au generat exporturi de 62,7% din total.

Exporturile totale de produse agro-alimentare ale UE au atins 19,9 miliarde euro în mai 2025, înregistrând o scădere de 1% față de luna precedentă, dar rămânând cu 1% mai mari decât în mai 2024. Între ianuarie și mai, exporturile cumulate ale UE au atins 99,6 miliarde euro, cu 2% mai mult decât în aceeași perioadă din 2024.

Prețurile la exporturile de produse pe bază de cacao au rămas ridicate, în timp ce exporturile de cereale au scăzut.

Pe de altă parte, importurile UE au crescut cu 4% în luna mai față de luna precedentă, ajungând la 17 miliarde de euro. Aceasta reprezintă o creștere de 15% față de luna mai 2024.

Din ianuarie, importurile cumulate au ajuns la 81,5 miliarde de euro, în creștere cu 16% față de aceeași perioadă din 2024. Acest lucru se explică prin prețurile ridicate la import, în special pentru cacao și cafea, precum și pentru fructe și nuci. Importurile din Côte d’Ivoire au rămas ridicate, în timp ce cele din Ucraina au scăzut.

Excedentul comercial al UE în sectorul agroalimentar a scăzut astfel cu 24% în luna mai față de luna precedentă, ajungând la 2,9 miliarde de euro.

Între ianuarie și mai, excedentul UE a ajuns la 18,1 miliarde euro. Aceasta reprezintă o reducere de 9,2 miliarde de euro față de aceeași perioadă din 2024, în principal din cauza creșterii prețurilor importurilor UE.

Te-ar mai putea interesa și
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri de achiziții urmează după tranzacția de 40 de milioane de euro
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a cumpărat cu aproape 40 de milioane de euro două parcuri de retail NEST......
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Câteva sute de supermarketuri din Franţa au fost vizate duminică noaptea de un atac informatic asupra instalaţiilor frigorifice ...
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în 2025. Cele mai prețuri din țară sunt în Cluj-Napoca – studiu Deloitte
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în ...
România se menține pe locul al patrulea în topul țărilor europene cu cele mai ieftine locuințe, după Turcia, Serbia ...