Record la BNR. Cel mai scump aur din istorie – date oficiale 4 septembrie 2025

Curs BNR - Record aur. Preţul gramului de aur a atins azi, vineri, 5 septembrie 2025, cea mai mare valoare din istorie, la referinţa Băncii Naţionale. Precedentul record a fost atins ieri, 4 septembrie 2025.
Economica.net - vin, 05 sept. 2025, 14:51
Record la BNR. Cel mai scump aur din istorie - date oficiale 4 septembrie 2025

Preţ aur BNR – Gramul de aur s-a scumpit, vineri, cu 5,68 bani, şi a ajuns la 496,3229 lei, de la 496,2661 lei, nivelul anunţat ieri de BNR.

Curs BNR – Euro a crescut uşor la 5,0787 lei, în urcare cu 0,15 bani (+0,02%) faţă de cotaţia de ieri (5,0772 lei).

Dolarul a scăzut cu 1,48 bani (0,33%), până la 4,3463 lei, în comparaţie cu nivelul de joi (4,3611 lei).

Scenariu pentru o explozie a preţurilor – Aurul va ajunge la 5.000 de dolari/uncie

Cotaţia aurului ar putea ajunge la aproape 5.000 de dolari uncia, dacă independenţa Rezervei Federale americane ar fi prejudiciată şi investitorii şi-ar transfera doar o mică parte din fondurile lor din obligaţiuni emise de Trezoreria americană în lingouri de aur, susţin analiştii băncii americane Goldman Sachs Group Inc., transmite Bloomberg.

„Un scenariu în care independenţa Fed ar avea de suferit ar putea duce la inflaţie mai mare, preţuri mai mici la acţiuni şi obligaţiuni cu maturităţi lungi, precum şi la o erodare a statutului de monedă de rezervă al dolarului. În contrast, aurul este un depozitar de valoare care nu depinde de încrederea instituţională”, susţin analiştii de la Goldman Sachs, Samantha Dart, conform Agerpres.

Citeşte şi

Banca americană a elaborat mai multe scenarii posibile cu privire la preţul aurului, scenariul de bază fiind acela al unei creşteri până la 4.000 de dolari uncia la mijlocul lui 2026, dar estimează că ar putea ajunge până la aproape 5.000 de dolari dacă doar 1% din obligaţiunile emise de Trezoreria SUA deţinute de investitorii privaţi ar fi schimbate în aur.

Cotaţia aurului a crescut cu peste o treime în acest an şi miercuri a atins un nou maxim istoric de peste 3.578 de dolari uncia. Aceste creşteri au fost impulsionate de achiziţiile de aur ale băncilor centrale şi de pariurile că Fed va începe în curând să reducă dobânda de referinţă. Un impuls suplimentar a venit după ce preşedintele SUA, Donald Trump, a început să facă paşi spre un mai mare control asupra Fed, inclusiv prin încercarea de a o demite pe guvernatoarea Lisa Cook.

„Estimăm că dacă doar 1% din certificatele de Trezorerie deţinute de investitorii privaţi ar fi reorientate spre aur, cotaţia aurului ar creşte până la aproape 5.000 de dolari uncia. În consecinţă, aurul rămâne principala noastră recomandare de investiţii pe termen lung pe zona commodities”, susţin analiştii Goldman Sachs.

Pe măsură ce provocările la adresa independenţei băncii centrale a SUA s-au intensificat, mai multe figuri importante de pe pieţele financiare mondiale şi-au exprimat îngrijorarea cu privire la posibilele consecinţe. Printre aceste figuri se numără şi preşedintele Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, care a spus că pierderea independenţei Fed ar reprezenta un „grav pericol” la adresa lumii.

 

Te-ar mai putea interesa și
Hungaroring se redeschide după cea mai mare renovare din istoria sa
Hungaroring se redeschide după cea mai mare renovare din istoria sa
Hungaroring, celebrul circuit de Formula 1 din apropierea Budapestei, și-a redeschis oficial porțile după finalizarea celei mai mari renovări din istoria sa. Modernizarea complexului marchează......
Șefa BCE Christine Lagarde spune că aşteptările inflaţioniste pe termen lung în zona euro rămân în linii mari ancorate, în ciuda crizei energiei provocată de războiul din Orientul Mijlociu
Șefa BCE Christine Lagarde spune că aşteptările inflaţioniste pe termen lung în zona euro rămân în linii mari ancorate, ...
Preşedintele Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a declarat vineri că aşteptările inflaţioniste pe termen ...
Proiectul CARMEN derulat de Delgaz Grid, Transelectrica și ESO Bulgaria primește o finanțare nerambursabilă de 104 milioane de euro
Proiectul CARMEN derulat de Delgaz Grid, Transelectrica și ESO Bulgaria primește o finanțare nerambursabilă de 104 milioane ...
Compania energetică Delgaz Grid, membră a grupului E.ON România, anunță că a semnat vineri, 22 mai 2026, contractul ...
Șeful CNAIR, replică la trei „atacuri succesive” ale USR: Răspunsul îl dau cifrele și instanța
Șeful CNAIR, replică la trei „atacuri succesive” ale USR: Răspunsul îl dau cifrele și instanța
Cristian Pistol, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), a transmis ...