Amendă uriașă primită de Google. Comisia Europeană a sancționat gigantul american cu aproape 3 miliarde de euro pentru încălcarea regulilor privind concurența

Comisia Europeană a aplicat vineri gigantului american Google o amendă de 2,95 de miliarde de euro pentru încălcarea regulilor concurenţei în domeniul publicităţii, informează agenția germană e presă DPA, relatează Agerpres.
AGERPRES - vin, 05 sept. 2025, 21:00
Amendă uriașă primită de Google. Comisia Europeană a sancționat gigantul american cu aproape 3 miliarde de euro pentru încălcarea regulilor privind concurența

Comisia a afirmat că Google şi-a favorizat propriile sale servicii de publicitate în detrimentul unor furnizori concurenţi.

Ancheta CE a stabilit că produsele Google deţin o poziţie dominantă pe piaţă, iar compania a abuzat de această situaţie încă din 2014, pentru a-şi avantaja produsele respective.

În speţă, Google a încălcat articolul 102 al Tratatului privind funcţionarea Uniunii Europene.

Comisia a arătat că modelul de afaceri al Google creează un conflict de interese: compania se autopromovează în timp ce acţionează ca intermediar între furnizorii de publicitate şi cei care oferă spaţiu de publicitate online.

CE solicită acum ca Google să înceteze propria sa favorizare. Principala sursă de venituri a Google este publicitatea, arată comunicatul Comisiei. Compania are la dispoziţie 60 de zile pentru a prezenta planuri de modificare a modelului de afaceri în vederea respectării reglementărilor europene.

Vicerpreşedintele pentru probleme de reglementare a Google, Lee-Anne Mulholland, a declarat pentru AFP că „decizia Comisiei Europene privind serviciile noastre Adtech este greşită şi vom face apel. Ne impune o amendă nejustificată şi schimbări care vor afecta mii de firme europene, complicându-le eforturile de a câştiga bani”.

Preşedintele american Donald Trump a avertizat în 26 august, fără a menţiona explicit UE, că ţările sau organizaţiile care reglementează domeniul tehnologic se expun unor taxe vamale şi restricţii la exporturile în SUA.

AFP reaminteşte că Google a mai fost amendată de două ori cu sume mari chiar săptămâna aceasta. În SUA, compania a fost condamnată miercuri la plata unor despăgubiri de 425,7 milioane de dolari pentru aproape 100 de milioane de utilizatori cărora, conform deciziei unui juriu din San Francisco, le-a afectat viaţa privată. CNIL, autoritatea din Franţa pentru respectarea vieţii private, a aplicat de asemenea, în aceeaşi zi, o amendă de 325 de milioane de euro pentru nereguli în privinţa publicităţii şi a modulelor cookie.

Te-ar mai putea interesa și
Pariul pe retail: Josef Malíř, CEO Star Capital Finance, explică de ce parcurile comerciale românești sunt mai profitabile decât cele din Cehia sau Polonia – INTERVIU
Pariul pe retail: Josef Malíř, CEO Star Capital Finance, explică de ce parcurile comerciale românești sunt mai profitabile ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a cumpărat cu aproape 40 de milioane de euro două parcuri de retail NEST......
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Câteva sute de supermarketuri din Franţa au fost vizate duminică noaptea de un atac informatic asupra instalaţiilor frigorifice ...
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în 2025. Cele mai prețuri din țară sunt în Cluj-Napoca – studiu Deloitte
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în ...
România se menține pe locul al patrulea în topul țărilor europene cu cele mai ieftine locuințe, după Turcia, Serbia ...