Circulația pe Splaiul Independeței, dintre Piaţa Naţiunile Unite şi Piaţa Unirii, a fost reluată după finalizarea unei etape importante la lucrările de refacere a planșeului Unirii

Circulaţia rutieră pe Splaiul Independenţei din Bucureşti, între Piaţa Naţiunile Unite şi Piaţa Unirii, a fost reluată, după finalizarea unei etape importante din lucrările de refacere a planşeului Unirii, a anunţat, sâmbătă, primarul Sectorului 4, Daniel Băluţă, relatează Agerpres.
AGERPRES - S, 06 sept. 2025, 13:20
Circulația pe Splaiul Independeței, dintre Piaţa Naţiunile Unite şi Piaţa Unirii, a fost reluată după finalizarea unei etape importante la lucrările de refacere a planșeului Unirii

Redeschiderea are loc mai devreme decât termenul anunţat iniţial, pentru ca începutul noului an şcolar să nu se creeze blocaje suplimentare în trafic.

„Faza cea mai importantă a acestei lucrări, şi anume blocarea circulaţiei, a fost depăşită. Celelalte etape ale lucrării se vor desfăşura fără o perturbare deosebită a traficului în oraş. Am reuşit să dezafectăm fântânile şi să creăm front de lucru pentru celelalte etape de derulare a acestui proiect. Faptul că lucrările sunt în grafic, chiar suntem într-un uşor avans, îl vedem astăzi prin această abilitate pe care o avem de a deschide circulaţia”, a declarat Daniel Băluţă, în cadrul unei conferinţe de presă.

Acesta a ţinut să sublinieze că proiectul din Piaţa Unirii este unul complex şi include mai multe componente – planşeu, pasaj şi interconectarea zonelor de est şi vest ale Capitalei.

„Pentru componenta planşeului, lucrurile, după cum vedeţi, se derulează. Pentru următoarea etapă, cea a pasajului, am discutat cu toţi factorii responsabili şi vă informez, o dată în plus, că există finanţare şi disponibilitate pentru a rezolva această problemă”, a mai spus edilul.

Primarul general al Capitalei, Stelian Bujduveanu, prezent la conferinţa de presă, a subliniat importanţa lucrării pentru siguranţa bucureştenilor.

„Suntem aici la cea mai importantă lucrare pe care o desfăşoară cineva în municipiul Bucureşti: planşeul Unirii. Este o lucrare care, după ce e pusă în siguranţă, salvează vieţile foarte multor oameni (…). Lucrările s-au mişcat foarte bine. S-a demonstrat că atunci când ne aşezăm la aceeaşi masă, putem face lucruri bune pentru Bucureşti”, a afirmat edilul general.

Acesta a mai anunţat că, la finalul lucrărilor, tramvaiul de pe linia 32 va fi conectat până la Piaţa Sfântul Gheorghe, contribuind la o interconectare modernă a transportului public.

„Bucureştiul va avea o interconectare a transportului în comun aşa cum a fost gândită şi cum trebuie să existe, ca într-o Capitală modernă. (…) Promisiunea de a avea două benzi pe Splaiul Independenţei a fost realizată, iar traficul va reveni la normal pentru începutul şcolii”, a adăugat primarul general.

Te-ar mai putea interesa și
Modelul Electrica – Listarea companiei rămâne un exemplu pentru cum bursa poate ajuta economia reală, spune şeful ASF
Modelul Electrica – Listarea companiei rămâne un exemplu pentru cum bursa poate ajuta economia reală, spune şeful ...
Listarea companiei Electrica rămâne un exemplu despre ce poate însemna o piaţă de capital funcţională pentru economia reală şi când statul, piaţa şi reglementatorii lucrează în aceeaşi......
Rusia anunţă că a doborât peste 500 de drone ucrainene în timpul nopţii
Rusia anunţă că a doborât peste 500 de drone ucrainene în timpul nopţii
Apărarea antiaeriană rusească a doborât 519 drone ucrainene în noaptea de duminică spre luni deasupra a aproximativ ...
Vouchere de vacanţă 2026 – Decontările au scăzut puternic în primele cinci luni ale anului. Minus 61,5% faţă de aceeaşi perioadă din 2025 (ANAT/BIBI Touroperator)
Vouchere de vacanţă 2026 – Decontările au scăzut puternic în primele cinci luni ale anului. Minus 61,5% faţă ...
Decontările voucherelor de vacanţă au scăzut cu 61,5% în primele cinci luni ale anului faţă de aceeaşi perioadă ...
Exporturile de cereale ale Ucrainei au scăzut cu 8,4% în anul agricol 2025/2026
Exporturile de cereale ale Ucrainei au scăzut cu 8,4% în anul agricol 2025/2026
Exporturile de cereale ale Ucrainei au scăzut cu 8,4%, până la 37,2 milioane de tone, în anul agricol iulie 2025/ iunie ...