Ministerul Transporturilor a lansat vineri prima procedură de achiziție din cadrul proiectului Fast Danube, care are drept scop deblocarea navigației pe Dunăre

Prima procedură de achiziţie din cadrul proiectului Fast Danube, o investiție strategică finanţată prin Mecanismul pentru Interconectarea Europei, ce are ca scop deblocarea circulaţiei pe Dunăre, a fost lansată vineri şi are o valoare estimată de 13,7 milioane de euro, a anunţat ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Ciprian Şerban, într-o postare publicată, sâmbătă, pe pagina sa de Facebook.
AGERPRES - S, 06 sept. 2025, 15:28
Ministerul Transporturilor a lansat vineri prima procedură de achiziție din cadrul proiectului Fast Danube, care are drept scop deblocarea navigației pe Dunăre

„Vineri a fost lansată prima procedură de achiziţie din cadrul proiectului Fast Danube 2 – Îmbunătăţirea condiţiilor de navigaţie pe sectorul comun româno-bulgar al Dunării, un proiect strategic finanţat prin Mecanismul pentru Interconectarea Europei. Este un proiect realizat împreună cu partenerii bulgari ce are ca scop deblocarea circulaţiei pe Dunăre, eliminarea zonelor cu probleme pentru navigaţie şi crearea unor condiţii mai sigure şi mai eficiente pentru transportul pe apă. Concret, proiectul va permite ca navele să circule pe Dunăre aproape tot anul (340 zile/an), faţă de situaţia actuală de aproximativ 280 zile”, a subliniat Şerban.

Prima achiziţie lansată, vineri, vizează monitorizarea impactului asupra mediului, cu o valoare estimată de 13,7 milioane de euro şi o durată de nouă ani.

Oficialul a menţionat, totodată, faptul că, odată cu implementarea acestui proiect, va creşte cu cel puţin 20% volumul de trafic de marfă pe Dunăre, se vor reduce costurile şi timpii de transport şi va avea un impact major pentru Portul Constanţa, care devine şi mai important în sud-estul Europei.

„Prin acest proiect, România îşi consolidează rolul de hub regional de transport şi îşi valorifică unul dintre cele mai importante atuuri naturale: Dunărea. În acelaşi timp, toate oraşele din România situate de-a lungul Dunării vor beneficia de posibilitatea de dezvoltare reală”, susţine ministrul Transporturilor.

Fast Danube este un proiect de interes european, parte a coridorului Rin – Dunăre, care leagă vestul de estul continentului şi conectează nouă state membre ale Uniunii Europene.

Te-ar mai putea interesa și
Csoma Botond: UDMR îl va putea vota pe domnul Luca Niculescu. Singura „linie roşie” pentru noi este să purtăm negocieri cu AUR și SOS
Csoma Botond: UDMR îl va putea vota pe domnul Luca Niculescu. Singura „linie roşie” pentru noi este să purtăm ...
Parlamentarii UDMR l-ar putea vota pe Luca Niculescu pentru funcţia de premier, singura "linie roşie" fiind legată de faptul că nu vor purta negocieri cu AUR şi SOS România pentru constituirea......
Dominic Fritz: USR va analiza programul, echipa de miniştri şi majoritatea care îl susţine pe Luca Niculescu. Vom discuta cu premierul desemnat
Dominic Fritz: USR va analiza programul, echipa de miniştri şi majoritatea care îl susţine pe Luca Niculescu. Vom discuta ...
Uniunea Salvați România va analiza programul, echipa de miniştri şi majoritatea care îl susţine pe Luca Niculescu pentru ...
George Simion, după nominalizarea lui Luca Niculescu: Zero voturi de la AUR! Libertate pentru Călin Georgescu
George Simion, după nominalizarea lui Luca Niculescu: Zero voturi de la AUR! Libertate pentru Călin Georgescu
Preşedintele Alianţei pentru Unirea Românilor, George Simion, a fost printre primii oameni politici care au reacţionat ...
Reacția lui Sorin Grindeanu după nominalizarea lui Luca Niculescu. „Noua nominalizare de premier a preşedintelui continuă să sfideze matematica parlamentară. PSD nu va da voturi în alb”
Reacția lui Sorin Grindeanu după nominalizarea lui Luca Niculescu. „Noua nominalizare de premier a preşedintelui ...
Preşedintele Partidului Social Democrat, Sorin Grindeanu, consideră că noua nominalizare de premier a preşedintelui Nicuşor ...