Noi imagini de pe șantierul de la Planșeul Unirii din București. În ce stadiu sunt lucrările

Companiile Bog'Art și Construcții Erbașu au publicat noi imagini cu lucrările de pe șantierul Planșeului Unirii din Capitală. Astăzi, 6 septembrie, a fost reluată circulația rutieră pe Splaiul Independenței din București, între Piața Națiunile Unite și Piața Unirii. În ce stadiu sunt lucrările acum și ce urmează.
Economica.net - S, 06 sept. 2025, 19:36
Noi imagini de pe șantierul de la Planșeul Unirii din București. În ce stadiu sunt lucrările

Constructorii au finalizat până în prezent forarea, armarea și turnarea piloților de fundație; demolarea planșeului peste Dâmbovița, în zona Hanului lui Manuc; consolidarea terenului și lucrări la structura de rezistență a pereului; executarea săpăturilor pentru grinzile de coronament; instalarea echipamentelor de monitorizare geotehnică și structurală.

În perioada următoarea vor fi efectuate noi foraje și testarea piloților, vor fi executate grinzi de coronament pe tronsoanele următoare și vor fi extinse demolările în zona parcului.

Astăzi, 6 septembrie, a fost reluată circulaţia rutieră pe Splaiul Independenţei din Bucureşti, între Piaţa Naţiunile Unite şi Piaţa Unirii. 

„Faza cea mai importantă a acestei lucrări, şi anume blocarea circulaţiei, a fost depăşită. Celelalte etape ale lucrării se vor desfăşura fără o perturbare deosebită a traficului în oraş. Am reuşit să dezafectăm fântânile şi să creăm front de lucru pentru celelalte etape de derulare a acestui proiect. Faptul că lucrările sunt în grafic, chiar suntem într-un uşor avans, îl vedem astăzi prin această abilitate pe care o avem de a deschide circulaţia”, a declarat Daniel Băluţă, în cadrul unei conferinţe de presă.

În valoare totală de 750,75 milioane de lei și cu termen de execuție finalul anului 2028, contractul de finanțare are ca scop sprijinirea eforturilor autorităţilor administraţiei publice locale din sectorul 4 al municipiului București pentru consolidarea și reabilitarea Planșeului Unirii.

Te-ar mai putea interesa și
BNR a hotărât menținerea dobânzii cheie la 6,50% și prognozează o ușoară majorare a inflației în următoarele luni
BNR a hotărât menținerea dobânzii cheie la 6,50% și prognozează o ușoară majorare a inflației în următoarele luni
Rata anuală a inflației a determinat Consiliul de Administrație al BNR să menținerea rata dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,50 la sută pe an; dobânda pentru facilitatea de......
Magistrala 4 de metrou: Lucrările la Gara de Nord – Gara Progresul ar putea începe în următoarele patru luni
Magistrala 4 de metrou: Lucrările la Gara de Nord – Gara Progresul ar putea începe în următoarele patru luni
Primarul Sectorului 4 Daniel Băluță a anunțat joi că lucrările de extindere a Magistralei M4 de metrou cu tronsonul ...
Noua centrală de cogenerare de la CTE Grozăveşti – Anunţ oficial de la ELCEN
Noua centrală de cogenerare de la CTE Grozăveşti – Anunţ oficial de la ELCEN
Electrocentrale Bucureşti (ELCEN) a finalizat prima etapă a procedurii de dialog competitiv pentru atribuirea contractului ...
Erdogan cere reluarea „fără întârziere” a eforturilor diplomatice pentru încheierea războiului SUA-Iran
Erdogan cere reluarea „fără întârziere” a eforturilor diplomatice pentru încheierea războiului SUA-Iran
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a cerut joi reluarea "fără întârziere" a eforturilor diplomatice pentru încheierea ...