Volkswagen lansează noi modele electrice ieftine

Volkswagen speră că noile modele electrice accesibile o vor ajuta să ajungă la o cotă de piaţă de 20% pe acest segment în Europa, a afirmat directorul general al grupului german, Oliver Blume, înaintea Salonului auto de la Munchen, Germania, transmite DPA.
AGERPRES - lun, 08 sept. 2025, 14:37
Volkswagen lansează noi modele electrice ieftine

„Avem un obiectiv clar: o poziţie de vârf pe segmentul entry-level pe piaţa noastră internă din Europa”, a declarat Blume, scrie Agerpres.

Marţi va debuta la evenimentul de la Munchen, unul din cele mai mari din industria auto mondială, unde Volkswagen va lansa patru noi modele electrice, care vor ajunge pe piaţă în 2026. Ele includ ID Polo, cu un preţ de pornire de aproape 25.000 euro (29.300 dolari), în condiţiile în care Volkswagen are ca obiectiv majorarea vânzărilor de vehicule electrice (EV). În 2027 va fi lansat ID Every1, cu un preţ de pornire de aproximativ 20.000 euro.

De asemenea, grupul german are nevoie de o cotă de piaţă ridicată pe segmentul EV pentru a îndeplini cerinţele mai stricte ale UE privind emisiile, altfel se va confrunta cu amenzi ridicate.

Din motive de cost, toate cele patru modele vor fi produse în Spania, a anunţat compania.

„Cu această nouă familie de vehicule, atacăm un segment important din mobilitatea electrică, cu potenţial ridicat de creştere”, a declarat Blume, adăugând că segmentul entry-level are un potenţial enorm.

Volkswagen susţine că este lider în domeniul vehiculelor electrice din Europa, cu o cotă de piaţă de 28%. Pe plan global, grupul a vândut aproape 466.000 EV în perioada ianuarie-iulie 2025, dintr-un total de 4,41 milioane.

Dar cel mai mare producător auto european, ca şi sectorul auto german în ansamblu, este afectat de dificultăţi în ultimii ani, pe fondul sporirii concurenţei externe, scăderea vânzărilor în China şi noile taxe vamale americane. În iunie, compania anunţase că va renunţa la 20.000 de angajaţi în Germania, până în 2030, ca parte a măsurilor de reducere a costurilor.

Te-ar mai putea interesa și
Calea ferată Brașov – Sighișoara: Ce progrese au mai făcut „cârtițele” Aktor la cele mai lungi tuneluri feroviare în construcție din România
Calea ferată Brașov – Sighișoara: Ce progrese au mai făcut „cârtițele” Aktor la cele mai lungi tuneluri ...
Progres la tunelurile Ormeniș și Homorod ale liniei de cale ferată Brașov - Sighișoara. TBM-urile ("cârtițele") au forat împreună 6,83 kilometri, potrivit celor mai recente date ale CFR......
Telecomul românesc are clienți mulțumiți, dar randamente slabe: operatorii nu reușesc să își crească veniturile și să țină pasul cu inflația – raport
Telecomul românesc are clienți mulțumiți, dar randamente slabe: operatorii nu reușesc să își crească veniturile ...
România are clienți mulțumiți de serviciile de internet și telefonie mobilă, dar operatorii nu reușesc să transforme ...
Cseke Attila: Programul de construire a creşelor va continua cu fonduri de la bugetul de stat
Cseke Attila: Programul de construire a creşelor va continua cu fonduri de la bugetul de stat
Programul guvernamental de construire a creşelor va continua cu fonduri de la bugetul de stat, în condiţiile în care ...
Schimburile comerciale dintre România şi SUA au depăşit 7,8 miliarde de dolari în 2025
Schimburile comerciale dintre România şi SUA au depăşit 7,8 miliarde de dolari în 2025
Schimburile comerciale dintre România şi Statele Unite ale Americii (SUA) au depăşit 7,8 miliarde de dolari în 2025, ...