Cutremur puternic în Grecia

Un cutremur cu magnitudinea de 5,3 grade pe scara Richter s-a produs în largul insulei greceşti Evia în noaptea de luni spre marţi şi a fost resimţit puternic la Atena, a anunţat Institutul de Geodinamică al Observatorului Naţional din Atena, transmite marţi AFP.
AGERPRES - mar, 09 sept. 2025, 08:43
Cutremur puternic în Grecia

Epicentul cutremurului, care a avut loc la ora locală 00:30 (21:30 GMT), a fost localizat pe mare, la 45 km nord-est de capitala Greciei şi la 4 km în largul staţiunii de coastă Nea Styra, în sud-vestul insulei Evia, a doua ca mărime din Grecia, potrivit aceleiaşi surse.

Până în prezent, nu au fost raportate victime sau pagube, potrivit presei greceşti, scrie Agerpres.

Atena şi zona sa metropolitană au o populaţie de aproximativ 3 milioane de locuitori.

Pe canalul public de televiziune ERT, primarul oraşului Marathon, Stergios Tsirkas, aflat în apropierea epicentrului, a dat asigurări: „Cutremurul a fost foarte intens” şi a adăugat că „până în prezent nu au fost raportate pagube”.

În luna mai, un cutremur puternic cu magnitudinea de 6,1 grade pe scara Richter a avut loc în largul coastei insulei greceşti Creta şi a fost resimţit până în Egipt şi în capitala Greciei.

Regiunea insulei Santorini din Marea Egee, o destinaţie turistică populară în Grecia, a înregistrat o activitate seismică excepţională în ianuarie şi februarie, cu mii de trepidaţii care au forţat câteva mii de locuitori să-şi părăsească locuinţele.

Situată pe mai multe falii geologice din sud-estul Mediteranei, Grecia este afectată în mod regulat de cutremure.

Ultimul cutremur mortal din arhipelag a avut loc în octombrie 2020 pe insula Samos, în Marea Egee, între Grecia şi Turcia. Cu magnitudinea de 7,0 grade pe scara Richter, a ucis două persoane pe Samos şi peste 100 în oraşul portuar turcesc Izmir.

Te-ar mai putea interesa și
FOTO Evenimentul uriaș pentru care presedinte Dan a fost la Cluj-Napoca. Orașul a devenit epicentrul tehnologiei din Europa de Est
FOTO Evenimentul uriaș pentru care presedinte Dan a fost la Cluj-Napoca. Orașul a devenit epicentrul tehnologiei din Europa ...
În perioada 24-25 iunie, Cluj-Napoca a găzduit peste 3.000 de inovatori, fondatori, investitori și lideri din tehnologie la Techsylvania 2026, o experiență de două zile plină de inspirație,......
Banca olandeză ING se extinde în Spania
Banca olandeză ING se extinde în Spania
Grupul bancar olandez ING Groep a anunţat luni că va achiziţiona o participaţie de aproximativ 40% în Singular Bank, ...
Modelul de creștere: trebuie evitată o confuzie
Modelul de creștere: trebuie evitată o confuzie
La ultima reuniune a AAFB (Asociația Analiștilor Financiar-Bancari) din iunie a.c. s-a vorbit despre epuizarea modelului ...
Ministerul Mediului va lansa Programul Rabla 2026 după regulile din 2025, fără criteriul „made in Europe”
Ministerul Mediului va lansa Programul Rabla 2026 după regulile din 2025, fără criteriul „made in Europe”
Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a decis lansarea programului Rabla 2026 pentru persoane fizice într-un format ...