Franţa se pregăteşte de proteste de amploare

Zeci de mii de oameni urmau să iasă miercuri în stradă în oraşele din Franţa, pentru a protesta împotriva tăierilor bugetare planificate de guvern, informează dpa.
AGERPRES - mie, 10 sept. 2025, 10:15
Franţa se pregăteşte de proteste de amploare

Autorităţile franceze se aşteptau la blocaje rutiere şi la acte de sabotaj ca parte a îndemnurilor pentru demonstraţii la nivel naţional, chiar dacă amploarea exactă a protestelor este încă incertă, scrie Agerpres.

Primele acţiuni au început miercuri dimineaţă, iar aproximativ 50 de arestări au fost efectuate în regiunea pariziană, anunţă AFP.

Această mobilizare „cetăţenească”, care va oferi o măsură a furiei sociale, vine a doua zi după numirea lui Sebastien Lecornu, fost ministru al forţelor armate, în funcţia de prim-ministru. Acesta îi succede centristului Francois Bayrou, care a demisionat după ce guvernul său a căzut după un vot de neîncredere faţă de planul său de reducere a datoriilor.

Aproximativ 6.000 de poliţişti şi jandarmi sunt desfăşuraţi în capitală, unde diverse acţiuni au fost observate de jurnaliştii AFP. În zori, de exemplu, aproximativ o sută de tineri activişti din mişcarea autonomă au blocat o staţie de autobuze din nordul Parisului, înainte ca poliţia să intervină.

La Paris, traficul este „aproape normal” pentru reţelele de metrou şi autobuz şi „perturbat”, două din trei trenuri circulând pe linia B a trenului regional RER, care traversează regiunea pariziană de la nord la sud prin centrul Parisului şi deserveşte Aeroportul Paris Charles-de-Gaulle.

Primele acţiuni au fost înregistrate şi în vestul ţării, protestatarii dând foc unor obiecte pe un viaduct din apropierea oraşului Caen (nord-est).

În multe oraşe din vestul ţării, primele încercări de blocare au loc la sensuri giratorii de obicei aglomerate, în special în Nantes.

Şi la Toulouse (sud-vest), aproximativ 200 de protestatari au blocat un sens giratoriu timp de mai puţin de o oră folosind bariere şi anvelope. Un banner negru pe care scria „Macron explosion” era arborat.

Mişcarea „Blocăm totul” s-a extins în urma prezentării unui buget de austeritate de către guvernul precedent.

Ministrul francez de interne Bruno Retailleau a anunţat că vor fi mobilizaţi 80.000 de poliţişti şi că va lua „măsuri decisive” împotriva blocării străzilor. Forţele de securitate urmau să fie desfăşurate începând de marţi seara.

Operatorul feroviar francez SNCF a anunţat perturbări ale serviciului de transport regional. Operaţiunile de pe aeroporturile Franţei ar putea de asemenea să fie blocate, a avertizat autoritatea franceză pentru aviaţie civilă DGAC.

Potrivit media franceze, se aşteaptă de asemenea proteste în companii şi universităţi.

Te-ar mai putea interesa și
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze pentru pieţele în curs de dezvoltare
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze ...
România a solicitat, în cadrul reuniunii ECOFIN, ca integrarea pieţelor europene de capital să faciliteze accesul companiilor româneşti la finanţare şi să ţină cont de particularităţile......
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Preşedintele Autorității Naționale Palestiniene Mahmoud Abbas a decretat sâmbătă că alegerile prezidenţiale şi ...
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor Grosu
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor ...
Guvernul pro-european al Republicii Moldovq intenţionează să facă demersuri pentru modificarea legislaţiei, astfel încât ...
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien de 1.000 de lei bucata. Diana Buzoianu cere demisii și anunță că va sesiza Parchetul
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien ...
Ministrul interimar al Mediului Diana Buzoianu a prezentat astăzi rezultatele surprinzătoare ale unui control realizat ...