Ce spune Rusia despre dronele doborâte în Polonia. Prima reacţie

Însărcinatul cu afaceri al Rusiei în Polonia, Andrei Ordaş, a declarat miercuri, după ce a fost convocat la Ministerul polonez al Afacerilor Externe, că Varşovia nu a prezentat nicio dovadă că dronele doborâte pe teritoriul polonez provin din Rusia, informează agenţia rusă RIA, citată de Reuters şi AFP.
AGERPRES - mie, 10 sept. 2025, 12:43
Ce spune Rusia despre dronele doborâte în Polonia. Prima reacţie

„Considerăm acuzaţiile neîntemeiate. Nu a fost adusă nicio dovadă că dronele sunt de origine rusă”, a declarat Andrei Ordaş, scrie Agerpres.

Ordaş a precizat că a fost „convocat la Ministerul (polonez) al Afacerilor Externe la 12:00 (10:00 GMT)”, potrivit RIA, preluată de AFP.

Polonia a denunţat miercuri un „act de agresiune” în urma încălcării „fără precedent” a spaţiului său aerian de către dronele ruse în primele ore ale dimineţii, care a forţat închiderea mai multor aeroporturi şi convocarea urgentă a unei reuniuni a Adunării Naţionale de Securitate.

Operaţiunea, în care Armata a folosit arme pentru a doborî mai multe drone şi care s-a încheiat între timp, a durat toată dimineaţa. Avioane de vânătoare F-35 ale aliaţilor, în special cele ale Forţelor Aeriene Regale Olandeze (Koninklijke Luchtmacht), au ajutat Varşovia să garanteze securitatea cerului polonez.

Cetăţenii au fost avertizaţi că, dacă găsesc drone doborâte sau fragmente din acestea, nu trebuie să se apropie de ele, să le atingă sau să le mişte până când nu sunt inspectate de echipe de genişti.

 

Te-ar mai putea interesa și
François Provost, șeful Renault Group, anunță investiții de 10 miliarde euro în Franța, dar cere stabilitate fiscală
François Provost, șeful Renault Group, anunță investiții de 10 miliarde euro în Franța, dar cere stabilitate fiscală
Grupul francez Renault își revizuiește alocările de capital în contextul noilor realități bugetare europene. François Provost, directorul general al grupului care include și marca Dacia......
Banii publici la control: Radu Miruță explică măsurile de austeritate de la Transporturi și Apărare
Banii publici la control: Radu Miruță explică măsurile de austeritate de la Transporturi și Apărare
Ministrul interimar al Apărării și al Transporturilor, Radu Miruță, a prezentat o serie de măsuri de corecție bugetară ...
Lege în vigoare. Banca îți poate bloca sau închide oricând conturile, fără explicații,  dacă nu răspunzi la timp unui e-mail. Toți am semnat documentul. Studiu de caz
Lege în vigoare. Banca îți poate bloca sau închide oricând conturile, fără explicații, dacă nu răspunzi la timp ...
Banca îți poate bloca oricând conturile, discreționar deși legal, dacă nu răspunzi seturilor de întrebări pe care ...
Cinci rachete și drone au explodat în Republica Moldova. Ambasadorul Rusiei, convocat de urgență
Cinci rachete și drone au explodat în Republica Moldova. Ambasadorul Rusiei, convocat de urgență
Situație de alertă maximă în Republica Moldova, unde securitatea cetățenilor a fost pusă din nou în pericol direct. ...