Când vor vedea românii luminiţa de la capătul tunelului după „apocalipsa fiscală” şi „confesiunea” preşedintelui Nicuşor Dan despre planul de ţară al României

Sfârșitul anului 2026 înseamnă capătul tunelului a spus președintele Nicușor Dan referindu-se la momentul în care populaţia va ieşi din "suferinţa" provocată de pachetul de măsuri fiscale
AGERPRES - mie, 10 sept. 2025, 14:24
Când vor vedea românii luminiţa de la capătul tunelului după

„Faţă de momentul în care suntem acum, deficitul, încercarea de corectare de deficit, vreau să vă dau asigurări că stabilitatea este principala noastră prioritate, că există convergenţă de opinii între preşedinte, Guvern, Parlament şi lucrurile sunt sub control”, a arătat el, adăugând că din punctul său de vedere nu există motiv de îngrijorare, scrie Agerpres.

Şeful statului a apreciat că anul viitor va fi unul dificil.

„România în mediul economic, populaţia vom fi în oarecare suferinţă în 2026, însă sfârşit de 2026 este, în opinia mea, capătul tunelului şi mă bucur că aţi menţionat OECD – suntem în grafic. Din nou, toată lumea este aliniată pe acest obiectiv şi sfârşitul lui 2026 este un termen pe care noi toţi ne-l asumăm şi mulţumim AmCham pentru suportul pe care l-a dat României în toată această perioadă”, a spus preşedintele Nicuşor Dan, la AmCham CEO Business Forum 2025.

În ceea ce priveşte reforma administrativă, preşedintele a afirmat că deşi există bună intenţie, nu există „emergenţă” în acest domeniu.

„Legat de reforma statului, aveţi dreptate, România nu are un plan de ţară în momentul ăsta. Deşi există bună intenţie în multe zone din administraţia publică din România, nu vedem o emergenţă de reformă de la nivelurile medii şi de jos ale administraţiei. Şi atunci e foarte important ca, în procesul de reflexie despre cum să facem această reformă, mediul privat să fie implicat şi de-asta dialogul cu dumneavoastră este foarte important. Deci, da, există voinţă de reformă, dacă ne uităm însă la cum, mai avem de lucrat puţin la asta”, a mai afirmat Nicuşor Dan.

El a amintit că în curând va fi publicat raportul Moody’s.

„Suntem în grafic pe această chestiune. Chiar dacă anumite lucruri s-au făcut în viteză, chiar dacă anumite lucruri se puteau face poate altfel, mesajul meu este de stabilitate. Şi 2026 va fi mai simplu, pentru că vom porni cu un buget care va fi adaptat realităţilor”, a subliniat preşedintele.

Acesta a evidenţiat că Parteneriatul Strategic cu SUA rămâne esenţial şi este „foarte bine conturat pe zona de securitate” şi că prezenţa companiilor americane a însemnat dezvoltare şi transfer de know-how.

Te-ar mai putea interesa și
Germania – Cheltuielile pentru apărare vor depăşi 4% din PIB în 2026, declară ministrul de externe
Germania – Cheltuielile pentru apărare vor depăşi 4% din PIB în 2026, declară ministrul de externe
Ministrul de externe german Johann Wadephul a declarat vineri că guvernul său va cheltui peste 4% din PIB-ul ţării pentru apărare în acest an şi că e în curs să ajungă la 5%, relatează......
Zboruri TAROM de 1 iunie: Cât costă cursele speciale pentru copii
Zboruri TAROM de 1 iunie: Cât costă cursele speciale pentru copii
Compania națională TAROM lansează a treia ediție a campaniei „Avion cu motor, ia-mă și pe mine în zbor!", în cadrul ...
Mesajul lui Bolojan despre noul guvern: „Mai repede, mai bine”
Mesajul lui Bolojan despre noul guvern: „Mai repede, mai bine”
Premierul interimar Ilie Bolojan a afirmat, vineri, că va fi cu atât mai bine cu cât va fi învestit un Executiv mai repede, ...
Ce spune şeful NATO după ce Trump a anunţat că trimite 5.000 de soldaţi americani în Polonia – Avertisment pentru UE
Ce spune şeful NATO după ce Trump a anunţat că trimite 5.000 de soldaţi americani în Polonia – Avertisment pentru ...
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a salutat vineri anunţul Statelor Unite că vor trimite în cele din urmă 5.000 ...