Anca Vlad, proprietara farmaciilor Catena, a cumpărat casa doctorului Paulescu şi o transformă în muzeu

Casa în care savantul român Nicolae Paulescu a trăit timp de două decenii, numită şi Casa cu geamuri bombate, se va transforma în Muzeul Farmaciei Catena.
Andrada Ghira - mie, 03 sept. 2014, 13:27
Anca Vlad, proprietara farmaciilor Catena, a cumpărat casa doctorului Paulescu şi o transformă în muzeu

Anca Vlad, proprietara grupului Fildas şi a lanţului de farmacii Catena, a cumpărat casa în care a locuit Nicolae Paulescu şi va investi în transformarea acesteia într-un muzeul al farmaciilor Catena. 

„Valorea tranzacţiei este în jur de un milion de euro. Remarcabil este faptul că această clădire nu a fost cumpărată în scop imediat comercial, ci pentru punerea în evidenţă a marelui Paulescu, şi nu numai. Am discutat cu Anca Vlad, şi am făcut o strategie, s-a făcut o evaluare a lucrurilor din casă, de la pat, dulap, oglinzi, la eprubete, catastife. Investiţia în renovarea clădirii va fi de cel puţin 30% din valoarea tranzacţiei„, a declarat pentru ECONOMICA.NET, Eduard Uzunov, preşedintele Regatta, agenţia care a intermediat tranzacţia. 

Tranzacția a inclus și bunurile ce au aparținut familiei Paulescu, între care se evidențiază piese de mobilier, colecții de cărți, tablouri și alte obiecte memorabilia.

Nicolae Paulescu este creditat ca fiind descoperitorul insulinei, iar anunţul a fost făcut public în revista belgiană „Archives Internationales de Physiologie”, în 1921.

Pancreina, cum o numea el, provoca scăderea glicemiei, dar şi a corpilor cetonici şi a ureei în sângele câinilor care sufereau de diabet. La distanţă de doi ani, medicul Frederick Grant Banting şi biochimistul John J.R. Macleod de la Universitatea din Toronto primeau Nobelul în fiziologie şi medicină pentru aceeaşi descoperire. Citeşte mai multe despre descoperirea lui Nicolae Paulescu aici.

Imobilul se află la intersecţia străzilor Radu Calomfirescu şi Hristo Botev din Bucureşti, iar numele de Casa cu geamuri bombate i se trage de la geamurile bombate, folosite în amenajarea imobilului, şi care nu permiteau vederea din exterior. Aceste geamuri au fost aduse de la Viena.

Beneficiarul era prosperul negustor Petrache Dancovici ce avea să fie ales în primii ani de Regat parlamentar, reprezentant al Partidul Liberal. După drama de a-şi vedea soţia şi unicul copil răpuşi de tuberculoză, se va stinge în 1910.

Cu toate acestea, Casa cu geamuri nombate este legată de numele savantul român Nicolae Paulescu, care a locuit în această casă împreuna cu sora sa Elena, după moartea unchiului lor, Petrache Dancovici.

Savantul a locuit aici până la moarte şi a fost gazdă pentru omul de cultură Nicolae Iorga, scriitorul Barbu Delavrancea, artiştii Dimitrie Paciurea, Ion Jalea, Artachino, dar şi pentru colegii de breaslă precum Mina Minovici şi Victor Babeş.

Anca Vlad are o avere estimată de Capital Top 300 la 82-84 milioane de euro. 

Te-ar mai putea interesa și
Bursa de la Bucureşti a câştigat peste opt miliarde de lei la capitalizare, în această săptămână
Bursa de la Bucureşti a câştigat peste opt miliarde de lei la capitalizare, în această săptămână
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a câştigat 8,36 miliarde de lei la capitalizare, respectiv 1,64%, în această săptămână, în timp ce valoarea tranzacţiilor cu acţiuni a scăzut cu 29,25......
Razboi China Japonia Phenianul afirmă că ambiţiile nucleare ale Japoniei trebuie împiedicate „cu orice preţ”
Razboi China Japonia Phenianul afirmă că ambiţiile nucleare ale Japoniei trebuie împiedicate „cu orice preţ”
Coreea de Nord avertizează că ambiţiile nucleare ale Japoniei "trebuie împiedicate cu orice preţ", conform agenţiei ...
Victime ale lui Epstein şi congresmeni denunţă publicarea doar parţială a dosarului de către administraţia Trump
Victime ale lui Epstein şi congresmeni denunţă publicarea doar parţială a dosarului de către administraţia Trump
Victime ale agresorului sexual american decedat Jeffrey Epstein şi membri ai Congresului au criticat dur sâmbătă administraţia ...
Cum merge construcția uneia dintre cele mai mari instalații de stocare a energiei din România, cea de la Iaz, în Caraș-Severin. Bateriile sunt deja puse
Cum merge construcția uneia dintre cele mai mari instalații de stocare a energiei din România, cea de la Iaz, în Caraș-Severin. ...
Instalația de stocare a energiei în baterii (BESS) Iaz este un proiect de baterii de 98,617 MW, construit special pentru ...