Fermierii din SUA pierd miliarde de dolari în urma reducerii vânzărilor de soia boabe către China

Fermierii americani pierd miliarde de dolari în urma înjumătăţirii vânzărilor de soia boabe către China în acest sezon, stagnarea discuţiilor comerciale oprind exporturile, iar furnizorii rivali din America de Sud s-au grăbit să umple globul, conform traderilor şi analiştilor, transmite Reuters.
AGERPRES - mie, 10 sept. 2025, 15:35
Fermierii din SUA pierd miliarde de dolari în urma reducerii vânzărilor de soia boabe către China

Importatorii chinezi au rezervat pentru octombrie aproximativ 7,4 milioane tone metrice de soia boabe, în principal din America de Sud, acoperind 95% din cererea proiectată a Chinei pentru acea lună, şi un milion tone pentru noiembrie, sau aproximativ 15% din importurile aşteptate. Anul trecut pe vremea aceasta, cumpărătorii din China rezervaseră aproximativ 12-13 milioane tone metrice de soia boabe din SUA pentru perioada septembrie – noiembrie, susţin doi traderi din Asia, scrie Agerpres.

În mod obişnuit Statele Unite livrau cea mai mare parte a producţiei de soia către China, în perioada septembrie – ianuarie, înainte să ajungă pe piaţă recolta din Brazilia, dar cumpărătorii din China încă nu au rezervat nici un vas de transport din SUA pentru noua recoltă de soia, potrivit traderilor.

În sezonul august 2024 – august 2025, SUA a vândut aproximativ 22,9 milioane tone de soia boabe principalului cumpărători din China. Anul trecut, statul asiatic a achiziţionat din Statele Unite soia boabe în valoare de 12,8 miliarde de dolari.

„Dacă ne uităm la desfăşurarea evenimentelor, credem că până la finalul anului importurile de soia boabe vor veni din America de Sud”, a declarat un trader din Singapore.

Prelungita absenţă a cumpărătorilor din China, pe fondul tensiunilor comerciale, ar putea spori presiunile asupra cotaţiilor la Bursa de cereale de la Chicago, unde se stabilesc preţurile de referinţă la nivel mondial. Acum cotaţiile la soia boabe sunt aproape de cel mai redus nivel din ultimii cinci ani susţin traderii.

În timp ce alte ţări rezervă soia boabe din SUA, Dan Basse, preşedintele AgResource Co din Chicago, estimează că dacă China se ţine departe de piaţa SUA până la mijlocul lunii noiembrie, pierderile totale la vânzări ar putea ajunge la 14-16 milioane tone.

Totuşi, statul asiatic nu a închis complet uşa pentru importurile de soia boabe din SUA, putând face achiziţii masive care să fie livrate în perioada noiembrie – ianuarie.

„Soia boabe din SUA are un preţ atractiv pentru mulţi cumpărători din afara Chinei, ţinând cont de concurenţa limitată în sezonul de vârf de vânzări. În contrast, cererea solidă din China a dus la majorarea cotaţiilor pentru soia boabe din Brazilia. Dacă se va ajunge la un acord comercial China-SUA, perspectivele pentru cotaţiilor pentru soia boabe din se vor îmbunătăţi semnificativ”, a apreciat Johnny Xiang, fondatorul AgRadar Consulting din Beijing.

China este cel mai mare cumpărător mondial de seminţe oleaginoase.

Te-ar mai putea interesa și
Nicușor Dan: Suntem în situația unei diplomaţii economice, în care state contribuie pentru stabilizarea unei părţi de lume
Nicușor Dan: Suntem în situația unei diplomaţii economice, în care state contribuie pentru stabilizarea unei părţi ...
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat în cadrul unei conferinţe de presă, la Washington, după ce a participat la Consiliul pentru Pace, că suntem în situaţia unei diplomaţii economice în......
Cinci state s-au angajat să trimită militari în forța de securitate din Fâșia Gaza
Cinci state s-au angajat să trimită militari în forța de securitate din Fâșia Gaza
Indonezia, Marocul, Kazahstanul, Kosovo şi Albania s-au angajat joi, în prima reuniune a Consiliului pentru Pace înfiinţat ...
Suedia anunță că oferă un ajutor nou pentru Ucraina de 1,2 miliarde de euro
Suedia anunță că oferă un ajutor nou pentru Ucraina de 1,2 miliarde de euro
Suedia a anunţat joi că oferă un ajutor militar de 12,9 miliarde de coroane (aproximativ 1,2 miliarde de euro) pentru ...
Ciucu anunță ce amenzi s-au dat pentru deszăpezirea deficitară a Bucureștiului. Cele mai mari amenzi au fost în sectoarele 3 și 4
Ciucu anunță ce amenzi s-au dat pentru deszăpezirea deficitară a Bucureștiului. Cele mai mari amenzi au fost în sectoarele ...
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, a anunțat că după verificarea modului în care operatorii de salubritate au făpcut ...