VIDEO Drum Expres Brăila – Galați: Imagini noi cu șoseaua construită de Umbrărescu. Când vor fi „unite” malurile Siretului

Pasionații de infrastructură au postat imagini cu șantierul Drumului Expres Brăila - Galați (DEx6), construit de grupul UMB. Imaginile încep cu podul peste râul Siret, principala lucrare de artă de pe viitoarea șosea de mare viteză.
Anemona Andone - mie, 10 sept. 2025, 21:52
VIDEO Drum Expres Brăila - Galați: Imagini noi cu șoseaua construită de Umbrărescu. Când vor fi

 

„DRUM EXPRES DEX6 Brăila – Galați | Stadiu Lucrări 09.09.2025”, este titlul celei mai noi postări a lui Răducu Popa, pasionat care monitorizează constant lucrări de infrastructură rutieră.

drum dex6

Analizând imaginile, unii comentatori și-au exprimat speranța că încă ar mai putea fi terminate anul acesta lucrările la DEx6 Brăila – Galați.

„Lotul acesta a avut o evoluție foarte interesantă, asfaltarea și montarea parapeților s-au făcut aproape peste noapte, dar a rămas la urmă ce era mai complicat, sunt speranțe anul acesta, chiar dacă mici”

„Poate pe 1 noiembrie circulăm pe aici…”, scrie alt comentator.

„Nicio șansă. Poate în ianuarie – februarie cu vreme bună. Sper să mă înșel, dar mai sunt multe lucrări la pod, pe lângă izolații și asfaltări”, răspunde un pasionat de infrastructură.

drum

O opinie similară are și alt comentator: „Imposibil să circulăm anul acesta pe aici. Numai instalarea hobanelor mai durează minimum trei luni, adică în cel mai fericit caz se termină pe final de an. O estimare realistă este mai – iunie 2026”.

În iunie, secretarul de stat în Transporturi Irinel Ionel Scrioșteanu estima că progresul fizic general pe acest sector de drum expres trecuse de 90% și că va fi dat în trafic în această toamnă.

Drumul Expres Brăila – Galați va fi o alternativă viabilă pentru traficul greu de pe DN22B, va asigura o conexiune rapidă între cele două orașe, dar și cu podul suspendat peste Dunăre de la Brăila/Galați – Tulcea, conchide secretarul de stat.

Ansamblul de lucrări de artă peste râul Siret, ce însumează aproape 1,8 kilometri, cuprinde următoarele structuri: viaductul de acces de pe malul drept (896 de metri), podul peste Siret (307 metri), viaductul de acces de pe malul stâng (447 de metri) și pasajul peste complexul de cale ferată (139 de metri).

Directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a precizat anterior că podul peste Siret, în lungime de 307 metri, este al doilea pod hobanat din România, ca mărime, după cel de la Agigea.

Drumul Expres Brăila – Galați are o lungime de 10,76 km, iar valoarea contractului (finanțat prin Programul Transport 2021-2027) este de 449,42 milioane lei, fără TVA.

FOTO – VIDEO: Drum Expres Brăila – Galați (sursa: YouTube RăducuPDrum)

Te-ar mai putea interesa și
VIDEO Umbrărescu, noul „Malaxa” al României, înregistrează progrese la Oțelu Roșu. Rețeaua feroviară împânzește treptat fostul combinat
VIDEO Umbrărescu, noul „Malaxa” al României, înregistrează progrese la Oțelu Roșu. Rețeaua feroviară ...
Lucrările la rețeaua de cale ferată industrială din cadrul fostului combinat Oțelu Roșu se apropie de finalizare, potrivit imaginilor postate pe canalul YouTube dedicat. Amintim că UMB, grupul......
Beijingul amenință UE că va răspunde dacă vor fi impuse restricții comerciale noi. China cere Bruxelles-ului să susțină liberul schimb și concurența loială
Beijingul amenință UE că va răspunde dacă vor fi impuse restricții comerciale noi. China cere Bruxelles-ului să susțină ...
China a avertizat Uniunea Europeană împotriva impunerii de noi restricţii comerciale în urma unei discuţii interne a ...
A fost constituită comisia de evaluare a pagubelor provocate de drona care a lovit blocul din Galați, după ce CNSU a aprobat acordarea de ajutoare financiare de urgență
A fost constituită comisia de evaluare a pagubelor provocate de drona care a lovit blocul din Galați, după ce CNSU a aprobat ...
Prefectul judeţului Galaţi, George Toderaşc, a emis ordinul de constituire a comisiei de evaluare a pagubelor provocate ...
Armata israeliană ordonă evacuarea a zece sate din Liban, după noi schimburi de focuri cu Hezbollah
Armata israeliană ordonă evacuarea a zece sate din Liban, după noi schimburi de focuri cu Hezbollah
Armata israeliană a ordonat evacuarea locuitorilor din zece sate din Liban, după noi schimburi de tiruri cu Hezbollah, ...