SUA – Comentatorul conservator Charlie Kirk împuşcat mortal, Trump anunţă doliu naţional

SUA - Comentatorul conservator Charlie Kirk a fost împuşcat miercuri în cursul unui eveniment organizat la Utah Valley University din Orem, statul Utah, a anunţat preşedintele american Donald Trump, notează Reuters şi AFP.
AGERPRES - J, 11 sept. 2025, 08:14
SUA - Comentatorul conservator Charlie Kirk împuşcat mortal, Trump anunţă doliu naţional

„Marele, chiar legendarul, Charlie Kirk este mort”, a declarat Donald Trump pe reţeaua sa Truth Social, ordonând arborarea drapelelor în bernă în toată ţara în onoarea sa.

„Nimeni nu a înţeles (…) tineretul Statelor Unite ale Americii mai bine decât Charlie. Toată lumea l-a iubit şi l-a admirat, mai ales eu, iar acum nu mai este printre noi”, a adăugat preşedintele, care a supravieţuit el însuşi la două tentative de asasinat, scrie Agerpres.

Fan al polemicilor cu studenţii, comentatorul în vârstă de 31 de ani participa la un eveniment pe campusul Utah Valley University, în vestul ţării, când a fost ţinta unui foc de armă, potrivit universităţii.

În jurul prânzului, ora locală, „s-a tras un foc de armă asupra lui Charlie Kirk, un vorbitor invitat. Acesta a fost lovit şi scos din incintă de gărzile sale de corp”, a scris universitatea pe X.

Atacatorul este căutat în mod activ, au precizat autorităţile universităţii, după ce anterior raportaseră o arestare, însă fără urmări.

O înregistrare video a incidentului circulând pe reţelele de socializare îl arată pe Kirk adresându-se unei mari mulţimi în aer liber, când se aude un zgomot puternic care a răsunat ca un foc de armă. Kirk poate fi văzut ducându-şi repede mâna la gât în timp ce cade de pe scaun, făcând participanţii să fugă.

Acest polemist american de extremă dreapta a fost un personaj important în campania miliardarului republican. El a condus o organizaţie însărcinată cu campania electorală în state cheie capabile să influenţeze alegerile prezidenţiale.

Te-ar mai putea interesa și
Concurență pentru Taco Bell în România. Sârbii de la Burrito Madre deschid primul restaurant pe piața locală
Concurență pentru Taco Bell în România. Sârbii de la Burrito Madre deschid primul restaurant pe piața locală
Taco Bell va avea concurență pe plan local: sârbii de la Burrito Madre pregătesc deschiderea primului restaurant din România. ...
E jale la Hidroelectrica pe fondul lipsei apei: rectificare de buget cu taiere de profit de 16%, pe fondul scăderii drastice a producției proprii și a creșterii achizițiilor de energie mai scumpă pentru clienții din furnizare
E jale la Hidroelectrica pe fondul lipsei apei: rectificare de buget cu taiere de profit de 16%, pe fondul scăderii drastice ...
Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din țară, dar și furnizor cu peste 1,3 milioane de clienți ...
Noutate majoră adusă de IKEA în România. Vine la noi un concept testat deja în Anglia
Noutate majoră adusă de IKEA în România. Vine la noi un concept testat deja în Anglia
Pe măsură ce așteptările și comportamentele de cumpărare ale clienților continuă să evolueze, Ingka Group, cel mai ...
Plecare din conducerea AROBS Transilvania. Șeful Diviziei Software Aurelian Deaconu părăsește compania după 15 ani
Plecare din conducerea AROBS Transilvania. Șeful Diviziei Software Aurelian Deaconu părăsește compania după 15 ani
AROBS Transilvania Software S.A. informează piața de capital că Aurelian Deaconu, membru executiv al Consiliului de Administrație ...