40 de kilograme de aur şi 4 milioane de euro – Licitaţie de Lichidare a Patrimoniului de Aur (lingouri şi numismatică) la ARTMARK

Licitaţia de Lichidare a Patrimoniului de Aur (lingouri şi numismatică) a familiei Doamnei N.C., prima vânzare publică de lingouri de aur, cu preţurile de pornire situate între 55-60% din valoarea de piaţă a metalului preţios, va avea loc pe 30 septembrie.
AGERPRES - J, 11 sept. 2025, 11:17
40 de kilograme de aur şi 4 milioane de euro - Licitaţie de Lichidare a Patrimoniului de Aur (lingouri şi numismatică) la ARTMARK

Lingourile variază ca dimensiune şi greutate, de la o sută de grame la un kilogram, de la lingouri istorice (produse imediat după al Doilea Război Mondial, începând cu 1950) la lingouri contemporane, toate au o puritate de 24k, sunt marcate şi numerotate şi sunt însoţite de buletine de analiză şi de certificate de expertiză, informează, joi, Casa de Licitaţie A10 by Artmark, într-un comunicat citat de Agerpres.

Preţurile de pornire sunt situate în zona 55-60% din valoarea de piaţă a metalului preţios, fără a ţine cont de vechimea loturilor, valoarea numismatică ori costul expertizelor, iar licitaţia, dat fiind formatul de lichidare, nu este prevăzută cu preţ de rezervă în beneficiul deponentului.

Metalul preţios supus licitaţiei – 101 loturi individuale sau colective de aur, în formă de lingouri ori numismatică din aur masiv, din secolele XIX-XX, de la cele mai prestigioase monetării din lume – sunt deja expuse pe pagina de web a casei de licitaţii.

Pentru a participa la licitaţie, numismaţii ori cei interesaţi de tezaurizarea valorii financiare în aur trebuie să deschisă un cont online pe websiteul Artmark, putând lăsa oferte prealabile până la data licitaţiei, urmând ca în data de 30 septembrie să poată participa live, online, la licitaţia propriu-zisă, începând cu ora 12:00, pe platforma Artmark Live 2.0.

Licitaţia este co-organizată cu Maison Maitre Ortica & Associes din Lyon, Franţa, iar până la data licitaţiei, dată fiind valoarea deosebită şi riscul de securitate, toate loturile sunt depozitate într-o bancă românească, fiind disponibile pentru preluare imediat după adjudecare şi achitarea contravalorii.

Te-ar mai putea interesa și
Ce se întâmplă după demolarea liceului din Sectorul 6: Proiectul de 326 de milioane de lei pentru noul mega-campus intră în linie dreaptă
Ce se întâmplă după demolarea liceului din Sectorul 6: Proiectul de 326 de milioane de lei pentru noul mega-campus intră ...
Primăria Sectorului 6 a anunțat că va semna în următoarele zile recepția lucrărilor de demolare ale Colegiului Tehnic de Poștă și Telecomunicații „Gheorghe Airinei”. Odată eliberat,......
Calea ferată București – Giurgiu: Lucrările de modernizare au ajuns la stadiul de 19%
Calea ferată București – Giurgiu: Lucrările de modernizare au ajuns la stadiul de 19%
Compania Națională de Căi Ferate „CFR” S.A. prezintă evoluția lucrărilor aferente Lotului 2 al proiectului „Modernizarea ...
Piețele globale sunt în alertă: raportările băncilor americane pun la încercare speranțele de redresare ale sectorului financiar
Piețele globale sunt în alertă: raportările băncilor americane pun la încercare speranțele de redresare ale sectorului ...
Marile bănci intră în centrul atenției săptămâna aceasta pentru a-și prezenta cele mai recente rezultate financiare, ...
17 oferte pentru construcția unui nod rutier pe A1
17 oferte pentru construcția unui nod rutier pe A1
Au fost depuse astăzi 17 oferte pentru construcția Nodului Rutier A1 – DJ 704 (Cugir), informează marți Cristian Pistol, ...