Ce spune FMI despre starea economiei SUA

Economia SUA arată unele semne de tensiune, după ani de rezilienţă, cererea pe plan intern se moderează, iar creşterea numărului locurilor de muncă încetineşte, a anunţat Fondul Monetar Internaţional (FMI), transmite Reuters.
AGERPRES - vin, 12 sept. 2025, 09:08
Ce spune FMI despre starea economiei SUA

Inflaţia este în grafic pentru a atinge ţinta pe termen mediu de 2% a Rezervei Federale a SUA (Fed), dar există unele riscuri care ar putea duce la o rată a inflaţiei mai ridicată, în mare parte ca rezultat al taxelor vamale impuse de administraţia Trump, a afirmat purtătorul de cuvânt al FMI, Julie Kozack, scrie Agerpres.

„Ceea ce am văzut în ultimii ani este că economia SUA s-a dovedit a fi destul de rezilientă. Acum vedem că încep să apară unele semne de tensiune. Cererea internă se moderează, iar creşterea numărului locurilor de muncă încetineşte”, a declarat Kozack.

În privinţa importurilor, majorarea acestora la începutul anului, în anticiparea impunerii taxelor vamale, a provocat volatilitate în activitatea economică în primul semestru din 2025, iar acum taxele vamale se adaugă riscurilor la adresa inflaţiei. ca rezultat al acestor factori combinaţi, FMI vede posibilitatea unei reduceri a dobânzii de către Fed, deşi instituţia ar trebui să fie prudentă, analizând datele care apar, a explicat oficialul FMI.

Revizuirea în scădere a datelor privind locurile de muncă în SUA, anunţată săptămâna aceasta, a fost „puţin mai mare” decât media istorică. Guvernul SUA a anunţat că în perioada martie 2024-martie 2025 economia SUA a creat cu 911.000 mai puţine locuri de muncă decât s-a estimat anterior, datele sugerând că încetinirea pieţei muncii a început înaintea anunţării taxelor vamale. Astfel de revizuiri pot fi determinate de o varietate de factori, problema va fi discutată în timpul planificatei analize de către FMI a situaţiei economice, în noiembrie, a adăugat Kozack.

În iulie, FMI estima că SUA, prima economie mondială, ar urma să înregistreze o creştere de 1,9% în 2025 şi de 2% în 2026. De asemenea, noile reduceri de taxe şi majorarea cheltuielilor ar urma să majoreze deficitul fiscal al SUA cu 1,5 puncte procentuale, veniturile din taxele vamale compensând cu aproximativ jumătate aceste evoluţii, se arată în raportul FMI.

Te-ar mai putea interesa și
Șeful Trezoreriei SUA Scott Bessent anunță că va fi lansată în scurt timp o monedă de aur cu chipul lui Trump
Șeful Trezoreriei SUA Scott Bessent anunță că va fi lansată în scurt timp o monedă de aur cu chipul lui Trump
Imaginea preşedintelui american Donald Trump va apărea în curând pe încă un obiect, de data aceasta, o monedă de aur de 1 dolar, care a fost prezentată miercuri de secretarul Trezoreriei,......
Elcen: Avariile de la CET Vest au lăsat fără energie electrică un bloc de pe Bulevardul Timișoara din Sectorul 6
Elcen: Avariile de la CET Vest au lăsat fără energie electrică un bloc de pe Bulevardul Timișoara din Sectorul 6
Întreruperea alimentării cu energie electrică a unui imobil din Bulevardul Timişoara, Sectorul 6, a fost cauzată de ...
Proiectul centralei americane cu SMR de la Doicești continuă. Reevaluarea proiectului, cerută de Bolojan, a fost respinsă de acționarii Nuclearelectrica, firmă a statului român
Proiectul centralei americane cu SMR de la Doicești continuă. Reevaluarea proiectului, cerută de Bolojan, a fost respinsă ...
În condițiile în care premierul și ministrul interimar al Energiei, Bolojan, a vorbit public despre necesitatea regândirii ...
Ministerul Finanțelor listează la Bursa de Valori București titlurile de stat Fidelis emise în luna iulie
Ministerul Finanțelor listează la Bursa de Valori București titlurile de stat Fidelis emise în luna iulie
Ministerul Finanțelor (MF) a atras, în luna iulie, 659 de milioane de lei (202,6 milioane de lei pentru emisiunile în ...