Cine pune pe raft cea mai multă mâncare din import. Top zece

Dintre cei șase retailerii alimentari cu cifre de afaceri de peste 10 miliarde de lei în 2024, patru sunt și printre cei mai mari zece importatori de produse agroalimentare.
Alina Stanciu - mar, 23 sept. 2025, 22:24
Cine pune pe raft cea mai multă mâncare din import. Top zece

Fie că vorbim despre produse agroalimentare, fie despre alimente și animale vii, importurile României sunt generate aproape an de an de aceiași retaileri internaționali care au ajuns în ultimii ani să dețină lanțuri de magazine cu sute de unități fiecare.

Coroborând însă clasamentul celor mai mari retaileri după cifra de afaceri cu cel în funcție de valoarea importurilor realziate, se poate observa însă că sunt magazine care pun pe rafturi mai multă marfă de import decât altele.

Mai exact, dintre cele șase lanțuri internaționale de hypermarketuri și suermarketuri cu afaceri de peste 10 miliarde de lei în 2024, patru se regăsesc și în clasamentul primilor zece importatori de produse agroașimentare din primele șase luni ale acestui an, arată o analiză a Economica în baza datelor Institutului Național de Statistică și a informațiilor financiare de pe site-ul Ministerului de Finanțe.

Dintre marii importatori lipsesc grupul Carrefour și Mega Image, ambii cu afaceri de peste 10 miliarde de lei.

Altfel, Lidl, liderul pieței comerțului alimentar din România, cu afaceri de 23,9 miliarde de lei în 2024, este și cel mai mare importator de produse agroalimentare în ultimii ani.

Urmează Kaufland, parte din același grup german ca și Lidl, care ocupă poziția a doua atât între cei mai mari retaileri, cu afaceri de 19,5 miliarde de lei în 2024, cât și în rândul importatorilor de alimente (poziția a doua).

Al treilea cel mai mare importator este retailerul cash&carry Metro, numărul cinci între retaileri după cifra de afaceri de 11,3 miliarde de lei în 2024.

Ce au în comun toți acești retaileri care aduc cele mai mari cantități de marfă din import?

Toate trei au dezvoltat un model de business bazat pe mărci private, multe dintre ele produse peste granițe conform unor contracte la nivel de grup.

Lidl, spre exemplu, pune pe rafturi în proporție de aproximativ  80% mărci private (inclusiv produse nealimentare).

Un alt retailer prezent între primii zece importatori de produse agroalimentare din primele șase luni ale anului, pe poziția a șaptea, este Rewe România S.R.L., compania care operează lanțul tip discounter Penny. În 2024, Penny a raportat afaceri de 9,4 miliarde de lei fiind al șaptealea jucător pe piața sa după cifra de afaceri, fiind, de asemenea, unul dintre cei mai mari dezvoltatori de mărci private,

Nu în ultimul rând, al cincilea retailer prezent între primii zece importatori de alimente este Profi Rom Food, compania care operează lanțul Profi. Conform datelor INS din primele șase luni ale anului, Profi este pe poziția a noua între importatori la afaceri din 2024 de 14,1 miliarde de lei ce au plasat compania pe locul patru între retaileri.

 

Cine mai aduce mâncare de import în România

În afară de jucătorii internaționi de pe piața comerțului alimentar, printre marii importatori se mai numără Ferrero Romania, filiala locală a  grupului italian cunoscut pentru branduri precum Nutella şi Kinder (locul patru), producătorul de uleiuri Bunge (fostul Glencore), cu două fabrici în România și afaceri de 2,7 miliarde de lei în 2024 (locul cinci), Mondelez România, unul dintre cei mai mari jucători de pe piaţa de dulciuri, cu branduri precum Milka, Poiana, Oreo şi 7Days și două fabrici în România unde produce snacksuri respectiv croissante, cremă Fineti şi bake rolls (locul șase) și Nestle România, filiala locală a unuia dintre cei mai importanţi jucători din industria FMCG din lume (locul 10).

Un nume nou printre importatori, potrivit datelor INS, este Havi Logistics S.R.L., un business de 1,2 miliarde de lei anul trecut deținut de compania germană Havi Global Logistics, potrivit termene.ro.

Havi este o companie privată globală cu servicii de optimizare și gestionare a lanțurilor de aprovizionare cu branduri de top.

Deficitull total al balanţei comerciale (FOB/CIF) în perioada 1.I-30.VI 2025 a fost de 16712,3 milioane de euro, mai mare cu 1617,8 milioane de euro (+10,7%) decât cel înregistrat în perioada 1.I-30.VI 2024.

Dintre acestea, importurile de alimente și animale vii au reprezentat 9,1% fiind de  5873,2 milioane de euro, cu 4,9% mai mari față de perioada similară a anului trecut.

 

Te-ar mai putea interesa și
Ce se întâmplă după demolarea liceului din Sectorul 6: Proiectul de 326 de milioane de lei pentru noul mega-campus intră în linie dreaptă
Ce se întâmplă după demolarea liceului din Sectorul 6: Proiectul de 326 de milioane de lei pentru noul mega-campus intră ...
Primăria Sectorului 6 a anunțat că va semna în următoarele zile recepția lucrărilor de demolare ale Colegiului Tehnic de Poștă și Telecomunicații „Gheorghe Airinei”. Odată eliberat,......
Calea ferată București – Giurgiu: Lucrările de modernizare au ajuns la stadiul de 19%
Calea ferată București – Giurgiu: Lucrările de modernizare au ajuns la stadiul de 19%
Compania Națională de Căi Ferate „CFR” S.A. prezintă evoluția lucrărilor aferente Lotului 2 al proiectului „Modernizarea ...
Piețele globale sunt în alertă: raportările băncilor americane pun la încercare speranțele de redresare ale sectorului financiar
Piețele globale sunt în alertă: raportările băncilor americane pun la încercare speranțele de redresare ale sectorului ...
Marile bănci intră în centrul atenției săptămâna aceasta pentru a-și prezenta cele mai recente rezultate financiare, ...
17 oferte pentru construcția unui nod rutier pe A1
17 oferte pentru construcția unui nod rutier pe A1
Au fost depuse astăzi 17 oferte pentru construcția Nodului Rutier A1 – DJ 704 (Cugir), informează marți Cristian Pistol, ...