CNAS: Nu există discontinuități în tratamentul bolnavilor oncologici

Casa Națională de Asigurări de Sănătate îi asigură pe pacienții oncologici că monitorizează continuu modul de utilizare a bugetului aprobat pe toate domeniile de asistență medicală, iar în prezent nu există discontinuități în tratamentul de care aceștia beneficiază.
Economica.net - vin, 12 sept. 2025, 15:43
CNAS: Nu există discontinuități în tratamentul bolnavilor oncologici

CNAS utilizează toate pârghiile legale pentru a evita discontinuitățile în asigurarea tratamentelor medicale, până la aprobarea unei rectificări bugetare pozitive.

Având în vedere că începând cu luna septembrie creditele de angajament pentru medicamentele oncologice din contractele cost-volum nu sunt suficiente pentru acoperirea necesarului, CNAS a efectuat o redistribuire a acestor credite în valoare de 405 milioane lei, în conformitate cu solicitările spitalelor, astfel încât unitățile sanitare să poată acorda pacienților tratamentul corespunzător fără discontinuități.
În același scop, președintele CNAS, Horațiu-Remus Moldovan, a solicitat situația detaliată a derulării Programului Național de Oncologie în întreaga țară, iar analiza datelor a arătat probleme punctuale în unele unități sanitare din 7 județe și din municipiul București. Situația a fost monitorizată și gestionată operativ, iar în acest moment tratamentele sunt acordate corespunzător tuturor pacienților oncologici, spune CNAS.

Te-ar mai putea interesa și
Campanie masivă de phishing: DNSC avertizează că o nouă metodă de fraudă vizează posesorii de mașini
Campanie masivă de phishing: DNSC avertizează că o nouă metodă de fraudă vizează posesorii de mașini
Șoferii din România care utilizează servicii de mobilitate urbană sunt ținta unei noi campanii de atacuri cibernetice de tip phishing, desfășurată prin intermediul mesajelor de text.......
BVB a pierdut peste 6,81 miliarde de lei din capitalizare. Cele mai importante scăderi – Christian ’76 Tour, Sinteza și Bucur SA
BVB a pierdut peste 6,81 miliarde de lei din capitalizare. Cele mai importante scăderi – Christian ’76 Tour, ...
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a pierdut, în această săptămână, peste 6,81 miliarde de lei la capitalizare (-1%), ...
Șeful Uber dezvăluie cifrele din România: câți șoferi și câți clienți folosesc aplicația de ride sharing
Șeful Uber dezvăluie cifrele din România: câți șoferi și câți clienți folosesc aplicația de ride sharing
Unu din trei români a efectuat o cursă cu Uber, iar în total au fost efectuate 280 de milioane de curse de la lansarea ...
Sprijinul pentru meşteşuguri trebuie să însemne mai mult decât păstrarea unor tradiţii, consideră ministrul Economiei
Sprijinul pentru meşteşuguri trebuie să însemne mai mult decât păstrarea unor tradiţii, consideră ministrul Economiei
Sprijinul pentru meşteşuguri trebuie să însemne mai mult decât păstrarea unor tradiţii, iar produsele româneşti ...