S-a ajuns la un acord pentru preluarea afacerii TikTok din SUA

Statele Unite ale Americii şi China au ajuns la un acord-cadru privind aplicaţia de videoclipuri TokTok, ca parte a discuţiilor mai ample privind taxele vamale şi politica economică care s-au desfăşurat luni la Madrid, a anunţat secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessent, transmite Reuters, relatează Agerpres.
AGERPRES - lun, 15 sept. 2025, 17:41
S-a ajuns la un acord pentru preluarea afacerii TikTok din SUA

Tranzacţia ar permite TikTok să continue să opereze în Statele Unite, în condiţiile în care oficialii americani ameninţă că vor închide TikTok în 17 septembrie, dacă firma mamă ByteDance nu renunţă la controlul asupra ei în favoarea investitorilor americani.

Ar putea exista o scurtă extindere a termenului limită din 17 septembrie, pentru ca TikTok să finalizeze acordul-cadru, a afirmat reprezentantul pentru comerţ al SUA, Jamieson Greer.

Dar Bessent a avertizat: „termenul limită nu va fi extins fără un acord-cadru”. Acesta a anunţat că vineri preşedintele american Donald Trump se va întâlni cu președintele chinez Xi Jinping.

Ministerul Comerţului din China a confirmat săptămâna trecută că vicepremierul He Lifeng va conduce între 14 şi 17 septembrie delegaţia chineză care se va întâlni la Madrid cu reprezentanţi ai Statelor Unite, printre care se numără şi secretarul Trezoreriei, Scott Bessent. Potrivit comunicatului oficial, cele două părţi vor aborda chestiuni precum măsurile tarifare unilaterale ale Washingtonului, utilizarea controlului exporturilor şi viitorul aplicaţiei TikTok, pe lângă alte probleme economice şi comerciale de interes comun.

În virtutea unei legi votate în Congres în 2024, reţeaua socială rămâne supusă unei interdicţii în SUA în cazul în care compania mamă ByteDance nu renunţă la controlul asupra ei. Atât parlamentari republicani, cât şi democraţi susţineau atunci că sunt îngrijoraţi de utilizarea de date de către China sau de o tentativă de influenţare a opiniei publice americane.

Însă Donald Trump a acordat o amânare suplimentară la mijlocul lui iunie Tik Tok pentru vânzarea reţelei sociale, impusă grupului ByteDance prin această lege a Congresului SUA. Amânând data limită, preşedintele american a menţinut de asemenea TikTok disponibil pentru cei peste 170 de milioane de utilizatori în SUA.

Te-ar mai putea interesa și
Ministerul Finanțelor listează la BVB titluri de stat Fidelis în valoare de 1,27 de miliarde de lei
Ministerul Finanțelor listează la BVB titluri de stat Fidelis în valoare de 1,27 de miliarde de lei
Ministerul Finanțelor (MF) a atras 1,27 de miliarde de lei (244 de milioane de euro), prin a zecea rundă de titluri de stat Fidelis din acest an. Cele șapte emisiuni de titluri de stat Fidelis de......
Grupul polonez R.Power va construi al doilea proiect al său cu baterii BESS de mare capacitate din România, tot în județul Olt
Grupul polonez R.Power va construi al doilea proiect al său cu baterii BESS de mare capacitate din România, tot în județul ...
Producătorul independent de energie R.Power a anunțat astăzi că avansează cu dezvoltarea celui de-al doilea proiect ...
Update: E oficial! PSD a decis să intre la guvernare. Anunțul făcut de Grindeanu
Update: E oficial! PSD a decis să intre la guvernare. Anunțul făcut de Grindeanu
Update: Președintele social-democraților, Sorin Grindeanu, a făcut, miercuri seară, declarații după ședința Consiliului ...
Petromidia și-a reorientat livrările de carburanți pe piața internă, în contextul crizei. Conducerea rafinăriei cere predictibilitate legislativă și dialog cu statul: “Nu putem să oprim războaiele din jur, dar putem să facem multe lucruri aici, la noi acasă”
Petromidia și-a reorientat livrările de carburanți pe piața internă, în contextul crizei. Conducerea rafinăriei cere ...
Petromidia, cea mai mare rafinărie din România, și-a reorientat livrările de carburanți preponderent către piața internă, ...