Alphabet, compania mamă a Google, a atins pentru prima dată valoarea de 3 trilioane de dolari

Alphabet, compania mamă a Google, a ajuns pentru prima dată luni la o capitalizare bursieră de 3.000 de miliarde de dolari, pe fondul interesului în creştere pentru inteligenţa artificială (AI) şi a reglementărilor favorabile antitrust
AGERPRES - lun, 15 sept. 2025, 20:04
Alphabet, compania mamă a Google, a atins pentru prima dată valoarea de 3 trilioane de dolari

În deschiderea şedinţei Bursei de la New York, acţiunile Alphabet clasa A au urcat cu 4,6%, la 251,88 de dolari, în timp ce acţiunile clasa C au înregistrat un avans de 4,5%, la 252,3 dolari – ambele tranzacţionându-se la niveluri ridicate record. Alphabet se alătură companiilor, inclusiv Apple şi Microsoft, care au atins o capitalizare bursieră de 3.000 de miliarde de dolari.

Nvidia a devenit cea mai valoroasă companie din istorie, în condiţiile în care capitalizarea de piaţă a producătorului de cipuri a depăşit pragul de 4.000 de miliarde de dolari, pe fondul optimismului investitorilor de pe Wall Street cu privire la inteligenţa artificială.

Un tribunal federal din SUA a decis că Alphabet poate menţine controlul browserului Chrome şi sistemului de operare mobilă Android, decizia reprezentând o victorie pentru giganţii din domeniul tehnologiei.

De asemenea, încrederea investitorilor a sporit după ce compania a raportat că divizia sa de cloud-computing a înregistrat o creştere a veniturilor de 32% în trimestrul doi din 2025.

Te-ar mai putea interesa și
Unde au mers cel mai des românii cu Uber anul acesta. Top 3 destinații în funcție de regiunea țării
Unde au mers cel mai des românii cu Uber anul acesta. Top 3 destinații în funcție de regiunea țării
Restaurantul este locul în care românii călătoresc cel mai des cu un Uber în toate cele 39 de orașe în care este prezentă platforma de ride-sharing, potrivit unei analize realizate de......
Sisteme complexe de detectare şi neutralizare a dronelor vor fi cumpărate de compania care aeroporturile din Capitală
Sisteme complexe de detectare şi neutralizare a dronelor vor fi cumpărate de compania care aeroporturile din Capitală
Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti intenţionează să achiziţioneze sisteme integrate de detectare, identificare, ...
Australia confirmă primul caz de gripă aviară la un mamifer în această ţară
Australia confirmă primul caz de gripă aviară la un mamifer în această ţară
Australia a confirmat duminică primul caz de gripă aviară H5N1 la un mamifer în această ţară, după ce virusul a fost ...
Putin susţine că situaţia aprovizionării cu combustibil este sub control, în pofida atacurilor ucrainene asupra rafinăriilor
Putin susţine că situaţia aprovizionării cu combustibil este sub control, în pofida atacurilor ucrainene asupra rafinăriilor
Preşedintele rus Vladimir Putin a susţinut duminică într-un interviu că situaţia de pe piaţa combustibililor este ...