Kazahstanul a reluat livrările de petrol prin conducta Baku-Tbilisi-Ceyhan, suspendate în urmă cu o lună

Kazahstanul a reluat în 13 septembrie livrările de petrol via conducta Baku-Tbilisi-Ceyhan (BTC), a anunţat miercuri compania energetică de stat KazMunaiGas, informează Reuters şi site-ul menafn.com, transmite Agerpres.
AGERPRES - mie, 17 sept. 2025, 18:21
Kazahstanul a reluat livrările de petrol prin conducta Baku-Tbilisi-Ceyhan, suspendate în urmă cu o lună

Livrările via BTC au fost suspendate luna trecută după ce au fost detectate cloruri organice în petrolul azer transportat prin conducta BTC, ceea ce a dus diferenţialul de preţ la cel mai scăzut nivel din ultimii patru ani şi a amânat livrările. Clorurile organice sunt utilizate în industrie pentru a stimula extracţia din câmpurile petroliere dar aceşti compuşi trebuie eliminaţi înainte ca ţiţeiul să intre în conducte, pentru că pot deteriora echipamentele rafinăriilor.

Cu o lungime de 1.768 de kilometri, şi gestionată de grupul BP, conducta BTC transportă petrol de la câmpurile petrolifere din Azerbaidjan şi Kazahstan, până în portul turcesc Ceyhan de la Marea Mediterană.

Utilizarea rutei BTC face parte din eforturile Kazahstanului de a ocoli Rusia în exporturile sale de energie. Peste 80% din exporturile de petrol ale Kazahstanului se fac via Caspian Pipeline Consortium (CPC), una dintre cele mai mari conducte de ţiţei din lume, care aduce petrol din Kazahstan până în portul rusesc Novorossiisk de la Marea Neagră.

„În 13 septembrie, o cantitate de 8.800 de tone metrice de ţiţei din zăcământul Kashagan a fost expediată de la terminalul Aktau către conducta Baku-Tbilisi-Ceyhan. Următoarea livrare este programată în 20 septembrie”, se arată într-un comunicat al KazMunaiGas.

În primele opt luni din acest an, cantitatea de petrol din Kazahstan transportată via BTC s-a situat la 0,9 milioane de tone.

Sursa foto: Flickr

Te-ar mai putea interesa și
Hagag nu renunță încă la proiectul gigant din Constanța: 2.100 de apartamente planificate lângă Delfinariu
Hagag nu renunță încă la proiectul gigant din Constanța: 2.100 de apartamente planificate lângă Delfinariu
Dezvoltatorul Hagag a anunțat prelungirea perioadei de due-dilligence în vederea achiziției unui teren de 8,6 hectare, pretabil pentru construcția de blocuri cu apartamente. Anunțul vine după......
A fost reluată producţia la grupurile Turceni 5 şi Rovinari 4
A fost reluată producţia la grupurile Turceni 5 şi Rovinari 4
Secretarul general al Ministerului Energiei, Sorin Elisei, anunţă că luni după-amiază a fost reluată producţia la ...
Mingea cu care Maradona a marcat golul cu mâna împotriva Angliei, vândută cu peste 3 milioane dolari
Mingea cu care Maradona a marcat golul cu mâna împotriva Angliei, vândută cu peste 3 milioane dolari
Mingea cu care legendarul fotbalist argentinian Diego Armando Maradona a înscris celebrul său gol cu mâna împotriva Angliei, ...
„Unii plăteau, alţii trăiau bine-mersi din privilegiile sistemului”: Guvernul schimbă regulile la RA-APPS, cea care administrează vilele și terenurile statului
„Unii plăteau, alţii trăiau bine-mersi din privilegiile sistemului”: Guvernul schimbă regulile la RA-APPS, cea care ...
Secretarul general al Guvernului, Dan Reşitnec, a anunţat luni că a semnat ordinul care introduce criterii noi de performanţă ...