Construcţii – Volumul lucrărilor a crescut cu 12,2% în primele şapte luni din 2025. Unde a fost cel mai mare avans (date oficiale INS)

Volumul lucrărilor de construcţii a crescut, în primele şapte luni, ca serie brută, cu 12,2%, iar ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, cu 10,7%, faţă de perioada 1 ianuarie - 31 iulie 2024, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS).
AGERPRES - J, 18 sept. 2025, 10:13
Construcţii - Volumul lucrărilor a crescut cu 12,2% în primele şapte luni din 2025. Unde a fost cel mai mare avans (date oficiale INS)

Potrivit INS, avansul lucrărilor de construcţii a fost generat de creşterea înregistrată la lucrările de reparaţii capitale (+55%) şi la lucrările de construcţii noi (+9,3%). Lucrările de întreţinere şi reparaţii curente au scăzut cu 0,3%, scrie Agerpres.

Pe obiecte de construcţii, s-au înregistrat creşteri la construcţiile inginereşti (+16,3%), clădirile rezidenţiale (+9,7%) şi la clădirile nerezidenţiale (+6,2%).

Volumul lucrărilor de construcţii a crescut, ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, cu 10,7%. Lucrările de reparaţii capitale şi lucrările de construcţii noi au crescut cu 51,5%, respectiv cu 9,6%. Lucrările de întreţinere şi reparaţii curente au scăzut cu 3,9%. Pe obiecte de construcţii, creşteri s-au înregistrat la construcţiile inginereşti (+16,3%), clădirile rezidenţiale (+7,8%) şi la clădirile nerezidenţiale (+3,9%).

Conform INS, volumul lucrărilor de construcţii a crescut, în iulie 2025 comparativ cu iunie 2025, ca serie brută, cu 27,2%, creştere evidenţiată la lucrările de reparaţii capitale (+43%), lucrările de întreţinere şi reparaţii curente (+27,4%) şi la lucrările de construcţii noi (+23,6%). Pe obiecte de construcţii, au avut loc creşteri la clădirile rezidenţiale (+37,9%), clădirile nerezidenţiale (+33,7%) şi la construcţiile inginereşti (+21,4%).

Volumul lucrărilor de construcţii a crescut, ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, cu 20,1%, creştere evidenţiată la lucrările de reparaţii capitale (+38,8%), lucrările de întreţinere şi reparaţii curente (+27,2%) şi la lucrările de construcţii noi (+19,3%). Pe obiecte de construcţii, volumul lucrărilor de construcţii a crescut la clădirile rezidenţiale (+30,7%), clădirile nerezidenţiale (+30,2%) şi la construcţiile inginereşti (+16,4%).

De asemenea, în iulie 2025 comparativ cu iulie 2024, volumul lucrărilor de construcţii, ca serie brută, a crescut, pe total, cu 41,1%. Pe elemente de structură, creşteri s-au înregistrat la lucrările de reparaţii capitale (+67,4%), lucrările de întreţinere şi reparaţii curente (+41,1%) şi la lucrările de construcţii noi (+35,7%). Pe obiecte de construcţii, s-au înregistrat creşteri la clădirile rezidenţiale (+50,8%), construcţiile inginereşti (+39,6%) şi la clădirile nerezidenţiale (+38,5%).

Ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, volumul lucrărilor de construcţii a crescut, pe total, cu 30,9%. Pe elemente de structură, creşterea este evidenţiată la lucrările de reparaţii capitale (+60,9%), lucrările de întreţinere şi reparaţii curente (+35,8%) şi la lucrările de construcţii noi (+30,4%).

Pe obiecte de construcţii, volumul lucrărilor de construcţii a crescut la clădirile rezidenţiale (+47,6%), clădirile nerezidenţiale (+36,1%) şi la construcţiile inginereşti (+34,0%).

Te-ar mai putea interesa și
FOTO Portul Constanța: Asocierea Bawi – Swietelsky a început lucrările de modernizare din etapa a II-a, cu 30 de kilometri
FOTO Portul Constanța: Asocierea Bawi – Swietelsky a început lucrările de modernizare din etapa a II-a, cu 30 de ...
Au început lucrările în cadrul proiectului „Modernizarea infrastructurii feroviare din Portul Constanța – etapa a II-a”. Acesta prevede, între altele, realizarea a 30 km de suprastructură......
Germania – Cheltuielile pentru apărare vor depăşi 4% din PIB în 2026, declară ministrul de externe
Germania – Cheltuielile pentru apărare vor depăşi 4% din PIB în 2026, declară ministrul de externe
Ministrul de externe german Johann Wadephul a declarat vineri că guvernul său va cheltui peste 4% din PIB-ul ţării pentru ...
Zboruri TAROM de 1 iunie: Cât costă cursele speciale pentru copii
Zboruri TAROM de 1 iunie: Cât costă cursele speciale pentru copii
Compania națională TAROM lansează a treia ediție a campaniei „Avion cu motor, ia-mă și pe mine în zbor!", în cadrul ...
Mesajul lui Bolojan despre noul guvern: „Mai repede, mai bine”
Mesajul lui Bolojan despre noul guvern: „Mai repede, mai bine”
Premierul interimar Ilie Bolojan a afirmat, vineri, că va fi cu atât mai bine cu cât va fi învestit un Executiv mai repede, ...