Companiile ar trebui să poată deduce TVA pentru organizarea teambuildingurilor – consultanţi fiscali

Organizarea unui teambuilding nu ar trebui să fie considerată o prestare de servicii în mod gratuit de către companii, astfel încât să intervină obligaţia colectării TVA, consideră Camera Consultanţilor Fiscali, care a transmis o adresă către Ministerul Finanţelor prin care cere lămuriri în privinţa acestui lucru.
AGERPRES - J, 18 sept. 2025, 11:41
Companiile ar trebui să poată deduce TVA pentru organizarea teambuildingurilor - consultanţi fiscali

În opinia CCF, analizând inclusiv jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE), teambuildingul este un instrument strategic pentru creşterea productivităţii şi eficienţei companiei, scopul principal al acestuia fiind de a îmbunătăţi performanţele angajaţilor prin îmbunătăţirea stării de bine a acestora, iar beneficiul propriu al angajatului în legătură cu participarea la teambuilding este considerat accesoriu beneficiului principal.

Scopul principal al participării la teambuilding de către angajaţi nu îl reprezintă beneficiul adus acestora, ci este un demers de management cu scopul principal de a îmbunătăţi relaţiile dintre membrii echipelor şi de a dezvolta colaborarea, acest lucru fiind important pentru sistemul de management al performanţei din cadrul companiilor, consideră organizaţia.

„Prin adresa trimisă, Camera solicită Ministerului Finanţelor să confirme dacă se poate deduce TVA aferentă achiziţiilor efectuate în vederea organizării unui teambuilding (servicii de transport, cazare, organizare eveniment etc.) întrucât organizarea unui astfel de eveniment este în beneficiul activităţii economice a companiei. Totodată, societatea nu are nici obligaţia de a colecta TVA atât timp cât: activitatea este recomandată de către departamentul de resurse umane în vederea consolidării motivării angajaţilor, având efecte pozitive în ceea ce priveşte performanţa şi rentabilitatea; societatea deţine controlul asupra utilizării serviciilor de care beneficiază, întrucât angajatul nu are posibilitatea de a alege niciun aspect care ţine de organizarea unui astfel de eveniment (dată, locaţie etc.)”, se arată în comunicatul Camerei Consultanţilor Fiscali.

În opinia CCF, companiile au dreptul să deducă TVA aferentă achiziţiilor efectuate în legătură cu organizarea unui teambuilding întrucât aceste achiziţii sunt efectuate în strânsă legătură cu activitatea economică a companiilor, lucru confirmat de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene.

Camera Consultanţilor Fiscali este o organizaţie profesională de utilitate publică, persoană juridică fără scop lucrativ, cu patrimoniu şi buget propriu. Este constituită din consultanţi fiscali, consultanţi fiscali asistenţi care au dobândit această calitate, precum şi societăţile de consultanţă fiscală, autorizate de Cameră, în condiţiile prevăzute de O.G. nr. 71/2001, privind organizarea şi exercitarea activităţii de consultanţă fiscală, cu modificările şi completările ulterioare.

Te-ar mai putea interesa și
Microsoft anunță concedieri noi de mii de angajați la nivel global
Microsoft anunță concedieri noi de mii de angajați la nivel global
Microsoft va renunţa la aproximativ 2,1% din forţa sa de muncă, sau aproximativ 4.800 de angajaţi, pe fondul restructurării unor părţi din afacerile sale comerciale şi de jocuri video Xbox,......
Londra impune sancțiuni împotriva a șapte persane și două entități implicate în otrăvirea opozantului rus Aleksei Navalnîi
Londra impune sancțiuni împotriva a șapte persane și două entități implicate în otrăvirea opozantului rus Aleksei ...
Guvernul britanic a anunţat luni că a sancţionat şapte indivizi şi două institute de cercetare ruseşti acuzate că ...
Surparea de pe Autostrada A10 Sebeș – Turda: CNAIR ar putea da în judecată Porr Construct pentru recuperarea banilor de reparații
Surparea de pe Autostrada A10 Sebeș – Turda: CNAIR ar putea da în judecată Porr Construct pentru recuperarea banilor ...
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) analizează posibilitatea de a da în judecată constructorul ...
Mark Rutte a promis înaintea începerii summitului de la Ankara contracte de miliarde de dolari pentru întărirea capacităților de apărare ale NATO
Mark Rutte a promis înaintea începerii summitului de la Ankara contracte de miliarde de dolari pentru întărirea capacităților ...
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a promis luni contracte de ''miliarde de dolari'' pentru a consolida capacităţile ...