Coca-Cola a investit 5 milioane de lei la Timișoara, în primul său parc fotovoltaic din România

Fabrica Coca-Cola din Timișoara a investit 5 milioane de lei în primul parc fotovoltaic din rețeaua Sistemului Coca-Cola din România.
Alina Stanciu - J, 18 sept. 2025, 17:09
Coca-Cola a investit 5 milioane de lei la Timișoara, în primul său parc fotovoltaic din România

Coca- Cola a investit 5 milioane de lei într-un parcul fotovoltaic ce va asigura aproximativ 20% din necesarul anual de electricitate al fabricii din Timișoara și va reduce emisiile de CO₂ cu aproape 1.200 de tone pe an, potrivit unui comunicat al companiei.

47% din costurile eligibile pentru construcție, echipamente și panouri, au fost acoperiți printr-un grant obținut prin Fondul de Modernizare al Uniunii Europene.

„Această investiție este o dovadă clară a angajamentului nostru pentru un viitor mai verde și pentru atingerea obiectivului Coca-Cola HBC de a reduce la zero net emisiile pe întregul lanț de valoare, până în 2040. Parcul fotovoltaic din Timișoara este o soluție sustenabilă care ne permite să producem local, mai responsabil”,  adaugă Cornel Cărămizaru, General Manager Coca-Cola HBC România.

Fabrica din Timișoara a început producția în 1993, când primele sticle de Coca-Cola au fost distribuite pe piața locală. Fabrica a fost  inaugurată oficial în 1995.  Astăzi, unitatea produce anual aproximativ 284 milioane de litri de băuturi și exportă către 15 țări, beneficiind de procese complet automatizate și tehnologii digitale de ultimă generație.

„Această fabrică este un exemplu de reziliență, inovație și spirit de echipă. De trei decenii, Timișoara demonstrează că pasiunea și profesionalismul oamenilor săi pot susține o creștere continuă și sustenabilă”, a declarat Cornel Cărămizaru, General Manager Coca-Cola HBC România.

Prezent de 34 de ani pe piața românească, Sistemul Coca-Cola, format din companiile Coca-Cola România și Coca-Cola HBC România, a generat în 2024 911 milioane de euro valoare adăugată, echivalentul a 0,26% din PIB, din care 502 milioane de euro reprezintă contribuția lanțului de valoare la bugetul de stat.

„Pentru fiecare euro cheltuit pe produsele noastre, 64 de cenți rămân în economia națională prin salarii, taxe și investiții. Coca-Cola este un brand global, dar un business profund local – producând băuturile noastre în cele trei fabrici din Timisoara, Ploiesti si Poiana Negrii”, a subliniat Mark Docherty, General Manager Coca-Cola România.

Coca-Cola HBC este unul dintre cei mai mari îmbuteliatori ai companiei Coca-Cola. Deservește 715 milioane de oameni, acoperind 29 de țări și 3 continente.

În Româia, compania este lider al industriei locale de băuturi, cu 3 fabrici, în Ploiești, Timișoara și Poiana Negrii. Echipa Coca-Cola HBC România numără în medie, 1.500 de angajați.

Te-ar mai putea interesa și
Canada a înființat un Consiliu Naţional pentru Inteligenţa Artificială. Instituția va sfătui Guvernul cu privire la implementarea responsabilă a IA
Canada a înființat un Consiliu Naţional pentru Inteligenţa Artificială. Instituția va sfătui Guvernul cu privire la ...
Canada a anunţat vineri înfiinţarea unui Consiliu Naţional pentru Inteligenţa Artificială (IA), responsabil în special de formularea de "sfaturi independente", la câteva luni după lansarea......
Nicușor Dan, despre decizia agenţiei Standard & Poor’s de a menține ratingul de țară: Acest rezultat este meritul întregii societăţi şi al politicilor de disciplină financiară. Nu este însă un moment de relaxare
Nicușor Dan, despre decizia agenţiei Standard & Poor’s de a menține ratingul de țară: Acest rezultat este ...
Preşedintele Nicuşor Dan consideră că decizia agenţiei Standard & Poor's de a menţine ratingul de ţară confirmă ...
XXXLutz, al doilea retailer de mobilă din lume, pregăteşte deschiderea magazinului Momax din Braşov şi face angajări
XXXLutz, al doilea retailer de mobilă din lume, pregăteşte deschiderea magazinului Momax din Braşov şi face angajări
Grupul austriac XXXLutz va deschide în curând al optulea magazin din ţara noastră, la Braşov, unde îşi definitivează ...
Petrolul s-a ieftinit vineri pe piețele internaționale cu 2 dolari, după ce statele UE au convenit să scoată motorină din rezervele de urgență
Petrolul s-a ieftinit vineri pe piețele internaționale cu 2 dolari, după ce statele UE au convenit să scoată motorină ...
Preţurile petrolului au scăzut vineri cu aproximativ 2 dolari pe baril, după ce statele europene au acceptat solicitarea ...