Camera de Comerţ şi Industrie a României susține acordul comercial dintre UE și Mercosur. Mihai Daraban, președinte CCIR: Este un pas înainte în dezvoltarea afacerilor la nivelul spațiului comunitar

Acordul comercial UE - Mercosur va fi un pas înainte în dezvoltarea afacerilor la nivelul spaţiului comunitar, a declarat joi preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României (CCIR), Mihai Daraban, la Forumul de Afaceri România-Brazilia, relatează Agerpres.
AGERPRES - J, 18 sept. 2025, 22:00
Camera de Comerţ şi Industrie a României susține acordul comercial dintre UE și Mercosur. Mihai Daraban, președinte CCIR: Este un pas înainte în dezvoltarea afacerilor la nivelul spațiului comunitar

CCIR a găzduit joi cea de-a doua ediţie a Forumului de Afaceri România-Brazilia, care a reunit reprezentanţii a peste 35 de companii braziliene, din 25 de sectoare diferite de activitate, cu omologii lor români, în cadrul unei platforme dedicate consolidării relaţiilor economice bilaterale, informează un comunicat al camerei naţionale.

Una dintre temele de discuţie relevante pentru acest forum de afaceri a reprezentat-o acordul comercial dintre Uniunea Europeană (UE) şi Mercosur, blocul comercial regional format din Argentina, Brazilia, Paraguay şi Uruguay.

„La nivelul Asociaţiei Camerelor Europene de Comerţ şi Industrie (Eurochambres), am decis deja să susţinem acordul comercial UE-Mercosur. Ştim că există anumite temeri din partea unor state cu privire la intrarea în vigoare a acestui acord, dar competiţia nu ar trebui să sperie pe nimeni. Fiecare îşi doreşte să fie singurul pe piaţă atunci când produce ceva, dar acest lucru, evident, nu este posibil. Sunt ferm convins că acordul comercial UE – Mercosur va fi un pas înainte în dezvoltarea afacerilor la nivelul Uniunii Europene”, a precizat Daraban, în comunicatul citat.

Prezent la acest eveniment, ambasadorul Republicii Federative a Braziliei în România, Ricardo Guerra de Araujo, a menţionat faptul că există „destulă neînţelegere” în ceea ce priveşte acest acord comercial.

„În sectorul agricol, în special, mai multe state şi-au exprimat teama că piaţa va fi inundată de produse agricole din America de Sud. Nu cred acest lucru, oportunităţile şi beneficiile care vor decurge din acest acord vor fi mai mari decât provocările care vor fi resimţite de anumite sectoare economice. În momentul de faţă, între România şi Brazilia există o valoare a schimburilor comerciale de sub 500 de milioane de euro, potenţialul real fiind de un miliard de euro anual”, a transmis ambasadorul Braziliei.

Te-ar mai putea interesa și
Covasna: Apa potabilă folosită la irigaţii afectează alimentarea populaţiei în mai multe localităţi
Covasna: Apa potabilă folosită la irigaţii afectează alimentarea populaţiei în mai multe localităţi
Locuitorii din mai multe zone ale judeţului Covasna se confruntă cu scăderea presiunii apei la robinete, pe fondul creşterii accentuate a consumului în perioada secetoasă, cele mai mari......
Centrele de date din China vor consuma în 2030 mai multă energie decât Coreea de Sud
Centrele de date din China vor consuma în 2030 mai multă energie decât Coreea de Sud
Centrele de date din China îşi vor multiplica de patru ori consumul de energie electrică până la sfârşitul deceniului, ...
În legea salarizării trebuie găsit un echilibru între presiunea socială şi presiunea bugetară, spune liderul senatorilor USR
În legea salarizării trebuie găsit un echilibru între presiunea socială şi presiunea bugetară, spune liderul senatorilor ...
Liderul senatorilor USR, Sorin Şipoş, consideră că, în privinţa legii salarizării, trebuie găsit un echilibru între ...
Principalele lanțuri de benzinării au menținut adaosurile comerciale la nivelul din 2025, spune Consiliul Concurenței
Principalele lanțuri de benzinării au menținut adaosurile comerciale la nivelul din 2025, spune Consiliul Concurenței
Principalii operatori de pe piața carburanților, pentru care sunt disponibile date comparabile, au respectat prevederile ...