Incident cu o dronă civilă în apropiere de Aeroportului Otopeni. A fost declanșată o anchetă

Echipajul unei aeronave a semnalat vineri prezenţa unei drone civile de mici dimensiuni în raza vizuală, la aproximativ 3,5 km de aeroport, în timpul apropierii pentru aterizare pe pista 26L a Aeroportului Internaţional Henri Coandă Bucureşti, a anunţat Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB), relatează Agerpres.
AGERPRES - vin, 19 sept. 2025, 20:03
Incident cu o dronă civilă în apropiere de Aeroportului Otopeni. A fost declanșată o anchetă

Aeronava a aterizat în siguranţă la ora 15:45, iar incidentul a fost raportat imediat autorităţilor competente.

„În urma notificării primite, a fost declanşată o anchetă comună coordonată de Autoritatea Aeronautică Civilă Română, Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti şi ROMATSA. Investigaţiile desfăşurate până în prezent au condus la identificarea dronei civile implicate şi a locaţiei de unde a fost operată”, se arată în comunicatul CNAB.

Autorităţile reamintesc că operarea dronelor este strict interzisă în zona şi în apropierea aeroporturilor civile şi militare. Utilizarea neautorizată a acestora poate periclita grav siguranţa zborurilor şi constituie faptă penală.

Te-ar mai putea interesa și
BNR a hotărât menținerea dobânzii cheie la 6,50% și prognozează o ușoară majorare a inflației în următoarele luni
BNR a hotărât menținerea dobânzii cheie la 6,50% și prognozează o ușoară majorare a inflației în următoarele luni
Rata anuală a inflației a determinat Consiliul de Administrație al BNR să menținerea rata dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,50 la sută pe an; dobânda pentru facilitatea de......
Magistrala 4 de metrou: Lucrările la Gara de Nord – Gara Progresul ar putea începe în următoarele patru luni
Magistrala 4 de metrou: Lucrările la Gara de Nord – Gara Progresul ar putea începe în următoarele patru luni
Primarul Sectorului 4 Daniel Băluță a anunțat joi că lucrările de extindere a Magistralei M4 de metrou cu tronsonul ...
Noua centrală de cogenerare de la CTE Grozăveşti – Anunţ oficial de la ELCEN
Noua centrală de cogenerare de la CTE Grozăveşti – Anunţ oficial de la ELCEN
Electrocentrale Bucureşti (ELCEN) a finalizat prima etapă a procedurii de dialog competitiv pentru atribuirea contractului ...
Erdogan cere reluarea „fără întârziere” a eforturilor diplomatice pentru încheierea războiului SUA-Iran
Erdogan cere reluarea „fără întârziere” a eforturilor diplomatice pentru încheierea războiului SUA-Iran
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a cerut joi reluarea "fără întârziere" a eforturilor diplomatice pentru încheierea ...