Românii de la Prime, printre cei mai mari producătorii de baterii din Europa, au început extinderea fabricii de lângă București

Producătorul român de baterii Prime Batteries Technology a demarat lucrările de extindere a fabricii din România, crescând capacitatea de producție de la 2,5 GWh la 8,5 GWh pe an, a anunțat Vicențiu Ciobanu, CEO-ul companiei, la o conferință organizată de publicația Energynomics.
Mihai Nicuţ - vin, 19 sept. 2025, 23:27
Românii de la Prime, printre cei mai mari producătorii de baterii din Europa, au început extinderea fabricii de lângă București

„Săptămâna trecută am obținut autorizația de construire pentru încă 6 GWh și am început deja lucrările de șantier”, a precizat el.

La nivel operațional, până la finalul lunii septembrie, Prime va avea instalate 226 MWh de baterii în sisteme regenerabile deja existente, în special în configurații fotovoltaic + baterii. Până la sfârșitul anului, compania estimează că va mai livra 152 MWh în proiecte integrate în regenerabile și 227,8 MWh în sisteme stand-alone.

Restul proiectelor planificate, aproximativ 25% din total, vor fi finalizate în primul trimestru din 2026, din cauza întârzierilor legate de actualizarea ATR-urilor și a studiilor de soluție.

Astfel, în locul obiectivului inițial de 800 MWh pentru 2025, compania va livra efectiv 605,8 MWh. „Ne apropiem de 75% din țintă, iar restul proiectelor au fost doar decalate, nu anulate”, a subliniat Ciobanu.

Puteți citi integra știrea pe Energynomics.ro.

Prime Batteries Technology este cel mai mare producător european de sisteme de stocare a energiei pe bază de baterii Li-Ion, cu sediul central și facilități de producție în București, România. Cu o Gigafabrică complet integrată vertical de 2,3 GWh și în tranziție spre o capacitate anuală de 8,5 GWh, Prime a devenit lider în segmentul BESS în Uniunea Europeană, atât ca volum de producție, cât și ca portofoliu de proiecte.

Compania activează în trei sectoare cheie: automotive (baterii pentru vehicule electrice și aplicații specifice industriei auto), industrial (soluții personalizate pentru stocarea energiei în procesele industriale) și sisteme de stocare a energiei la scară largă (baterii pentru rețele electrice și parcuri fotovoltaice).

Te-ar mai putea interesa și
Bucureşti – Alertă de vreme extremă. Cum va fi vremea în Capitală în următoarele zile, când vin furtunile (ANM)
Bucureşti – Alertă de vreme extremă. Cum va fi vremea în Capitală în următoarele zile, când vin furtunile (ANM)
Bucureștiul intră sub atenționare Cod galben de căldură și disconfort termic până duminică, conform prognozei ANM....
Noi MW verzi în sistemul energetic. Un mare parc eolian din România a intrat în probe
Noi MW verzi în sistemul energetic. Un mare parc eolian din România a intrat în probe
Prima fază a parcului eolian Vifor – 192 MW în Buzău – a intrat deja în probe și este aproape de exploatarea comercială, ...
Preşedintele Nicuşor Dan participă la Adunarea Generală ONU de la New York. Când va susţine intervenţia naţională
Preşedintele Nicuşor Dan participă la Adunarea Generală ONU de la New York. Când va susţine intervenţia naţională
Preşedintele Nicuşor Dan va conduce delegaţia României la segmentul de nivel înalt al celei de-a 81-a sesiuni a Adunării ...
Cod portocaliu de caniculă, vineri, în peste jumătate de ţară. Cum va fi vremea în următoarele zile şi care sunt zonele afectate de fenomene extreme
Cod portocaliu de caniculă, vineri, în peste jumătate de ţară. Cum va fi vremea în următoarele zile şi care sunt ...
Cod portocaliu de caniculă, valabil vineri în peste jumătate de ţară. Se va restrânge sâmbătă şi va afecta judeţele ...