Regatul Unit şi Portugalia vor recunoaşte duminică statul Palestina, în pofida presiunilor Statelor Unite

Regatul Unit şi Portugalia vor recunoaşte oficial duminică statul Palestina, în pofida presiunilor puternice din partea Statelor Unite şi a Israelului, înainte de sosirea şefilor de stat la Adunarea Generală a ONU, relatează AFP.
AGERPRES - D, 21 sept. 2025, 09:24
Regatul Unit şi Portugalia vor recunoaşte duminică statul Palestina, în pofida presiunilor Statelor Unite

Un număr tot mai mare de ţări, apropiate de Israel, au făcut acest pas simbolic în ultimele luni, pe măsură ce Israelul şi-a intensificat ofensiva în Fâşia Gaza, declanşată de un atac de o amploare fără precedent al mişcării islamiste palestiniene Hamas împotriva Israelului în 2023.

La summitul de luni, coprezidat de Franţa şi Arabia Saudită, în cadrul căruia se va discuta viitorul soluţiei cu două state, circa zece ţări sunt aşteptate să confirme recunoaşterea oficială a statului palestinian.

Regatul Unit, un aliat apropiat al Israelului, va face acest pas chiar duminică, potrivit presei britanice.

Premierul britanic Keir Starmer a anunţat în iulie că ţara sa va recunoaşte statul Palestina la Adunarea Generală a ONU, dacă Israelul nu îşi asumă o serie de angajamente, inclusiv o încetare a focului în Fâşia Gaza.

Constatând o deteriorare a situaţiei în Fâşia Gaza, premierul britanic urmează să-şi confirme decizia duminică, potrivit BBC, Press Association şi Guardian.

Keir Starmer a susţinut că această măsură ar contribui la un proces de pace autentic. Ca răspuns, premierul israelian Benjamin Netanyahu l-a acuzat că recompensează „terorismul monstruos”‘.

Ministerul portughez de Externe a confirmat vineri că Portugalia „va recunoaşte statul Palestina” duminică, 21 septembrie.

La sfârşitul lunii iulie, Lisabona a anunţat această măsură având în vedere „evoluţia extrem de îngrijorătoare a conflictului, atât la nivel umanitar, cât şi prin referiri repetate la o posibilă anexare a teritoriilor palestiniene”.

„Recunoaşterea unui stat palestinian este o consecinţă a expansiunii grave pe care o observăm în Cisiordania, a violenţei coloniştilor pe care o observăm în Cisiordania şi a intenţiei şi a indiciilor pe care le vedem de a construi, de exemplu, proiectul E1, care ar submina serios posibilitatea unei soluţii cu două state”, a declarat duminică vicepremierul britanic David Lammy, care va reprezenta Regatul Unit la Adunarea Generală a ONU, citat de Press Association.

Proiectul E1, aprobat de guvernul israelian, este un plan cheie pentru construirea a 3.400 de locuinţe în Cisiordania, care a fost denunţat de ONU, printre altele, deoarece ar tăia teritoriul palestinian în două şi ar împiedica crearea unui eventual stat palestinian cu continuitate teritorială.

„În privinţa a ceea ce se întâmplă în Gaza… trebuie să vedem ostaticii eliberaţi. Nu poate exista absolut niciun loc pentru Hamas”, a subliniat Lammy.

Circa trei sferturi din cele 193 de state membre ale ONU recunosc statul palestinian proclamat de conducerea palestiniană aflată în exil în 1988.

Te-ar mai putea interesa și
Hagag nu renunță încă la proiectul gigant din Constanța: 2.100 de apartamente planificate lângă Delfinariu
Hagag nu renunță încă la proiectul gigant din Constanța: 2.100 de apartamente planificate lângă Delfinariu
Dezvoltatorul Hagag a anunțat prelungirea perioadei de due-dilligence în vederea achiziției unui teren de 8,6 hectare, pretabil pentru construcția de blocuri cu apartamente. Anunțul vine după......
A fost reluată producţia la grupurile Turceni 5 şi Rovinari 4
A fost reluată producţia la grupurile Turceni 5 şi Rovinari 4
Secretarul general al Ministerului Energiei, Sorin Elisei, anunţă că luni după-amiază a fost reluată producţia la ...
Mingea cu care Maradona a marcat golul cu mâna împotriva Angliei, vândută cu peste 3 milioane dolari
Mingea cu care Maradona a marcat golul cu mâna împotriva Angliei, vândută cu peste 3 milioane dolari
Mingea cu care legendarul fotbalist argentinian Diego Armando Maradona a înscris celebrul său gol cu mâna împotriva Angliei, ...
„Unii plăteau, alţii trăiau bine-mersi din privilegiile sistemului”: Guvernul schimbă regulile la RA-APPS, cea care administrează vilele și terenurile statului
„Unii plăteau, alţii trăiau bine-mersi din privilegiile sistemului”: Guvernul schimbă regulile la RA-APPS, cea care ...
Secretarul general al Guvernului, Dan Reşitnec, a anunţat luni că a semnat ordinul care introduce criterii noi de performanţă ...