Reuniune extraordinară luni a Consiliului de Securitate al ONU după incursiunea avioanelor de luptă ruseşti în Estonia

Ministerul estonian de Externe a anunţat duminică că o reuniune extraordinară a Consiliului de Securitate al ONU va avea loc luni, la cererea sa, în urma incursiunii a trei avioane de luptă ruseşti în spaţiul aerian estonian, relatează AFP.
AGERPRES - D, 21 sept. 2025, 13:55
Reuniune extraordinară luni a Consiliului de Securitate al ONU după incursiunea avioanelor de luptă ruseşti în Estonia

Trei avioane de vânătoare ruseşti MiG-31 au pătruns în spaţiul aerian al Estoniei deasupra Golfului Finlandei şi au rămas acolo timp de aproximativ 12 minute, au alertat vineri Estonia şi NATO.

Italia, care deţine conducerea misiunii de poliţie aeriană sub comandă NATO în ţările baltice, dar şi Suedia şi Finlanda, au trimis ridicat de la sol avioane pentru a intercepta cei trei aeronave ruseşti.

„Pe 22 septembrie (…), Consiliul de Securitate al ONU va organiza o reuniune de urgenţă ca răspuns la încălcarea flagrantă a spaţiului aerian estonian vineri de către Rusia”, se arată într-un comunicat al Ministerului estonian de Externe publicat duminică.

Este prima dată în cei 34 de ani de la aderarea Estoniei la ONU când această ţară membră a UE şi NATO, şi un susţinător ferm al Ucrainei, a cerut oficial o reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU.

Premierul estonian Kristen Michal a anunţat vineri că ţara sa va solicita NATO să activeze articolul 4 din Tratatul Atlantic, care prevede consultări între aliaţi în cazul unei ameninţări la adresa unuia dintre membrii săi.

Potrivit ministrului estonian de externe, Margus Tsahkna, această încălcare face „parte dintr-un model comportamental mai larg al Rusiei, menit să testeze hotărârea Europei şi a NATO”.

În urmă cu zece zile, circa 20 de drone ruseşti au pătruns în spaţiul aerian polonez, iar la scurt timp după aceea, o dronă de lupta rusească a rămas în spaţiul aerian al României timp de o oră.

„Acest comportament necesită un răspuns internaţional”, a fost citat Tshakna în comunicat.

În opinia sa, „comportamentul Rusiei este incompatibil cu responsabilităţile unui membru permanent al Consiliului de Securitate al ONU”.

Te-ar mai putea interesa și
Cel mai puternic episod El Nino din istorie. Fenomene meteo extreme – Avertismentul oamenilor de ştiinţă
Cel mai puternic episod El Nino din istorie. Fenomene meteo extreme – Avertismentul oamenilor de ştiinţă
Fenomenul climatic El Nino din acest an ar putea fi cel mai intens înregistrat vreodată, ameninţând să provoace condiţii meteorologice extreme la nivel global şi să facă din 2027 cel mai......
Norvegienii de la Scatec, cu gigantul petrolier Equinor în acționariat, încep construcția primului lor parc eolian din România: Urleasca, 77 MW. Premieră europeană
Norvegienii de la Scatec, cu gigantul petrolier Equinor în acționariat, încep construcția primului lor parc eolian din ...
Scatec ASA a asigurat finanțarea pentru proiectul său eolian terestru Urleasca de 77 MW din România, permițând începerea ...
Un gigant german închide fabrica din România din cauza costurilor uriașe: Zeci de angajați rămân fără loc de muncă de la 31 decembrie
Un gigant german închide fabrica din România din cauza costurilor uriașe: Zeci de angajați rămân fără loc de muncă ...
Euro-Druckservice (EDS) închide tipografia din România la finele acestui an, pe fondul scăderii cererii și creșterii ...
Bătălia giganţilor – Samsung va depăşi Apple pe piaţa telefoanelor în 2026 (analiză)
Bătălia giganţilor – Samsung va depăşi Apple pe piaţa telefoanelor în 2026 (analiză)
Grupul sud-coreean Samsung Electronics va reveni pe poziţia de lider pe piaţa smartphone-urilor în 2026, graţie rezilienţei ...