Premierul scoțian John Swinney salută decizia Londrei de a recunoaște Palestina, dar spune că nu e de ajuns. El cere sancțiuni pentru membrii Guvernului israelian și retragerea din acordul de liber schimb

Premierul scoţian John Swinney a salutat luni decizia Regatului Unit de a recunoaşte oficial statul Palestina şi a îndemnat guvernul britanic să facă următorul pas, relatează DPA, transmite Agerpres.
AGERPRES - lun, 22 sept. 2025, 19:31
Premierul scoțian John Swinney salută decizia Londrei de a recunoaște Palestina, dar spune că nu e de ajuns. El cere sancțiuni pentru membrii Guvernului israelian și retragerea din acordul de liber schimb

Swinney, prezent la un eveniment organizat la Misiunea Palestiniană din Londra, a declarat că Regatul Unit ar trebui să impună sancţiuni membrilor Guvernului israelian, să se retragă din acordul de liber schimb cu Israelul şi să pună capăt oricărei cooperări militare cu Israelul.

El a cerut, de asemenea, Regatului Unit să se alăture acţiunii în justiţie lansată de Africa de Sud împotriva Israelului la Curtea Internaţională de Justiţie (CIJ) şi să se angajeze să pună în aplicare mandatele de arestare emise de Curtea Penală Internaţională (CPI).

„Acesta este un moment istoric pentru poporul palestinian, care ar fi trebuit să aibă loc de mult”, a spus el.

„Am spus clar că recunoaşterea de către Regatul Unit a statului Palestina ar trebui să fie necondiţionată, dar această decizie contribuie într-o oarecare măsură la recunoaşterea responsabilităţii solemne şi istorice a Regatului Unit faţă de toate popoarele din regiune”, a mai spus premierul scoţian.

„Deşi acest anunţ este o veste bună, acesta este doar primul pas către stabilirea soluţiei cu două state. Cer guvernului Regatului Unit să ia măsuri suplimentare pentru accelerarea procesului de pace, inclusiv prin continuarea cererii unui armistiţiu imediat şi a reluării ajutorului” umanitar, a mai spus el.

În opinia sa, comunitatea internaţională trebuie să îşi folosească toată energia pentru a convinge şi a exercita presiuni asupra Israelului să pună capăt violenţei şi să revină la un proces de pace.

„O soluţie cu două state este singura opţiune ce poate oferi pace, prosperitate şi securitate atât pentru statul Palestina, cât şi pentru statul Israel”, a mai spus el, subliniind că „Hamas nu trebuie să joace niciun rol în viitorul statului palestinian”.

Premierul britanic Keir Starmer a fost criticat după decizia anunţată duminică privind recunoaşterea statului Palestina prin intermediul unei scrisori deschise din partea familiilor ale căror rude au fost luate ostatice de Hamas în atacul din 7 octombrie, care i-au cerut şefului Guvernului britanic să nu recunoască statul Palestina „până când cei dragi nu vor fi acasă, în braţele noastre”.

Sursa foto: Flickr

Te-ar mai putea interesa și
Banca olandeză ING se extinde în Spania
Banca olandeză ING se extinde în Spania
Grupul bancar olandez ING Groep a anunţat luni că va achiziţiona o participaţie de aproximativ 40% în Singular Bank, un creditor spaniol independent privat, transmite DPA, relatează Agerpres....
Modelul de creștere: trebuie evitată o confuzie
Modelul de creștere: trebuie evitată o confuzie
La ultima reuniune a AAFB (Asociația Analiștilor Financiar-Bancari) din iunie a.c. s-a vorbit despre epuizarea modelului ...
Ministerul Mediului va lansa Programul Rabla 2026 după regulile din 2025, fără criteriul „made in Europe”
Ministerul Mediului va lansa Programul Rabla 2026 după regulile din 2025, fără criteriul „made in Europe”
Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a decis lansarea programului Rabla 2026 pentru persoane fizice într-un format ...
BNR: Riscurile la adresa stabilităţii financiare se menţin la un nivel ridicat, pe fondul vulnerabilităţilor interne și a tensiunilor geopolitice la nivel global
BNR: Riscurile la adresa stabilităţii financiare se menţin la un nivel ridicat, pe fondul vulnerabilităţilor interne ...
Riscurile la adresa stabilităţii financiare se menţin la un nivel ridicat, similar evaluărilor din raportul anterior, ...