SUA promit să apere „fiecare centimetru din teritoriul NATO”, în contextul incursiunilor avioanelor rusești în spațiul aerian al Estoniei

Statele Unite s-au angajat luni să apere "fiecare centimetru din teritoriul NATO", în timpul unei reuniuni a Consiliului de Securitate al ONU convocată de Estonia, după ce aeronave ruseşti au intrat în spaţiul aerian al acestei ţări, al treilea incident în zece zile care vizează vecini ai Rusiei, relatează AFP, transmite Agerpres.
AGERPRES - lun, 22 sept. 2025, 21:24
SUA promit să apere

„În timp ce preşedintele Trump şi Statele Unite” încearcă „să pună capăt acestui război atroce dintre Rusia şi Ucraina, ne aşteptăm ca Rusia să caute modalităţi de detensionare, nu să rişte o nouă escaladare”, a declarat noul ambasador al SUA la ONU, Mike Waltz.

„Rusia trebuie să pună capăt urgent acestui comportament periculos”, a adăugat el.

Cu puţin timp înainte de reuniunea de urgenţă a Consiliului de Securitate, convocată de Tallinn, ministrul estonian de Externe, Margus Tsahkna, a citit un text susţinut de aproximativ cincizeci de ţări aliate şi care cere, de asemenea, ca Moscova să pună capăt „provocărilor şi ameninţărilor” împotriva vecinilor săi.

„Acţiunile iresponsabile ale Rusiei constituie nu doar o încălcare a dreptului internaţional, ci şi o escaladare destabilizatoare care aduce regiunea mai aproape de conflict decât oricând în ultimii ani”, a spus el.

Vineri, trei avioane de război ruseşti au intrat în spaţiul aerian estonian şi au rămas acolo timp de 12 minute. Moscova a negat orice încălcare.

Acest incident are loc la câteva zile după ce aproximativ 20 de drone ruseşti au survolat spaţiul aerian polonez, dintre care trei au fost doborâte. România a denunţat, de asemenea, zborul unei drone ruseşti deasupra ţării.

„Aceasta este a treia oară în zece zile când Rusia a încălcat spaţiul aerian al Uniunii Europene şi al NATO. Această ultimă incursiune nu lasă loc de îndoială: Rusia alege escaladarea şi provocarea”, a declarat ambasadorul adjunct al Franţei la ONU, Jay Dharmadhikari.

Subsecretarul general al ONU pentru Europa, Miroslav Jenca, a cerut „tuturor părţilor implicate să acţioneze responsabil, să utilizeze toate canalele disponibile şi să ia măsuri imediate pentru a dezamorsa tensiunile şi a preveni riscuri suplimentare la adresa securităţii regionale”.

În timpul incidentului din spaţiul aerian estonian, avioane de vânătoare italiene F-35 ataşate Misiunii NATO de sprijin al apărării aeriene în ţările baltice, împreună cu aeronave suedeze şi finlandeze, au fost trimise pentru a intercepta aeronavele ruseşti.

Confruntat cu dovezile adunate de Estonia şi aliaţii săi, ambasadorul adjunct rus Dmitri Polianski a spus că, „la fel ca întotdeauna, nu există nicio dovadă, în afară de isteria rusofobă care emană de la Tallinn”.

„Aeronavele ruseşti nu au deviat de la ruta convenită şi nu au intrat în spaţiul aerian estonian. Traiectoria lor de zbor a fost pe deasupra apelor neutre ale Mării Baltice”, a insistat el.

Reuniunea de luni de la Naţiunile Unite este prima solicitată de Estonia în cei 34 de ani de apartenenţă la ONU a ţării, care este, de asemenea, membră a Uniunii Europene şi a NATO şi o susţinătoare fermă a Ucrainei.

Duminică, Donald Trump a dat asigurări că Statele Unite vor participa la apărarea Poloniei şi a statelor baltice dacă Rusia îşi va intensifica activitatea militară în regiune.

Relaţiile uneori prietenoase dintre preşedintele american şi omologul său rus, Vladimir Putin, par să se fi deteriorat, acesta din urmă continuându-şi invazia din Ucraina în ciuda eforturilor de pace ale liderului american.

În urma unei vizite oficiale în Regatul Unit, joi, Trump a declarat că Putin „l-a dezamăgit cu adevărat” continuând războiul, aflat acum în al patrulea an.

Sursa foto: Flickr

Te-ar mai putea interesa și
Rusia anunţă că a doborât peste 500 de drone ucrainene în timpul nopţii
Rusia anunţă că a doborât peste 500 de drone ucrainene în timpul nopţii
Apărarea antiaeriană rusească a doborât 519 drone ucrainene în noaptea de duminică spre luni deasupra a aproximativ 20 de de regiuni ale Rusiei şi a Peninsulei Crimeea anexate, a anunţat......
Vouchere de vacanţă 2026 – Decontările au scăzut puternic în primele cinci luni ale anului. Minus 61,5% faţă de aceeaşi perioadă din 2025 (ANAT/BIBI Touroperator)
Vouchere de vacanţă 2026 – Decontările au scăzut puternic în primele cinci luni ale anului. Minus 61,5% faţă ...
Decontările voucherelor de vacanţă au scăzut cu 61,5% în primele cinci luni ale anului faţă de aceeaşi perioadă ...
Exporturile de cereale ale Ucrainei au scăzut cu 8,4% în anul agricol 2025/2026
Exporturile de cereale ale Ucrainei au scăzut cu 8,4% în anul agricol 2025/2026
Exporturile de cereale ale Ucrainei au scăzut cu 8,4%, până la 37,2 milioane de tone, în anul agricol iulie 2025/ iunie ...
Animawings a primit al șaselea avion nou A220 în flotă
Animawings a primit al șaselea avion nou A220 în flotă
Compania aeriană AnimaWings a primit în flotă al șaselea avion nou A220 și zboară acum cu opt avioane. În primăvara ...