VIDEO – „Atac tehnologic” la Trump. Ce s-a întâmplat cu președintele SUA la sediul ONU din New York

Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karoline Leavitt, a cerut marţi să fie "concediat imediat" oricine ar fi provocat oprirea neaşteptată a unei scări rulante la sosirea preşedintelui american Donald Trump la sediul ONU din New York, relatează AFP şi Reuters.
AGERPRES - mie, 24 sept. 2025, 10:15
VIDEO -

„Dacă cineva de la ONU a oprit intenţionat scara rulantă când au urcat pe ea preşedintele şi Prima Doamnă, trebuie concediat imediat şi declanşată o anchetă”, a scris Leavitt pe X.

Înainte de a-şi ţine discursul în faţa Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite, Trump a urmat-o pe soţia sa, Melania, pe o scară rulantă care s-a oprit imediat. Cuplul prezidenţial şi-a păstrat echilibrul ţinându-se de balustradă, apoi a urcat pe jos, scrie Agerpres.

„Mecanismul de securitate a fost acţionat din greşeală de cineva care se afla înaintea preşedintelui”, a explicat Stephane Dujarric, purtătorul de cuvânt al secretarului general al ONU, Antonio Guterres, adăugând că scara a fost ulterior repusă în funcţiune. Într-un comunicat, el a precizat ceva mai târziu că persoana care a comis greşeala era un cameraman al Casei Albe, care urcase cu spatele, înaintea soţilor Trump, şi probabil a blocat scara, declanşând un dispozitiv de securitate.

Incidentul i-a displăcut lui Trump, care este foarte sensibil la orice inconvenient în timpul apariţiilor sale publice, observă AFP. Preşedintele l-a menţionat şi în faţa Adunării Generale: el a spus că „de la ONU am avut doar două lucruri, o scară rulantă defectă şi un teleprompter defect”.

Dujarric a reacţionat la ironia legată de momentul de la începutul discursului arătând că „nu avem nimic de comentat, deoarece teleprompterul pentru preşedintele american este operat de Casa Albă”.

Trump nu s-a oprit aici, ci s-a plâns de defecţiunile respective şi în reţeaua sa Truth Social.

În continuarea mesajului pe X, Leavitt a reprodus un fragment din cotidianul britanic The Times, care a scris că angajaţi ai ONU glumiseră despre posibilitatea de a bloca scările rulante şi lifturile la sosirea preşedintelui.

Pe Fox News, ea a insistat că „dacă pui cap la cap toate astea, nu pare o coincidenţă” şi a asigurat că „examinăm situaţia şi vom merge până la capăt. Iar dacă aflăm că aceşti angajaţi ai ONU încercau intenţionat să îi reţină preşedintele Statelor Unite şi pe Prima Doamnă, trebuie traşi la răspundere”.

Trump a deplâns tot marţi faptul că firma sa imobiliară nu a avut succes în anii 2000 la cererea de oferte pentru renovarea clădirii ONU, cu propunerea de „pardoseli din marmură”. „Am spus, ‘veţi depăşi bugetul’ şi am avut dreptate. Sincer, în privinţa acestei clădiri, fiind blocat pe scara rulantă… Tot n-au terminat cu şantierul”, a afirmat el de la tribuna Adunării Generale.

Te-ar mai putea interesa și
Putin spune că Ucraina a deschis ‘cutia Pandorei’ prin atacurile asupra unor obiective economice
Putin spune că Ucraina a deschis ‘cutia Pandorei’ prin atacurile asupra unor obiective economice
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat, în comentarii publicate sâmbătă, că 'regimul de la Kievul a deschis cutia Pandorei' prin atacurile sale asupra unor obiective economice ruseşti, şi......
FOTO Schimbare de planuri pentru frații Pavăl: Ce se întâmplă cu marele hotel de 5 stele cumpărat de patronii Dedeman în Elveția
FOTO Schimbare de planuri pentru frații Pavăl: Ce se întâmplă cu marele hotel de 5 stele cumpărat de patronii Dedeman ...
Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, au cumpărat un hotel istoric în Elveția, pe care vor să-l redea circuitului turistic, ...
Germania anunță un nou ajutor de 60 de milioane de euro pentru Ucraina. Negocieri noi pentru rachetele Patriot
Germania anunță un nou ajutor de 60 de milioane de euro pentru Ucraina. Negocieri noi pentru rachetele Patriot
Germania va acorda Ucrainei un nou ajutor financiar de 60 de milioane de euro. Țara vrea să obțină, împreună cu aliații, ...
Peste 30.000 de decese în plus între jumătatea lunii iunie şi jumătatea lunii august în Europa – date provizorii
Peste 30.000 de decese în plus între jumătatea lunii iunie şi jumătatea lunii august în Europa – date provizorii
Până în prezent, în Europa au fost înregistrate peste 30.000 de decese în plus în ultimele luni, marcate de valuri ...