Seceta de Ziua Zero. Marile oraşe riscă un deficit de apă (studiu)

Oraşele mari din întreaga lume, în special din regiunea mediteraneană, Africa şi America de Nord, riscă să se confrunte cu un deficit de apă încă din deceniul actual sau din următorul, conform previziunilor publicate marţi în revista ştiinţifică Nature Communications, transmite AFP.
AGERPRES - mie, 24 sept. 2025, 14:07
Seceta de Ziua Zero. Marile oraşe riscă un deficit de apă (studiu)

Doi climatologi de la Universitatea Pusan din Coreea de Sud, Vecchia Ravinandrasana şi Christian Franzke, au simulat riscul unor crize similare cu cea trăită de locuitorii din Cape Town în 2018, scrie Agerpres.

Această metropolă sud-africană, care s-a confruntat în acel an cu o reducere a rezervelor de apă până la niveluri îngrijorătoare după trei ani de secetă istorică, a avertizat asupra posibilităţii unei „Zi zero”, când apa nu avea să mai curgă la robinete, un scenariu evitat în cele din urmă datorită revenirii ploilor, dar şi a introducerii unor restricţii.

„Multe zone, inclusiv rezervoarele mari (de apă dulce), s-ar putea confrunta cu un risc ridicat de ‘Secetă de Ziua zero’ în anii 2020 şi 2030”, au indicat climatologii.

„Populaţiile urbane sunt deosebit de vulnerabile”, în special „în jurul Mediteranei, în sudul Africii şi în anumite părţi ale Americii de Nord”, în principal în vestul Statelor Unite, au precizat ei.

Climatologii au menţionat Los Angeles drept un oraş „extrem de vulnerabil”. India, nordul Chinei şi sudul Australiei prezintă un risc mai redus.

Proiecţiile estimează că numărul persoanelor afectate până în 2100 se va ridica la 753 de milioane, dintre care peste un sfert (196 de milioane) locuiesc în oraşe mediteraneene.

Doi factori determină acest risc, potrivit autorilor studiului: „pe de o parte schimbările climatice antropogene (induse de om, n.r.), dar şi o creştere a consumului de apă”.

Schimbările climatice perturbă ciclul şi distribuţia apei pe planetă în multe moduri, prin creşterea evaporării, o distribuţie mai puţin uniformă a precipitaţiilor şi secarea râurilor şi a rezervelor naturale de apă.

Climatologii au subliniat „nevoia urgentă a unui răspuns proactiv şi ţintit în cadrul politicilor publice, în special în regiunile în care există o combinaţie între dezvoltarea rapidă, o insuficientă infrastructură legată de apă şi vulnerabilitatea climatică”.

Te-ar mai putea interesa și
Germania – Cheltuielile pentru apărare vor depăşi 4% din PIB în 2026, declară ministrul de externe
Germania – Cheltuielile pentru apărare vor depăşi 4% din PIB în 2026, declară ministrul de externe
Ministrul de externe german Johann Wadephul a declarat vineri că guvernul său va cheltui peste 4% din PIB-ul ţării pentru apărare în acest an şi că e în curs să ajungă la 5%, relatează......
Zboruri TAROM de 1 iunie: Cât costă cursele speciale pentru copii
Zboruri TAROM de 1 iunie: Cât costă cursele speciale pentru copii
Compania națională TAROM lansează a treia ediție a campaniei „Avion cu motor, ia-mă și pe mine în zbor!", în cadrul ...
Mesajul lui Bolojan despre noul guvern: „Mai repede, mai bine”
Mesajul lui Bolojan despre noul guvern: „Mai repede, mai bine”
Premierul interimar Ilie Bolojan a afirmat, vineri, că va fi cu atât mai bine cu cât va fi învestit un Executiv mai repede, ...
Ce spune şeful NATO după ce Trump a anunţat că trimite 5.000 de soldaţi americani în Polonia – Avertisment pentru UE
Ce spune şeful NATO după ce Trump a anunţat că trimite 5.000 de soldaţi americani în Polonia – Avertisment pentru ...
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a salutat vineri anunţul Statelor Unite că vor trimite în cele din urmă 5.000 ...