Moşteanu: Doborârea aeronavelor care încalcă spaţiul aerian naţional, o decizie luată în ultimă instanţă

Folosirea armamentului pentru doborârea unor aeronave care intră fără permisiune în spaţiul aerian naţional este o decizie care trebuie luată "în ultimă instanţă", a afirmat, joi, ministrul Apărării Naţionale, Ionuţ Moşteanu, după şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT).
AGERPRES - J, 25 sept. 2025, 15:43
Moşteanu: Doborârea aeronavelor care încalcă spaţiul aerian naţional, o decizie luată în ultimă instanţă

CSAT a hotărât că decizia de interceptare sau doborâre a unei aeronave militare cu sau fără pilot sau a unei rachete care intră fără permisiune în spaţiul naţional aparţine comandantului militar al operaţiunii. În cazul în care este vorba de o aeronavă civilă, decizia aparţine ministrului Apărării.

Doborârea aeronavelor care încalcă spaţiul aerian naţional este o decizie luată „în ultimă instanţă”, a afirmat Moşteanu.

„Este şi spiritul legii, suntem o ţară pe timp de pace, spiritul legii este să foloseşti armamentul în ultimă instanţă, când orice altceva nu funcţionează”, a subliniat acesta.

Ministrul a făcut referire la situaţia recentă din Polonia.

„În cazul Poloniei, de exemplu, au dat jos patru din 19 drone. Nu ştiu cum s-ar fi pus problema la noi dacă s-ar întâmpla acelaşi lucru. Ţările trebuie să se echipeze mai bine, să fie mai bine pregătite. Ţările europene sunt nişte ţări care cunosc pacea de 80 de ani. Asta este realitatea în Europa şi părea că o să avem o pace veşnică în Europa. Iată că nu avem. Însă nu putem compara şi, din nou, insist să nu comparăm – că am văzut şi comparaţiile astea în spaţiu public – cum reacţionează Ucraina şi cum reacţionează ţările europene care au diverse astfel de incidente. (Ucraina – n.r.) e o ţară în război, o ţară în care mor civili în fiecare zi, care de trei ani şi ceva se apără cu ajutorul nostru, al partenerilor lor şi al tuturor ţărilor care au valori similare”, a comentat el.

Moşteanu a evocat apartenenţa la Alianţa Tratatului Nord-Atlantic.

„NATO are toate procedurile, există. Poliţia aeriană avansată este şi la noi în ţară, aţi văzut, la noi în ţară sunt acum, de exemplu, piloţii germani cu cinci Eurofightere şi fac poliţie aeriană alături de piloţii noştri, care fac poliţie aeriană cu F-16. În Polonia s-au ridicat F-35 ale italienilor. (…) Şi asta arată cât de importantă este apartenenţa la NATO, şi cum funcţionează NATO şi cum funcţionează apărarea, protejarea şi descurajarea în spiritul tratatelor NATO, în spiritul angajamentului pe care NATO l-a făcut de a proteja populaţia ţărilor şi spaţiul ţărilor aliate”, a punctat ministrul.

Te-ar mai putea interesa și
Ucraina: Guvernul vrea să-i demită pe şefii unei bănci de stat pe fondul unei anchete anticorupţie
Ucraina: Guvernul vrea să-i demită pe şefii unei bănci de stat pe fondul unei anchete anticorupţie
Guvernul Ucrainei intenţionează să-i demită pe preşedintele consiliului de supraveghere şi pe directorul executiv ai unei bănci de stat (Sense Bank) pe fondul unei noi anchete a......
Trump ameninţă cu repercusiuni economice „teribile” „orice ţară” care ar ajuta Iranul
Trump ameninţă cu repercusiuni economice „teribile” „orice ţară” care ar ajuta Iranul
Preşedintele american Donald Trump a ameninţat miercuri cu măsuri economice "teribile" "orice ţară" care ar ajuta Iranul, ...
Contractul de performanţă al CN Căi Ferate CFR – SA pentru perioada 2026-2030, pe agenda ședinței de Guvern
Contractul de performanţă al CN Căi Ferate CFR – SA pentru perioada 2026-2030, pe agenda ședinței de Guvern
Guvernul va aproba joi, prin hotărâre, Contractul de activitate şi performanţă al Companiei Naţionale de Căi Ferate ...
Şedinţă CGMB – Regulamente pentru repartizarea locuinţelor sociale şi pentru igienizarea Centrului Istoric, pe ordinea de zi
Şedinţă CGMB – Regulamente pentru repartizarea locuinţelor sociale şi pentru igienizarea Centrului Istoric, pe ...
Consilierii generali ai Capitalei se întrunesc în şedinţă joi şi urmează să dezbată o serie de proiecte care vizează ...