Cine a cumpărat TikTok

Preşedintele Donald Trump a semnat joi un decret de aprobare a planului de trecere a aplicaţiei pentru videoclipuri scurte TikTok sub controlul unor investitori americani, pentru ca platforma respectivă să poată funcţiona în continuare în Statele Unite, informează agenţia Kyodo.
AGERPRES - vin, 26 sept. 2025, 09:34
Cine a cumpărat TikTok

Ordinul nu dă prea multe detalii privind structura viitorului acţionariat american, dar precizează că compania chineză ByteDance, deţinătoarea TikTok, trebuie să încheie tranzacţia în termen de 120 de zile, scrie Agerpres.

Vicepreşedintele JD Vance a declarat presei în Biroul Oval, unde se afla alături de Trump, că societatea mixtă care va opera TikTok în SUA va avea o valoare de circa 14 miliarde de dolari.

Trump a dat aprobarea prin ordin executiv înainte de intrarea în vigoare, în ianuarie, a unei legi de interzicere a aplicaţiei în Statele Unite din motive de securitate naţională, act normativ promulgat de predecesorul său Joe Biden în aprilie 2024.

La ceremonia de semnare a decretului, preşedintele a declarat că „avem investitori americani care preiau, operează, foarte sofisticat” şi că vor fi patru sau cinci „investitori absolut de clasă mondială”. Dintre aceştia, Trump a menţionat Oracle, despre care crede că „va juca un rol foarte mare în privinţa securităţii, siguranţei şi a orice altceva”. „Avem controale foarte bune”, a adăugat el.

În afară de Larry Ellison, co-fondator al Oracle, preşedintele i-a mai nominalizat cu această ocazie pe magnatul media Rupert Murdoch, care a fondat News Corp., şi pe Michael Dell, cel care a pus bazele companiei Dell Technologies.

Decretul se intitulează „Salvarea TikTok în paralel cu protecţia securităţii naţionale” arată că acordul prevăzut respectă legea, iar ByteDance poate deţine maximum 20% din viitoarea societate mixtă.

Dezinvestirea chinezilor va permite noii entităţi să controleze algoritmii aplicaţiei şi deciziile de moderare a conţinutului, aflate în centrul dezbaterii prelungite privind securitatea naţională a SUA.

Săptămâna trecută, Trump a afirmat că omologul său chinez Xi Jinping susţine acordul, în urma unei convorbiri telefonice de durată.

Preşedintele american prelungise deja luna aceasta, printr-un alt decret, termenul până la care operaţiunile TikTok în Statele Unite trebuiau separate de controlul proprietarului chinez; noua dată-limită este 16 decembrie.

Te-ar mai putea interesa și
Xiaomi dezvăluie seria Xiaomi 17T care aduce bateria de 7.000 mAh și camera de 50MP cu zoom ultra AI de până la 120x
Xiaomi dezvăluie seria Xiaomi 17T care aduce bateria de 7.000 mAh și camera de 50MP cu zoom ultra AI de până la 120x
Xiaomi a dezvăluit joi cele mai recente modele din gama sa de smartphone-uri din seria T, noua serie Xiaomi 17T, ce include Xiaomi 17T și Xiaomi 17T Pro....
Primăriile de sector vor fi obligate să implementeze principiul „plăteşte pentru cât arunci”. Toată lumea va trebui să separe deșeurile pe fracții – proiect PMB
Primăriile de sector vor fi obligate să implementeze principiul „plăteşte pentru cât arunci”. Toată lumea ...
Autorităţile administraţiei locale vor avea obligaţia să implementeze instrumentul economic "plăteşte pentru cât ...
Un nou eveniment de gaming își face debutul în România
Un nou eveniment de gaming își face debutul în România
Un nou eveniment de gaming își face debutul în România ce reunește o competiție internațională de top, creatorii ...
Primăria Sectorului 2 va restaura Casa „Gheorghe Hotăranu”, pe care o va transforma în Muzeul Farmaciei
Primăria Sectorului 2 va restaura Casa „Gheorghe Hotăranu”, pe care o va transforma în Muzeul Farmaciei
Primăria Sectorului 2 va restaura Casa "Gheorghe Hotăranu", monument istoric aflat pe strada Vasile Lascăr şi o va transforma ...