Inflația din SUA a crescut în luna august, în linie cu așteptările

Un indicator al inflaţiei urmărit cu atenţie de Rezerva Federală americană a crescut luna trecută, cel mai recent indiciu că preţurile rămân la un nivel ridicat, resimţindu-se efectele taxelor vamale, în timp ce cheltuielile consumatorilor americani au crescut moderat, transmit AP şi Reuters, relatează Agerpres.
AGERPRES - vin, 26 sept. 2025, 17:51
Inflația din SUA a crescut în luna august, în linie cu așteptările

Departamentul Comerţului a informat vineri că indicele PCE (personal consumption expenditures) a înregistrat o creştere de 2,7% în ritm anual în august, după un avans de 2,6% în iulie. Este cel mai rapid ritm de creştere din februarie.

De asemenea, inflaţia de bază, care exclude produsele volatile precum alimentele şi energia, a înregistrat o creştere de 2,9% în august, după un avans similar luna precedentă. Ambele cifre sunt peste ţinta Rezervei Federale a SUA (Fed) de 2%.

De la o lună la alta, preţurile au crescut cu 0,3% în august, după un avans de 0,2% în iulie, în linie cu estimările analiştilor. Inflaţia de bază a înregistrat o expansiune de 0,2% în august, după un o expansiune de 0,2% în iulie.

Cheltuielile de consum, care sunt responsabile pentru două treimi din activitatea economică a SUA, au crescut luna trecută cu 0,4%, după ce s-au menţinut stabile în mai.

„Este un raport destul de bun, în special pe partea de consum, care depăşeşte aşteptările. Acesta urmează raportului de joi care arată un avans mai rapid al economiei iar datele privind rata inflaţiei şi inflaţia de bază sunt în linie cu estimările”, a apreciat Doug Beath, analist la Wells Fargo.

Luna aceasta, Rezerva Federală a SUA (Fed) a decis reducerea dobânzii de referinţă cu 0,25%, la un interval cuprins între 4% şi 4,25%, în linie cu estimările.

Este prima scădere a dobânzii din acest an, iar oficialii Fed au indicat că în continuare vor fi reduse costurile de împrumut, pe fondul temerilor privind situaţia de pe piaţa muncii.

Oficialii se aşteaptă ca rata inflaţiei să ajungă la 3% la finalul anului, mult peste ţinta Fed de 2%, în timp ce rata şomajului ar urma să se situeze la 4,5%, ambele previziuni fiind nemodificate faţă de cele publicate în iunie. Economia SUA ar urma să crească anul acesta cu 1,6%, faţă de un avans de 1,4% previzionat anterior.

Te-ar mai putea interesa și
De ce încep oamenii să investească și care sunt barierele care îi fac pe alții să amâne
De ce încep oamenii să investească și care sunt barierele care îi fac pe alții să amâne
Investițiile au încă o problemă de percepție. Mulți oameni cred că trebuie să fie pe deplin pregătiți înainte să înceapă: să aibă mai mulți bani, să înțeleagă mai bine bursa sau......
Este oficial, 2026 este un an bun pentru agricultură. Producția de grâu a depășit-o pe cea de anul trecut. Cât au băgat fermierii în hambare
Este oficial, 2026 este un an bun pentru agricultură. Producția de grâu a depășit-o pe cea de anul trecut. Cât au băgat ...
Producția de grâu, secară și triticale a depășit 13,5 milioane de tone după ce s-a recoltat 99,1% din suprafața cultivată, ...
CEO Microsoft România: Avem nevoie de tineri absolvenți care să știe să facă lucrurile diferit. Cred că vom depăși de 2.000 de angajați anul viitor
CEO Microsoft România: Avem nevoie de tineri absolvenți care să știe să facă lucrurile diferit. Cred că vom depăși ...
Inginerii Microsoft din România contribuie la dezvoltarea unora dintre produsele pe care gigantul american le vinde în ...
Ucraina construiește un parc eolian uriaș care să livreze energie inclusiv în România. Proiectul a fost acceptat de Bruxelles
Ucraina construiește un parc eolian uriaș care să livreze energie inclusiv în România. Proiectul a fost acceptat de ...
Comisia Europeană a aprobat trei noi proiecte transfrontaliere în domeniul energiei regenerabile în cadrul celui de-al ...