O nouă baterie de socare a energiei de mari dimensiuni stă să apară în România. ANRE urmează să dea autorizația

ANRE ar urma să acorde autorizația de înființare pentru o baterie de 150 MW și 300 MWh amplasată strategic pentru a putea prelua energia regenerabilă din zona Dobrogei. Proiectul, care a primit și finanțare prin PNRR, este dezvoltat de Aukera Energy, un dezvoltator cu sediul în Belgia.
Mihai Nicuţ - S, 27 sept. 2025, 09:47
O nouă baterie de socare a energiei de mari dimensiuni stă să apară în România. ANRE urmează să dea autorizația

“Proiect de decizie și raport privind acordarea Autorizaţiei de înfiinţare solicitate de societatea AUKERA PROJECT COMPANY DELTA SRL pentru realizarea noii capacităţi energetice „Instalație de stocare Gura Ialomiței”.

Aceasta este una dintre deciziile care urmează să fie adoptate adoptate de Comitetul de Reglementare al ANRE în ședința sa de săptămâna viitoare.

La momentul în care ANRE emite autorizația de înființare, dezvoltatorul proiectului trebuie să facă dovada că are finanțarea pentru construcția capacității energetice deci, cel mai probabil acest proiect va fi unul dintre cele care se va finaliza și va deveni operațional.

Potrivit datelor companiei, proiectul se referă la o capacitate de stocare de mari dimensiuni, mai mare decât ce s-a instalat până acum în România, și este finanțat parțial prin PNRR, deci ar trebui să fie finalizat destul de repede. Prin fondurile PNRR, proiectul a primit aproape 10 milioane de euro.

“Proiectul presupune dezvoltarea unei capacitati de stocare a energiei electrice in baterii de tip Litiu-Ion (Battery Energy Storage System – BESS), cu o capacitate instalată de 299,754 MWh, în județul Ialomița pentru a susține integrarea energiei regenerabile în rețeaua naționala. Sistemul va functiona complet automatizat și va fi alimentat exclusiv din surse regenerabile disponibile în Sistemul Electroenergetic Național”, arată compania în prezentarea proiectului. Este vorba de despre o intalație de stocare cu o putere de 150 MW pe două ore.

“Amplasat în localitatea Gura Ialomitei, lucrările necesare pentru realizarea proiectului includ amenajarea infrastructurii de fundații, instalarea bateriilor, statiei de transformare 33kV/110kV și realizarea traseelor pentru cablurile LES”, mai arată compania.

Aukera Energy este detinuta de AtlasInvest, o companie privata din sectorul energetic cu sediul în Belgia. În România are în derulare două proiecte: parcul eolian de la Delesti (jud. Vaslui) și instalația de stocare Gura Ialomiței.

La data de 1 septembrie, în România erau instalate baterii de stocare cu o putere instalată de 249 MW și o capacitate de 434 MWh.

 

Te-ar mai putea interesa și
România pierde procesul cu Pfizer și este obligată să plătească 600 de milioane de euro pentru un lot restant de vaccinuri anti-COVID
România pierde procesul cu Pfizer și este obligată să plătească 600 de milioane de euro pentru un lot restant de vaccinuri ...
Un tribunal din Bruxelles a condamnat miercuri, în primă instanţă, Polonia şi România să plătească un sold restant pentru vaccinurile anti-COVID comandate de la grupul farmaceutic......
DEER a semnat un contract de finanțare de 98 de milioane de lei pentru modernizarea sistemului de teleconducere și implementarea ADMS
DEER a semnat un contract de finanțare de 98 de milioane de lei pentru modernizarea sistemului de teleconducere și implementarea ...
Distribuție Energie Electrică Romania S.A. (DEER) a semnat marti, 31 martie, un contract de finanțare din fonduri europene, ...
Criză combustibili. Argentina va amâna creșterea taxelor la carburanți pentru a reduce impactul scumpirilor provate de războiul din Orientul Mijlociu
Criză combustibili. Argentina va amâna creșterea taxelor la carburanți pentru a reduce impactul scumpirilor provate de ...
Argentina va amâna planificatele majorări ale taxelor pe combustibili lichizi şi dioxid de carbon, a anunţat miercuri ...
Analiză Deloitte. România este cea mai dinamică piață de fuziuni și achiziții din Europa Centrală și de Est și își menține locul secund în regiune după volum
Analiză Deloitte. România este cea mai dinamică piață de fuziuni și achiziții din Europa Centrală și de Est și ...
România este cea mai dinamică piață de fuziuni și achiziții (mergers and acquisitions - M&A) din Europa Centrală și ...