Ministrul Sănătăţii a cerut demisiile conducerii DSP şi Spitalului „Sf. Maria”; va sesiza Parchetul dacă va fi cazul

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a anunţat, sâmbătă, la Iaşi, că a solicitat demiterea conducerii Direcţiei de Sănătate Publică şi a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii "Sf. Maria", după ce şase copii internaţi la ATI au murit din cauza infecţiei cu Serratia Marcescens, oficialul guvernamental subliniind că nu va ezita să sesizeze Parchetul General dacă va fi cazul, scrie Agerpres.
AGERPRES - S, 27 sept. 2025, 19:46
Ministrul Sănătăţii a cerut demisiile conducerii DSP şi Spitalului

„Discutăm de o lipsă de aplicare a protocoalelor, de o lipsă de reacţie atât a directorului DSP, cât şi din partea spitalului. În momentul în care au fost identificate cele trei cazuri infectate cu acest germene de agent patogen s-a reacţionat mult prea târziu, la o distanţă de o săptămână. Aproape 10 zile, nu am identificat eu şi echipa mea, cum au fost aplicate protocoalele pentru limitarea acestor infecţii, motiv pentru care solicit schimbarea din funcţie a managerului unităţii sanitare, de către domnul preşedinte (de Consiliu Judeţean, Costel Alexe – n.r.), iar eu voi demite fără nicio explicaţie şi fără nicio discuţie conducerea Direcţiei de Sănătate Publică a judeţului Iaşi”, a declarat Alexandru Rogobete, după o vizită de peste trei ore la Spitalul „Sf. Maria” din Iaşi.

Ministrul Sănătăţii a precizat că la mijlocul săptămânii viitoare vor fi cunoscute concluziile situaţiei de la Spitalul pentru copii din Iaşi.

„În urma raportului Corpului de control şi raportului Inspecţiei Sanitare de Stat, voi prezenta toate concluziile, sigur, în mod transparent şi în cunoştinţă de cauză. Dacă se identifică neglijenţă în serviciu, vă asigur că voi transmite rapoartele Parchetului General”, a subliniat ministrul Sănătăţii.

Conform acestuia, există o serie de neconcordanţe de protocol şi ceea ce afirmă personalul medical că a aplicat în urma descoperirii primelor cazuri de infectare cu bacteria Serratia.

„În 15 septembrie a fost transmisă către DSP prima informare, cum că există trei pacienţi infectaţi cu acest germene patogen. Reacţiile au venit târziu. În 22 septembrie, de la DSP. Şi lista poate continua. (…) Există un decalaj de aproape o săptămână în reacţii”, a afirmat Alexandru Rogobete.

El a spus că reprezentanţii DSP Iaşi ar fi trebuit să vină în control la Spitalul „Sf. Maria” imediat după raportarea primelor cazuri, „ţinând cont că vorbim de o secţie de ATI, unde avem copii nou-născuţi, ţinând cont că vorbim de un germene care a mai apărut în august în acest spital”.

„Din punctul meu de vedere, există o întârziere şi din partea spitalului şi din partea DSP”, a arătat Rogobete.

Potrivit acestuia, un alt copil care a fost interna la ATI corp A al Spitalului „Sf. Maria” şi infectat cu Serratia a fost transferat la un spital din Bucureşti, unde s-a negativat după trei zile. Alţi doi copii, internaţi în aceeaşi zonă a unităţii medicale, s-au dovedit a fi negativi la acest germen patogen.

Te-ar mai putea interesa și
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor Grosu
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor ...
Guvernul pro-european al Republicii Moldovq intenţionează să facă demersuri pentru modificarea legislaţiei, astfel încât să poată produce drone militare, având nevoie de acestea pentru......
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien de 1.000 de lei bucata. Diana Buzoianu cere demisii și anunță că va sesiza Parchetul
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien ...
Ministrul interimar al Mediului Diana Buzoianu a prezentat astăzi rezultatele surprinzătoare ale unui control realizat ...
Președinția Uniunii Europene propune reducerea cu 8% a bugetului multianual al UE pentru perioada 2028-2034. Siegfried Mureșan spune că PE respinge ferm o asemenea variantă
Președinția Uniunii Europene propune reducerea cu 8% a bugetului multianual al UE pentru perioada 2028-2034. Siegfried ...
Preşedinţia Uniunii Europene, asigurată semestrul acesta de Irlanda, a propus sâmbătă reducerea cu 8% a bugetului multianual ...
O mare fabrică din România a fost vândută. Justrite își cedează operațiunile de la Galați către un fond italian
O mare fabrică din România a fost vândută. Justrite își cedează operațiunile de la Galați către un fond italian
Fabrica din Galați a Justrite Romania, care produce echipamente pentru depozitarea și manipularea în siguranță a substanțelor ...