Concelex și Bog’Art au încheiat un contract de 214 milioane de lei pentru lucrări la CNE Cernavodă

Concelex, în asociere cu Bog’Art, a semnat cu Nuclearelectrica contractul pentru executarea unor lucrări complexe la depozitul intermediar de combustibil ars (DICA) de la CNE Cernavodă, în valoare de 213,7 milioane de lei, circa 43 de milioane de euro.
Andrada Ghira - lun, 29 sept. 2025, 11:30
Concelex și Bog’Art au încheiat un contract de 214 milioane de lei pentru lucrări la CNE Cernavodă

Concelex, în asociere cu Bog’Art, va realiza șase module de stocare combustibil ars și o macara portal de mare capacitate. Contractul presupune execuția acestor module, de la 18 la 23 ale DICA și echiparea acestora cu cilindri de stocare combustibil și elementele aferente, lucrări de instalații și de împrejmuire, precum și proiectarea, fabricarea, montarea și realizarea de probe pentru o macara portal.

„Portofoliul nostru include lucrări similare anterioare pentru DICA, realizarea singurului turn hiperbolic de răcire nou construit în România în ultimii 30 de ani, precum și numeroase reabilitări, modernizări și retehnologizări pentru mari companii de energie. Acest know-how ne permite să livrăm cu rigoare și predictibilitate”, a declarat Cătălin Vișan, director general adjunct, Concelex.

Lucrările de construcție vor fi demarate de luna aceasta și se vor desfășura etapizat, pe parcursul unei perioade de zece ani. Primul modul, 18, este planificat să fie finalizat până în decembrie 2026.

Modulele sunt realizate utilizând tehnologia MACSTOR 400, ce oferă o securizare superioară a stocării și o utilizare mai eficientă a capacității DICA.

Extinderea depozitului intermediar de combustibil ars de la CNE Cernavodă vine în contextul proiectului de retehnologizare a Unității 1 CNE Cernavodă, care va extinde durata  de viață cu încă un ciclu de funcționare (30 de ani), și a proiectului Unităților 3 și 4, ce fac necesare capacități de depozitare suplimentare.

Te-ar mai putea interesa și
FOTO Primele trenuri electrice cu baterii din Marea Britanie vor fi furnizate de Alstom și vor putea circula cu 180 km/oră
FOTO Primele trenuri electrice cu baterii din Marea Britanie vor fi furnizate de Alstom și vor putea circula cu 180 km/oră
Alstom și TransPennine Express semnează contracte în valoare de 1,2 miliarde de euro pentru primele trenuri electrice cu baterii de pe calea ferată din Marea Britanie, anunță vineri......
AGEA Nuclearelectrica a decis, la presiunea lui Bolojan, să publice Raportul Corpului de Control al Premierului, foarte critic cu investiția în reactoare mici de la Doicești
AGEA Nuclearelectrica a decis, la presiunea lui Bolojan, să publice Raportul Corpului de Control al Premierului, foarte ...
Societatea Națională Nuclearelectrica S.A. informează acționarii și investitorii de la Bursa de Valori București că ...
Creșterea prețurilor de consum din SUA a accelerat în luna august, în contextul scumpirii motorinei. E posibil ca Fed să crească dobânda cheie
Creșterea prețurilor de consum din SUA a accelerat în luna august, în contextul scumpirii motorinei. E posibil ca Fed ...
Indicele preţurilor de consum în SUA a accelerat în august, pe fondul majorării costului motorinei, consolidând aşteptările ...
Guvernul francez abandonează ținta de reducere a deficitului bugetar pentru acest an, în condițiile în care economia va crește sub așteptări
Guvernul francez abandonează ținta de reducere a deficitului bugetar pentru acest an, în condițiile în care economia ...
Economia Franţei va creşte anul acesta mai puţin decât se estima, iar Guvernul va rata ţinta de reducere a deficitului ...