Grâul din Rusia se scumpeşte pe fondul majorării cererii

Preţurile de export pentru grâul rusesc au crescut pentru a doua săptămână consecutiv, pe fondul majorării cererii din partea importatorilor, în timp ce livrările au accelerat, susţin analiştii, transmite Reuters.
AGERPRES - mar, 30 sept. 2025, 11:01
Grâul din Rusia se scumpeşte pe fondul majorării cererii

Preţul FOB pentru livrările de grâu rusesc cu 12,5% conţinut de proteine (preţul grâului la punctul de livrare) cu livrare în noiembrie era de 230 dolari pe tonă metrică la finalul săptămânii trecute, în creştere cu doi dolari faţă de săptămâna precedentă, a anunţat Dmitry Rylko, şeful companiei de consultanţă IKAR.

Acesta a explicat că preţurile sunt susţinute de o serie de licitaţii internaţionale. Compania de stat OAIC din Algeria ar fi achiziţionat aproximativ 600.000 tone de grâu la finalul săptămânii trecute, la un preţ între 259 şi 261 dolari pe tonă. Traderii se aşteaptă ca achiziţiile să includă grâul din zona Mării Negre, scrie Agerpres.

Analiştii companiei de consultanţă Sovecon estimează preţul pentru livrările de grâu rusesc cu 12,5% conţinut de proteine FOB la 230 – 232 dolari pe tonă, comparativ cu 228 – 229 dolari pe tonă săptămâna precedentă.

Sovecon a înrăutăţit previziunile exporturile de grâu rusesc în sezonul 2025/2026 cu 0,3 milioane tone, la 43,4 milioane tone, după o încetinire a exporturilor în perioada iulie-septembrie 2025.

Deja Rusia a recoltat 121 milioane tone de cereale, inclusiv 87 milioane tone de grâu, a anunţat ministrul Agriculturii, Oksana Lut, confirmând previziunea privind o recoltă de cereale în 2025 de 135 milioane tone.

Sâmbătă, Guvernul rus a decis să declare nivel de urgenţă federală în sectorul agricol din sudul regiunii Rostov, unde condiţiile meteo nefavorabile au provocat pierderi masive la recolte.

În iunie, Rostov declarase stare de urgenţă agricolă regională din cauza secetei, ceea ce a permis fermierilor să solicite compensaţii pentru pierderile înregistrate.

Aproximativ un milion de hectare de culturi agricole sunt afectate anul acesta de secetă sau îngheţ în Rostov, o regiunea agricolă majoră a Rusiei, conform estimările autorităţilor locale.

Compania de consultanţă Sovecon a anunţat că, pentru prima dată din 2015, Rostov nu va mai fi anul acesta principala regiune producătoare de grâu din Rusia, condiţiile meteo nefavorabile, cedând poziţia regiunii vecine Stavropol.

Rusia este principalul exportator mondial de grâu, dar sectorul agriculturii, care a crescut semnificativ în ultimii ani, în pofida sancţiunilor occidentale, a fost lovit anul acesta de condiţiile meteo nefavorabile, de dobânzile ridicate, de majorarea taxelor de export şi de costurile ridicate cu combustibilii şi îngrăşămintele, apreciază analiştii

Te-ar mai putea interesa și
Premieră la Bursa Română de Mărfuri. Primele contracte de tip spread – BRM: Suntem în şantier pentru alte produse ingenioase
Premieră la Bursa Română de Mărfuri. Primele contracte de tip spread – BRM: Suntem în şantier pentru alte produse ...
Bursa Română de Mărfuri pregăteşte contractele spread, care înseamnă să cumperi de pe o piaţă şi să vinzi pe altă piaţă, şi vom fructifica o dezvoltare teritorială, după ce am......
Simona Cocoş, şefa Zentiva, despre primul job la Sanofi: CV-ul nu a contat deloc. A contat atitudinea de la interviu
Simona Cocoş, şefa Zentiva, despre primul job la Sanofi: CV-ul nu a contat deloc. A contat atitudinea de la interviu
Simona Cocoș, Director General al Zentiva România și Republica Moldova, a vorbit într-un nou episod din podcastul A fost ...
Trenurile Alstom 23 si 24, recepționate preliminar
Trenurile Alstom 23 si 24, recepționate preliminar
Astăzi, 12 octombrie 2026, o echipă de proiect a autorității și reprezentanți ai EGIS și ALSTOM au efectuat recepția ...
Împrumut de 695 milioane de lei de la bănci, al Ministerului Finanţelor
Împrumut de 695 milioane de lei de la bănci, al Ministerului Finanţelor
Ministerul Finanţelor (MF) a împrumutat, luni, 695 milioane lei de la bănci, printr-o emisiune de obligaţiuni de tip ...