Interlopul craiovean Enryco Cezar Constantinescu a fost arestat pentru 29 de zile

Interlopul Enryco Cezar Constantinescu, căutat de poliţişti după ce săptămâna trecută ar fi fost implicat într-un scandal petrecut într-un bar din Craiova, s-a prezentat, marţi, împreună cu avocatul său, la Judecătoria Craiova, magistraţii emiţând pe numele său mandat de arestare pentru 30 de zile.
Economica.net - mar, 27 dec. 2011, 18:04

Alături de el, au mai fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile, alţi doi dintre locotenenţii săi, după ce alţi trei bărbaţi primiseră deja mandate de arestare.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Judecătoriei Craiova, judecătorul Tiberiu Hartmann, magistraţii au emis, marţi, mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile pentru Marin Pruiu, Enryko Constantinescu şi Paul Ciovică.

Conform sursei citate, Enryko Constantinescu şi Paul Ciovică s-au prezentat, marţi, în faţa instanţei, în timp ce pe numele lui Marin Pruiu a fost emis mandat de arestare preventivă în lipsă.

„Judecătoria Craiova a admis, marţi, propunerea procurorilor de arestare preventivă pentru 30 de zile a celor trei persoane. Două dintre acestea s-au prezentat în faţa instanţei, iar pe numele celei de-a treia a fost emis mandat de arestare preventivă în lipsă”, a declarat judecătorul Tiberiu Hartmann.

Hotărârea Judecătoriei Craiova poate fi atacată cu recurs la Tribunalul Dolj.

Anchetatorii susţin că cei trei interlopi sunt cercetaţi pentru ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii şi ordinii publice.

Alături de aceştia au fost arestate alte trei persoane implicate în scandalul din noaptea de miercuri spre joi, petrecut într-un bar din Craiova.

„Poliţişti din cadrul IPJ Dolj şi Poliţiei Municipiului Craiova s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că în noaptea de 21/22.12.2011 într-un bar din Craiova a avut loc o altercaţie între mai multe persoane, sens în care, în baza cercetărilor efectuate până în prezent, au fost reţinute şi arestate preventiv trei persoane”, a declarat agentul Amelia Căprărin, purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj.

Celelalte trei persoane – Marian Surdu, Dragoş Leontinescu şi Valentin Ancuţa – au fost arestate preventiv de Judecătoria Craiova, în cursul zilei de vineri, acestea făcând, marţi, recurs la această decizie, magistraţii Tribunalului Dolj urmând să se pronunţe în zilele următorare.

Enryco Cezar Constantinescu a fost implicat, de-a lungul timpului, în mai multe scandaluri. Astfel, la începutul lunii decembrie 2005, Constantinescu a fost implicat într-un conflict care a avut loc într-o discotecă din Craiova între gruparea condusă de acesta şi cea a lui Zavera Gigel Vadik, zis Gigioc. Pentru a aplana conflictul, a fost necesară intervenţia a peste o sută de poliţişti.

În decembrie 2008, doi capi ai lumii interlope din Craiova, Enryco Constantinescu şi Doru Petrescu, au fost ridicaţi de forţele Departamentului de Poliţie Intervenţie Rapidă (DPIR) după ce ar fi provocat un scandal într-un club de noapte din municipiu şi ar fi refuzat să se legitimeze. Patronul localului a anunţat prin Serviciul unic de urgenţă 112 că trei clienţi aflaţi în stare de ebrietate refuză să părăsească clubul, deşi programul se încheiase.

Te-ar mai putea interesa și
Albalact, amendată cu 2 milioane de euro de Consiliul Concurenței. Instanța a dat definitiv câștig de cauză autorității
Albalact, amendată cu 2 milioane de euro de Consiliul Concurenței. Instanța a dat definitiv câștig de cauză autorității
Tribunalul București a confirmat definitiv amenda în valoare de 9,91 milioane lei (aproximativ 2 milioane euro) aplicată de Consiliul Concurenței companiei Albalact, pentru că a refuzat să......
Record. Cel mai mare euro din istorie – curs BNR 23.09.2026
Record. Cel mai mare euro din istorie – curs BNR 23.09.2026
Curs BNR - Euro a atins cel mai mare nivel din istorie, în faţa leului, la cursul de referinţă anunţat de Banca Naţională ...
Interes crescut online și scăzut la achiziție în piața auto, demonstrează datele Autovit
Interes crescut online și scăzut la achiziție în piața auto, demonstrează datele Autovit
Un raport al Autovit arată că în vara lui 2026, românii au rămas interesați de mașini, dar piața a scăzut atât ...
Noul Guvern, vot marţi în Parlament – Ce spune Siegfried Mureşan despre susținerea PNL, USR şi UDMR şi negocierile cu PSD
Noul Guvern, vot marţi în Parlament – Ce spune Siegfried Mureşan despre susținerea PNL, USR şi UDMR şi negocierile ...
Premierul desemnat, Siegfried Mureşan, a anunţat miercuri că este sprijinit în acest moment, în mod oficial, de PNL, ...