Raul Pop (Ministerul Mediului): În următoarele 24 de ore va ploua de două ori mai mult decât într-o lună

Va ploua de două ori mai mult decât într-o lună, în următoarele 24 de ore, şi recomandăm populaţiei din zonele vizate de avertizări să nu depoziteze cantităţi de lemne de foc în apropierea canalelor de scurgere sau a rigolelor, astfel încât să se asigure scurgerea apelor pe raza localităţilor, a transmis Raul Pop, secretar de stat în Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP), în cadrul Comitetului ministerial pentru situaţii de urgenţă (CMSU), organizat joi, relatează Agerpres.
AGERPRES - J, 02 oct. 2025, 16:47
Raul Pop (Ministerul Mediului): În următoarele 24 de ore va ploua de două ori mai mult decât într-o lună

„Având în vedere prognoza meteorologică şi situaţia hidrologică, a fost crescut gradul de alertare pentru judeţele din sud-vestul ţării, prin emiterea codurilor galbene, roşii şi portocalii. Ne aşteptăm ca precipitaţiile să conducă la atingerea cotelor de inundaţii în mai multe zone. Deşi solul este extrem de uscat şi poate prelua din cantităţile de precipitaţii, nu putem exclude probleme punctuale. Ţinând cont că sunt areale întinse care vor fi afectate de precipitaţii, vor apărea, în următoarele ore, inundaţii cu efecte locale. Practic, în următoarele 24 de ore va ploua de două ori mai mult decât într-o lună. ANM şi INHGA vor emite mesaje de avertizări imediate acolo unde situaţiile o vor impune. Recomandăm populaţiei din zonele vizate de avertizări să nu depoziteze cantităţi de lemne de foc în apropierea canalelor de scurgere sau a rigolelor, astfel încât să se asigure scurgerea apelor pe raza localităţii”, a subliniat Pop.

Potrivit unui comunicat de presă al MMAP, reprezentanţii Administraţiei Naţionale „Apele Române” (ANAR) au anunţat că s-a păstrat legătura cu Administraţiile Bazinale de Apă (ABA) care se află în zonele în care sunt valabile avertizările hidrologice şi au fost deja mobilizate 75 de buldozere şi excavatoare, iar 500 de oameni sunt deja pe poziţii, pregătiţi de intervenţie.

Totodată, s-au verificat gradele de umplere din acumulări şi s-a comunicat cu Hidroelectrica pentru preluarea viiturii de pe Olteţ. De asemenea, SGA Olt va avertiza acumulările piscicole pentru asigurarea tranzitărilor, iar contactul cu Prefecturile şi cu autorităţile locale trebuie să fie în permanenţă.

În acelaşi timp, reprezentanţii DSU şi ai IGSU au subliniat că sunt efectuate manevre preventive în judeţele Dolj şi Olt, prin mobilizarea echipelor operative din judeţele învecinate, precum şi a motopompelor şi a camioanelor şi microbuzelor.

Reprezentanţii MMAP reiterează apelul către toţi deţinătorii de amenajări hidrotehnice din bazinele aflate sub avertizări să acorde o atenţie deosebită exploatării lucrărilor administrate, respectând regulamentele specifice pentru perioadele de ape mari.

„Aceste măsuri sunt esenţiale pentru gestionarea în siguranţă a eventualelor viituri şi pentru protejarea populaţiei din zonele adiacente. Totodată, aceeaşi responsabilitate revine şi deţinătorilor numeroaselor acumulări mici, care trebuie să respecte cu stricteţe regulamentele de exploatare şi să monitorizeze permanent starea lucrărilor, sub coordonarea unităţilor teritoriale ale Administraţiei Naţionale „Apele Române”. Implementarea riguroasă a acestor măsuri este crucială pentru siguranţa comunităţilor, pentru protejarea bunurilor şi pentru apărarea mediului”, se menţionează în comunicat.

Citește și:

Te-ar mai putea interesa și
Nou pas pentru siguranța trenurilor: CFR SA a semnat contractul de consultanţă pentru sistemul ERTMS pe secţiunea Predeal – Bucureşti – Constanţa
Nou pas pentru siguranța trenurilor: CFR SA a semnat contractul de consultanţă pentru sistemul ERTMS pe secţiunea Predeal ...
CFR SA a semnat miercuri cu TPF Inginerie contractul pentru servicii de consultanţă şi supervizare a proiectării şi execuţiei lucrărilor aferente obiectivului de investiţii „Implementarea......
Noi aplicații ANAF: cum pot fi verificate erorile din SAF-T înainte de depunere
Noi aplicații ANAF: cum pot fi verificate erorile din SAF-T înainte de depunere
ANAF a pus la dispoziția contribuabililor două aplicații gratuite destinate verificării informațiilor raportate prin ...
Ministrul Sănătăţii a dispus un audit asupra mecanismului de monitorizare a disponibilităţii medicamentelor
Ministrul Sănătăţii a dispus un audit asupra mecanismului de monitorizare a disponibilităţii medicamentelor
Ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, a dispus demararea „de urgenţă" a unui audit asupra întregului mecanism de monitorizare ...
Senatul a aprobat proiectul de lege privind închiderea operaţională şi financiară a PNRR
Senatul a aprobat proiectul de lege privind închiderea operaţională şi financiară a PNRR
Plenul Senatului a aprobat astăzi proiectul de lege privind închiderea operaţională şi financiară a Planului Naţional ...