Ursula von der Leyen face apel la unitatea forțelor progresiste din Parlamentul European în fața celor două moțiuni de cenzură depuse împotriva sa, care ar face jocul dușmanilor UE

Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, confruntată în Parlamentul European cu două noi moţiuni de cenzură, a cerut luni într-un discurs în plenul acestei instituţii unitate între forţele pro-UE împotriva celor care încearcă în opinia ei să destabilizeze blocul comunitar, menţionându-l aici pe preşedintele rus Vladimir Putin, potrivit extraselor din discurs prezentate de AFP şi EFE.
AGERPRES - lun, 06 oct. 2025, 21:03
Ursula von der Leyen face apel la unitatea forțelor progresiste din Parlamentul European în fața celor două moțiuni de cenzură depuse împotriva sa, care ar face jocul dușmanilor UE

„Obiectivul acestei unităţi nu este în mod necesar să fim de acord în fiecare detaliu: tensiunea şi dezbaterea sunt o parte inerentă şi importantă a elaborării politicilor. Obiectivul este panorama de ansamblu, să ne unim în jurul a ceea ce avem în comun pentru a sprijini europenii în această lume periculoasă”, a spus Von der Leyen în discursul său în plenul Parlamentului European, relatează Agerpres.

Cele două moţiuni de cenzură au fost depuse de grupurile politice Patrioţi pentru Europa şi Stânga. Deşi şansele lor de a reuşi la votul prevăzut pentru joi sunt practic nule, fiind nevoie de o majoritate de două treimi, ele reflectă o schimbare de ambianţă în Parlamentul European, unde partidele europene suveraniste au înregistrat un progres la alegerile europarlamentare din 2024. Dar acestea nu au reuşit schimbarea raporturilor de forţe în care grupurile politice progresiste pro-europene, respectiv popularii (PPE), socialiştii (S&D), liberalii (Renew) şi Verzii, au format o majoritate care a susţinut-o pe Ursula von der Leyen pentru încă un mandat la conducerea Comisiei Europene, moţiunile de acum fiind însă şi un test pentru această majoritate.

Criticile aduse Comisiei Europene în aceste moţiuni privesc în principal acordul comercial cu SUA convenit de Von der Leyen cu preşedintele american Donald Trump, acord dezechilibrat în favoarea SUA, de asemenea acordul comercial cu Mercosur, precum şi inacţiunea UE în faţa situaţiei umanitare grave din Fâşia Gaza.

În discursul său în plenul Parlamentului European, unde Von der Leyen a venit însoţită de majoritatea comisarilor europeni, ea s-a adresat în special europarlamentarilor indecişi, dar care împărtăşesc criticile formulate la adresa Comisiei Europene, cărora le-a promis că echipa sa de comisari este disponibilă pentru a discuta orice probleme.

„Ştiu că există o îngrijorare reală şi legitimă. Doresc să-mi reafirm angajamentul dialogului comisarilor mei cu dumneavoastră în orice format este necesar pentru a încerca să găsim răspunsuri împreună. Este o responsabilitate comună şi (…) ştiu că această Cameră este pregătită să şi-o asume”, a spus ea.

Potrivit şefei Comisiei Europene, adversarii Uniunii Europene „nu doar sunt pregătiţi să exploateze orice diviziune” din interiorul acesteia, ci „incită în mod activ aceste diviziuni”.

Preşedintele rus Vladimir „Putin nu îşi ascunde dispreţul faţă de Uniunea noastră şi faţă de fundamentele pe care ea se susţine. Nu-şi ascunde nici bucuria şi sprijinul faţă de toţi prietenii săi obedienţi din Europa care fac munca pentru el. Acesta este cel mai vechi truc din lume: semănarea diviziunii şi răspândirea dezinformării pentru ca europenii să se lupte între ei, pentru a încerca să ne facă să lăsăm garda jos”, a susţinut ea.

În opinia Ursulei von der Leyen, aceasta este o „capcană” în care UE nu poate să cadă şi mesajul cel mai puternic pe care îl poate transmite „este acela al unităţii”.

Te-ar mai putea interesa și
SUA – Ajutor anual de 400 de milioane de dolari pentru Ucraina, în următorii doi ani, aprobat de Congres
SUA – Ajutor anual de 400 de milioane de dolari pentru Ucraina, în următorii doi ani, aprobat de Congres
Congresul SUA a aprobat miercuri un buget de apărare care prevede un ajutor anual pentru Ucraina de 400 de milioane de dolari în următorii doi ani, relatează dpa....
Ucraina rămâne fără bani. Gaură de 50 de miliarde de euro, anunțată de Zelenski, care așteaptă banii din activele rusești
Ucraina rămâne fără bani. Gaură de 50 de miliarde de euro, anunțată de Zelenski, care așteaptă banii din activele ...
Ucraina are un deficit de ajutor financiar extern pentru anul viitor de 45-50 de miliarde de euro, a declarat joi preşedintele ...
Sistemul bancar din România, unul dintre cele mai solide din Europa Centrală şi de Est (studiu)
Sistemul bancar din România, unul dintre cele mai solide din Europa Centrală şi de Est (studiu)
Sectorul bancar din România se află în 2025 într-una dintre cele mai solide poziţii financiare din Europa Centrală ...
Ministerul Finanţelor a împrumutat 600 milioane de lei de la bănci
Ministerul Finanţelor a împrumutat 600 milioane de lei de la bănci
Ministerul Finanţelor (MF) a împrumutat, joi, 600 milioane de lei de la bănci, printr-o emisiune de obligaţiuni de stat ...