Şeful ONU le cere Israelului şi mişcării palestiniene Hamas să „pună capăt suferinţei tuturor”

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a lansat marţi un apel la încheierea războiului din Fâşia Gaza, la exact doi ani de la atacul terorist comis de militanţii Hamas în sudul Israelului, transmite DPA, potrivit Agerpres.
AGERPRES - mar, 07 oct. 2025, 09:35
Şeful ONU le cere Israelului şi mişcării palestiniene Hamas să

”Puneţi acum capăt ostilităţilor în Gaza, Israel şi regiune”, a subliniat Antonio Guterres, scrie Agerpres.

El a adăugat că ultima propunere prezentată de preşedintele american Donald Trump oferă un prilej de a încheia conflictul: ”După doi ani de traume, trebuie să alegem speranţa. Acum”.

Începând de luni, mediatorii internaţionali s-au întâlnit cu reprezentanţii Israelului şi ai mişcării islamiste palestiniene Hamas în staţiunea egipteană Sharm el-Sheikh pentru a discuta despre planul de pace propus de Trump.

După aproape doi ani de la declanşarea conflictului din Fâşia Gaza, Casa Albă a prezentat în urmă cu o săptămână o propunere în 20 de puncte menită să pună capăt definitiv conflictului din enclava palestiniană.

Planul preşedintelui Trump, care beneficiază de sprijinul prim-ministrului israelian Benjamin Netanyahu, prevede un armistiţiu imediat, retragerea treptată a armatei israeliene, eliberarea completă a ostaticilor în schimbul eliberării a sute de deţinuţi palestinieni şi trimiterea de ajutor umanitar prin intermediul ONU.

De asemenea, propunerea americană prevede dezarmarea totală a Hamas, care ar urma să fie exclus de la guvernarea Fâşiei Gaza, şi înfiinţarea unui guvern de tranziţie format din tehnocraţi palestinieni şi experţi internaţionali, supravegheat de un „Consiliu al Păcii” prezidat de Donald Trump şi la care ar urma să participe şi fostul premier britanic Tony Blair.

Şeful ONU le-a cerut încă o dată militanţilor islamişti palestinieni să îi elibereze ”imediat şi necondiţionat” pe ostaticii ţinuţi în Fâşia Gaza.

”Puneţi capăt suferinţei tuturor. Aceasta este o catastrofă umanitară la o scară ce sfidează puterea de înţelegere”, a spus el.

Antonio Guterres a insistat că o încetare a focului permanentă şi un proces politic credibil sunt esenţiale pentru a evita continuarea vărsării de sânge şi a deschide calea către pace.

Atacul terorist de o violenţă fără precedent comis de comandouri ale mişcărilor palestiniene Hamas şi Jihadul Islamic în sudul Israelului pe 7 octombrie 2023 s-a soldat cu moartea a 1.219 de persoane, în majoritate civili.

Alte 251 de persoane au fost luate ostatice şi duse în enclava palestiniană. Dintre acestea, 47 încă se află în Fâşia Gaza, dar armata israeliană deţine informaţii că doar 22 dintre ele mai sunt în viaţă.

Armata israeliană a ripostat la atacul din 7 octombrie 2023 cu o ofensivă terestră şi aeriană dură asupra poziţiilor Hamas din Fâşia Gaza, operaţiune în timpul căreia, până luni la prânz, au murit 67.160 de persoane, alte 169.679 fiind rănite, potrivit Ministerului Sănătăţii din Gaza, date considerate fiabile de către ONU.

Te-ar mai putea interesa și
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor Grosu
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor ...
Guvernul pro-european al Republicii Moldovq intenţionează să facă demersuri pentru modificarea legislaţiei, astfel încât să poată produce drone militare, având nevoie de acestea pentru......
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien de 1.000 de lei bucata. Diana Buzoianu cere demisii și anunță că va sesiza Parchetul
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien ...
Ministrul interimar al Mediului Diana Buzoianu a prezentat astăzi rezultatele surprinzătoare ale unui control realizat ...
Președinția Uniunii Europene propune reducerea cu 8% a bugetului multianual al UE pentru perioada 2028-2034. Siegfried Mureșan spune că PE respinge ferm o asemenea variantă
Președinția Uniunii Europene propune reducerea cu 8% a bugetului multianual al UE pentru perioada 2028-2034. Siegfried ...
Preşedinţia Uniunii Europene, asigurată semestrul acesta de Irlanda, a propus sâmbătă reducerea cu 8% a bugetului multianual ...
O mare fabrică din România a fost vândută. Justrite își cedează operațiunile de la Galați către un fond italian
O mare fabrică din România a fost vândută. Justrite își cedează operațiunile de la Galați către un fond italian
Fabrica din Galați a Justrite Romania, care produce echipamente pentru depozitarea și manipularea în siguranță a substanțelor ...