Rusia ar putea retrage aproape o treime din flota sa de avioane civile până în 2030

Directorul Agenţiei Federale de Transport Aerian din Rusia (Rosaviatsiya), Dmitri Yadrov, a anunţat marţi că în următorii ani ar putea fi retrase din serviciu un număr de 339 de aeronave şi 200 de elicoptere, informează agenția spaniolă de presă EFE, relatează Agerpres.
AGERPRES - mar, 07 oct. 2025, 21:34
Rusia ar putea retrage aproape o treime din flota sa de avioane civile până în 2030

Conform cifrelor furnizate de Yadrov, în prezent flota aeriană a Rusiei, regrupată sub 76 de companii aeriene, este compusă din 1.135 de avioane, dintre care 1.088 funcţionează în realitate.

„Conform celor mai pesimiste prognoze, până în 2030 estimăm că vom scoate din uz aproximativ 339 de aeronave: 230 de aeronave produse pe plan intern, cu o vechime cuprinsă între 40 şi 60 de ani, şi 109 străine (…). În plus, intenţionăm să scoatem din uz 200 de elicoptere: 190 interne şi 10 străine”, a declarat Yadrov la o reuniune a comisiei de politică economică din cadrul Consiliului Federaţiei (Senatul Rusiei), citat de Interfax.

În luna martie, Serghei Chemezov, şeful corporaţiei de stat pentru dezvoltare tehnologică, Rostec, a declarat că Rusia va trebui să fabrice cel puţin 200 de aeronave până în 2030 pentru a compensa scoaterea din uz a aeronavelor deţinute de companii aeriene străine care au părăsit ţara din cauza războiului din Ucraina.

Din cauza sancţiunilor economice impuse împotriva Rusiei după începerea războiului din Ucraina în februarie 2022, Moscova întâmpină mari dificultăţi în a importa bunuri tehnologice, ceea ce face ca industria sa aeronautică să se confrunte cu dificultăţi în ceea ce priveşte mentenanţa aviaţiei.

Potrivit BBC, Rusia a fabricat doar şapte aeronave în perioada cuprinsă între începutul războiului din Ucraina şi sfârşitul anului 2024, comparativ cu treisprezece aeronave fabricate în 2021.

La aceasta se adaugă faptul că sectorul aviaţiei civile concurează acum cu aviaţia militară, care are prioritate având în vedere capacitatea de producţie limitată cauzată în mare parte de sancţiunile economice, care restricţionează importurile ruseşti de tehnologie şi echipamente moderne.

Pe lângă naţionalizarea aeronavelor companiilor aeriene străine care au încetat să opereze în Rusia, companiile aeriene ruseşti au fost nevoite să „canibalizeze” o parte din avioanele lor pentru a reutiliza piese şi a repara aeronavele aflate în stare proastă.

În eforturile sale de a eluda sancţiunile europene, în 2023 Moscova a importat componente de aeronave în valoare de două miliarde de dolari de la o companie înregistrată în Gabon.

Te-ar mai putea interesa și
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri de achiziții urmează după tranzacția de 40 de milioane de euro
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a cumpărat cu aproape 40 de milioane de euro două parcuri de retail NEST......
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Câteva sute de supermarketuri din Franţa au fost vizate duminică noaptea de un atac informatic asupra instalaţiilor frigorifice ...
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în 2025. Cele mai prețuri din țară sunt în Cluj-Napoca – studiu Deloitte
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în ...
România se menține pe locul al patrulea în topul țărilor europene cu cele mai ieftine locuințe, după Turcia, Serbia ...